Federer, ATACAT de tatăl lui Djokovic: „Stai acasă, fă altceva, schiază! De ce mai joacă la 40 de ani?”
2193
Roger Federer a fost din nou atacat, după ce elvețianul a hotărât să nu se retragă, chiar dacă a anunțat deja că nu va mai juca în acest an.
Elvețianul a fost făcut praf de tatăl lui Novak Djokovic, marele rival al lui Roger. Srdjan Djokovic nu înțelege ce vrea să mai demonstreze campionul elvețian, care va împlini 39 de ani pe 8 august.
„De ce credeţi că mai joacă la 40 de ani? Federer încă mai joacă tenis, în loc să stea acasă unde are alte lucruri mult mai interesante de făcut. De când Nadal şi Novak îi suflă în ceafă, el pur și simplu nu poate accepta faptul că sunt alţii mai buni decât el. Hai, omule, mergi acasă, creşte-ţi copiii, fă altceva, schiază! Tenisul nu înseamnă toată viaţa unui om, este doar hobby-ul fiului meu”, a spus Srdjan Djokovic, tatăl lui Nole, transmite prosport.ro.
„Novak a luat cele mai bune calități de la mine și de la soția mea. De ce Federer este deocamdată cel mai de succes jucător din lume? A avut rezultate, dar nu va mai dura asta mult timp”, e convins tatăl lui Djokovic.
Roger Federer a participat la un singur turneu în acest sezon, suspendat de la începutul lunii martie. La Australian Open, elvețianul a fost eliminat în semifinale chiar de Djokovic. Federer a pierdut cu 6-7 (1), 4-6, 3-6, iar apoi Nole a reușit să câștige trofeul de la Melbourne.
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
07.11.2026
18:02
07.11.2026
13:21
07.11.2026
13:09
07.11.2026
11:55
07.11.2026
11:45
07.11.2026
11:19
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”















