Stiri
Cei mai mulți dintre șefii de direcții și posturi vamale din cadrul Serviciului Vamal o duc mai mult decât modest, locuind fie în gazdă, fie pe la rude. Cel puțin așa reiese din declarațiile de avere depuse de aceștia la Comisia Națională de Integritate.
Astfel, cei mai mulți dintre șefii de direcții și de posturi vamale din cadrul Biroului Vamal Chișinău indică în declarațiile lor de avere doar salariul pe care îl ridică de la locul de muncă, de la 60 de mii până la 120 de mii de lei pe an, și salariul soției.
În rest, la capitolul bunuri mobile și imobile, șefii de la vamă, pun un mare „Z”, semn că nu au astfel de proprietăți. Există însă și câteva excepții.
Spre exemplu, șeful Serviciului Echipă Mobilă Centru din cadrul Serviciului Vamal, Ghenadie Platon, pe lângă salariul de 66 de mii de lei, menționează că are în proprietate o jumătate de apartament estimat la prețul de 712 mii de lei. Vameșul menționează că a intrat în posesia bunului anul trecut, în baza unui contract de donație.
Tot anul trecut, Platon și-a cumpărat și un „Mercedes”, produs în 2001, contra sumei de 30 de mii de lei. Eduard Frumusachi, șef de direcție din cadrul Biroului Vamal Chișinău, indică în declarația sa de avere că are în proprietate aproape două hectare de pământ și două mașini: un „Mitsubishi Lancer”, produs cu cinci ani în urmă și cumpărat anul trecut cu cinci mii de lei, și o „Mazda” fabricată în 2007 și cumpărată peste doi ani cu 20 de mii de lei. De asemenea, vameșul are deschise mai multe conturi bancare pe care păstrează peste 30 de mii de euro și peste 250 de mii de lei.
Șeful adjunct al Biroului Vamal Chișinău, Eduard Grama, are în proprietate un apartament cumpărat încă în 2007 cu jumătate de milion de lei și o „Skoda Superb” cumpărată anul trecut. De asemenea, Grama, împreună cu soția sa, administrează două afaceri în domeniul alimentației și vinificației.
Șeful adjunct al Biroului Vamal Bălți, Igor Cojocaru, nu are nicio proprietate. Iar șeful Biroului Vamal Chișinău, Mihai Filimon, are la suflet doar șase ari de pământ pentru construcții, cumpărați încă în 2004 contra sumei de 370 de mii de lei.
Declarația de avere a șefului Serviciului Vamal, Tudor Balițchi, nu a fost plasată pe site-ul Comisiei Naționale de Integritate, dar în declarațiile din anii trecuți, acesta menționa că are în proprietate un imobil în Chişinău, estimat la 1 500 de lei şi un lot de pământ pomicol în Vadul lui Vodă estimat la 1 239 de lei.
Fără casă și masă; VEZI cum trăiesc „pe hârtie” vameșii moldoveni
Social
12.08.2013
11:25
8174

Stiri relevante
26.06.2019
21:46
5001
SOLIDARITATE // Șapte state au PĂRĂSIT sesiunea APCE de la Strasbourg, după ce Rusia a fost admisă în cadrul adunării
08.10.2018
14:39
2397
Aparatul care poate depista cancerul în doar DOUĂ ore a ajuns în România. Cât costă această investigație?
18.01.2016
13:25
2933
Autoritățile municipale vor SCHIMBA 187 de directori de școli și grădinițe
29.07.2014
13:28
5120
Directorii de spitale, cu „Mercedes”-uri și locuințe scumpe, onorarii și datorii de milioane
28.08.2013
15:38
2572
Salarii mai mari pentru angajații Agenției de Transplant și Agenției Medicamentului
22.07.2013
12:52
3239
„Bugetarul” cu salariul de peste un milion de lei
21.03.2026
20:49
306
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
14:57
526
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
630
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
20.03.2026
21:01
696
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
20.03.2026
18:01
863
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
19.03.2026
20:41
900
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026

Top stiri
21.03.2026
20:49
305
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
476
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
525

628

10:50
565
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
737
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
21.03.2026
09:28
606
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
652
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
759
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
814
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
777
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
695
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
20.03.2026
20:18
753
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
762
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
800
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
742
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
20.03.2026
18:40
704
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
712
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
863
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
798
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
20.03.2026
14:38
655
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
810
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
887
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
20.03.2026
12:45
887
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
937
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi