Exportatorii din R. Moldova, invitați să descopere nișele atractive de pe piața Marii Britanii, după BREXIT
1477
Companiile din R. Moldova interesate să-și exporte produsele pe piața Marii Britanii sunt invitate să participe, pe 28 octombrie curent, la o sesiune numită „Export Morning: Există export după BREXIT?”, pentru a afla detalii despre beneficiile, specificul și tendințele acestei piețe, sectoarele atractive și nișele care pot fi explorate.
Evenimentul va fi organizat de către Agenția de Investiții „Invest Moldova” în cadrul Programului „Export Morning”, dedicat exportatorilor autohtoni în vederea creșterii competențelor și capacităților de export ale acestora.
Piața de desfacere a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord este una importantă pentru companiile din Republica Moldova, fiind o putere comercială internațională majoră, cu cea de-a cincea cea mai mare economie din lume. Situându-se pe locul 17 printre principalii parteneri comerciali ai R. Moldova, piața britanică presupune multiple oportunități de dezvoltare pentru antreprenorii autohtoni.
La sesiunea din 28 octombri vor participa reprezentanți ai corpului diplomatic din cele două state, specialiști în domeniul exporturilor și manageri din cadrul companiilor britanice, care vor vorbi despre cele mai eficiente modalități de a stabili legături comerciale de durată, profilul afacerilor de succes, piața de desfacere, dar și despre provocările pe care le pot întâmpina producătorii în încercarea de a accesa această piață și modalitățile de a le depăși.
De asemenea, participanții vor putea interacționa cu producătorii autohtoni, care au deja experiență de comercializare a produselor pe piața britanică și vor afla care sunt pașii pe care trebuie să îi parcurgă.
Acest eveniment este destinat tuturor antreprenorilor care încearcă să-și dezvolte afacerile pe o piață externă de desfacere, fie că este vorba de textile, îmbrăcăminte, porumb, semințe și sticle, acestea fiind principalele categorii de produse exportate în Marea Britanie.
Pentru a participa la „Export Morning”, agenții economici trebuie să se înregistreze AICI.
Menționăm că volumul comerţului exterior al Republicii Moldova cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a înregistrat, în anul 2020, suma de 92,9 milioane de dolari.
10.04.2026
16:13
292
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
322
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
304
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
532
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
398
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
495
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
541
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
530
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
535
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
741
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
16:13
239
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
284
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
272
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
492
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
368
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
467
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
520
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
510
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
519
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
719
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
707
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
687
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
603
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
567
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
675
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
729
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
771
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
685
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
628
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
626
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
688
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
709
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
700
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
634
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
746
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














