Femeia rusă, de la Nekrasov la Putin
2633
Trustia, elegii politikoase
Ieri am discutat despre cetățeana rusă care a învins sentimentul geloziei egoiste, anacronice, îndemnându-și soțul militar, trimis în operațiune specială metafizică, pravoslavnică, pe teritoriul Ucrainei, să violeze curajos femeile ucrainene, răzbunându-se astfel pe banderiștii și naziștii locali. Ce iubire de patrie, ce putere de sacrificiu de dragul securității Rusiei! Niciun poet, nici măcar Nikolay Alekseievici Nekrasov nu a reușit să dezvăluie această trăsătură cetățenească și să mobilizeze atât de puternic femeia rusă, cum a reușit Putin.
Îndemnul patriotic al acestei femei ruse simple din Crimeea, întoarsă la sânul Rusiei, a fost auzit nu numai de soțul ei! Printre militarii ruși care și-au demonstrat masculinitatea în stepa ucraineană s-a remarcat un grup care a reușit să violeze o femeie timp de 13 (treisprezece!) ore (de ce tace Ghinesbuc?!), impresionând fundamental o educatoare mioritică de la Telenești, care nu s-a putut abține să nu-și exprime public, pe FB, admirația pentru rezistența violatorilor în acest maraton al coitului forțat, în condiții de bombardament și rafale de mitralieră. „Roosia, mî svami!” („Ruusia, noi cu tine!”) au scris, cu cretă, pe un drum care duce la Comrat, alte tainice admiratoare/ admiratori ai vigorii soldaților ruși aflați în misiune nobilă în Ucraina, mai desenând alături și semnul „Z” de pe tancurile rusești.
Acum stau și mă gândesc la anunțul lui Dodon, care ne cheamă să ieșim, pe 9 mai, în stradă, cu panglica „colorado” și semnele „Z”, „V”, interzise de lege. Ce va fi aceasta? O demonstrație de masculinitate socialistă, de solidaritate de clasă cu violatorii fetelor și femeilor ucrainene sau o formă de idolatrizare a lui Putin călare pe racheta nucleară? Sau și una, și alta?
Al vostru jujubil, Ion Buraga
29.12.2024
10:05
1831
Cine visează la revoluție?
22.12.2024
10:07
1906
Cine face listele?
15.12.2024
10:41
3237
Înțelepciunea rusească a lui Călin Georgescu
08.12.2024
10:25
3247
Ce îi unește pe Vlad Filat și Ilan Șor?
01.12.2024
10:18
2369
Unde a dispărut înțelepciunea rusească, dacă a fost?
24.11.2024
10:09
3531
Rusia are dreptul să bombardeze pe oricine, fiindcă e măreață
17.11.2024
10:23
2280
Baba Hârca și lecțiile ei de frumusețe
10.11.2024
10:32
2239
Pescarii se recunosc unii pe alții de departe
03.11.2024
10:05
1380
E mai bine să alegem politicieni corupți, decât integri
27.10.2024
08:39
1967
Hegemonia chineză va fi mai puțin hegemonică?
20.10.2024
10:14
1317
Arabii și pământul arabil
13.10.2024
10:09
2474
Sminteala și rachiul de orez
10.04.2026
08:16
23
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
382
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
478
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
459
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
445
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
419
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
516
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
586
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
616
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
550
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
508
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
518
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
576
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
573
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
571
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
514
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
602
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
541
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
553
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
839
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
560
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
638
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
732
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
955
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
748
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
688
Horoscopul zilei 09.04.2026
Horoscopul zilei 10.04.2026
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














