Falsificau ACTE pentru a ajuta oamenii să obțină credite de la bănci, apoi le solicitau 10% din bani: Cine sunt infractorii
2002
O femeie de 48 de ani din Chișinău și un bărbat de 34 de ani din Hâncești au fost reținuți de polițiști, fiind învinuiți de falsificare de acte.
Potrivit oamenilor legii, aceștia falsificau carnete de muncă, certificate de slarizare și alte acte, pe care doritorii le prezentau la bănci pentru a obține credite. Actele falsificate aveau aplicate ștampile de la diferite instituții, iar angajații băncilor nici nu bănuiau că acestea nu ar fi veridice.
Ulterior, după ce obțineau creditele, clienții le dădeau falsificatorilor de acte între 7% și 10% din suma contractată de la bănci.
Oamenii legii au achiziționat de la bănuiți un carnet de muncă şi un certificat de salarizare la preţul de 2 000 de lei, după care i-au reținut.
În cadrul percheziţiilor autorizate în automobilul cu care se deplasau şi la domiciliile lor, forţele de ordine au depistat şi ridicat carnete de muncă, certificate de salarizare, diplome de Bacalaureat, ştampile de întreprinderi, precum şi alte documente contabile cu semne evidente de falsificare, perfectate pentru obţinerea creditelor.
Cei doi au fost reținuți, iar dacă vor fi găsiți vinovați de confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false, riscă amenzi de până la 19 000 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la cinci ani.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
07.11.2026
18:02
07.11.2026
13:21
07.11.2026
13:09
07.11.2026
11:55
07.11.2026
11:45
07.11.2026
11:19
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















