03:42:44 19.04.2024
Stiri

FĂRĂ ÎNCHISOARE // Procurorii de la Ciocana care au cerut 200 de mii de euro MITĂ pentru un dosar fabricat, dați pe mâna judecătorilor la trei ani după ce au fost reținuți: Ce pedepse au primit polițiștii implicați în același caz

Actualitate 02.04.2021 12:05 Vizualizări1682 Autor: Ziarul National
FĂRĂ ÎNCHISOARE // Procurorii de la Ciocana care au cerut 200 de mii de euro MITĂ pentru un dosar fabricat, dați pe mâna judecătorilor la trei ani după ce au fost reținuți: Ce pedepse au primit polițiștii implicați în același caz


Doi procurori din cadrul Procuraturii municipiului Chişinău, oficiul Ciocana, care au fost reținuți în 2018, vor compărea abia acum pe banca acuzaților pentru că ar fi estorcat, împreună cu trei angajați ai Poliției, mită de 200 de mii de euro de la un agent economic.

Procuratura Anticorupţie (PA) anunță că a expediat dosarul de învinuire a celor doi procurori acuzați de corupere pasivă, săvârșită în proporții deosebit de mari.

Cei doi procurori au fost reținuți în anul 2018 împreună cu un ofițer superior de urmărire penală de la Inspectoratul de Poliţie Ciocana, un ofițer de investigaţii din cadrul Direcţiei nr.3 a Inspectoratului Național de Investigații (INI), precum şi un șef adjunct de direcție din cadrul INI, dar niciunul dintre cei implicați în acest caz nu a ajuns la închisoare.

Potrivit PA, inculpații ar fi primit, în anul 2017, de la gestionarii unei firme 70 de mii de euro și șase mii de dolari SUA, după ce, inițial, ar fi estorcat 200 de mii de euro. Procurorii şi polițiștii urmau, în schimbul acestei sume, să-i elibereze din arest pe cei trei oameni de afaceri, să le înceteze dosarul de „evaziune fiscală” şi să-i scoată de sub urmărire penală.

După primirea unei părţi din suma pretinsă, procurorii și poliţiştii vizați au „aranjat” eliberarea celor trei oameni de afaceri din așa-zisul arest preventiv și i-au plasat sub control judiciar, returnându-le o parte din bunuri, inclusiv un autoturism de model „BMW X5” şi unele acte ridicate anterior în timpul percheziției.

Ulterior, procurorii le-au recomandat celor trei să-și recunoască vina, urmând ca faptele lor să fie recalificate în „fals în acte”.

Dacă vor fi recunoscuți, procurorii suspendați din funcție riscă de la 7 până la 15 ani închisoare, cu amendă de cel mult 500 de mii lei și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani. În plus, instanța urmează să se expună și asupra încasării în folosul statului a cheltuielilor judiciare în mărime de 27 de mii de lei.

Cât privește polițiștii implicați în același caz, șeful adjunct de Direcție din cadrul INI a fost recunoscut vinovat la finele anului 2018 și condamnat pentru trafic de influență la o amendă penală în mărime de 90 de mii de lei. La începutul anului 2019, ofițerul de investigație din cadrul INI a fost condamnat pentru trafic de influență și favorizare a infracțiunii la 4 ani închisoare cu suspendare și amendat cu 115 mii de lei. De asemenea, pentru tăinuirea unui act de corupție a fost sancționat contravențional șeful Secției de urmărire penală din cadrul IP Ciocana.

Ofițerul de urmărire penală din cadrul IP Ciocana a fost scos, în anul 2018, de sub urmărire penală, nefiind acumulate probe privind implicarea acestuia în comiterea infracțiunii de corupere.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md