EXPLICAȚIE // De ce vorbește Vladimir Putin tot timpul despre naziști?
1570
„Înfruntarea cu forțele neonaziste din Ucraina era inevitabilă, ele își alegeau un moment să atace”. Aflat la Vostocinîi, în Extremul Orient rus, Vladimir Putin a repetat marți, refrenul cu o Ucraină pretins nazistă.
Un argument de propagandă construit de la zero pe care președintele rus îl invocase cu câteva zile înaintea lansării ofensivei, apoi din nou în ziua atacului. A scos de la naftalină un termen care a fost puțin auzit după 1945: „denazificare”. Insistând pe comparația între Germania nazistă și Ucraina lui Volodimir Zelenski, stăpânul Kremlinului a mers până acolo încât a acuzat Kievul de „genocid".
Dacă în Occident aceste referiri au putut părea cam anacronice, ele se înscriu în Rusia într-un cult al „Marelui război de apărare a patriei”, cum este numit Al Doilea Război Mondial în țară. O politică a memoriei care trece printr-o reabilitare a rolului lui Stalin (1878-1953) și urmărește să refacă măreția sovietică, a cărei armată a triumfat asupra celui mai mare rău al secolului al XX-lea.
Să-ți numești dușmanii naziști? Manevra nu e nouă, subliniază Galia Ackerman, istoric și specialistă a lumii ruse. „Stalin îi numea deja naziști pe cei care cereau mai multă libertate și democrație. Mareșalul Tito [conducătorul Iugoslaviei, 1892-1980] de exemplu - nu conta că el a luptat împotriva germanilor în timpul războiului”, explică ea.
Reluând retorica dușmanului nazist, președintele rus se poziționează ca moștenitor al măreției sovietice. Aplicată Ucrainei, această amenințare fantomă îi permite lui Vladimir Putin, care nu recunoaște deloc identitatea națională ucraineană, să-și justifice expansionismul. Astfel, propaganda Moscovei se aplică atunci când îi descrie pe liderii ucraineni ca pe niște barbari care comit genocid sprijiniți de miliții neonaziste, scrie Rador.
Şi de vreme ce propaganda nu se împiedică de adevăr, a fost depășită o nouă etapă de la începutul războiului: dacă Europa susține Ucraina, e pentru că, în fond, nici ea nu a fost denazificată cu adevărat! Un asemenea discurs, al cărui inevitabil rezultat ar consta într-o reactivare a războiului rece, ar trebui să ne provoace. În 2005, Vladimir Putin afirma că destrămarea URSS este cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului al XX-lea. Pare că de atunci se străduie s-o repare.
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
14.11.2026
19:35
14.11.2026
18:43
14.11.2026
17:42
14.11.2026
17:01
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
14.11.2026
19:35
14.11.2026
18:43
14.11.2026
17:42
14.11.2026
17:03
14.11.2026
17:01
14.11.2026
16:24
14.11.2026
16:00
14.11.2026
14:44
14.11.2026
13:56
14.11.2026
13:27
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
Moldova, pe locul 67 în clasamentul puterii de cumpărare a salariilor în 2026
















