07:02:50 25.04.2024
Stiri

Expert, despre contractul semnat de Chișinău cu Tiraspolul privind procurarea energiei electrice: „E foarte GRAV”

Economie 06.06.2017 13:46 Vizualizări2658 Autor: Ziarul National
Expert, despre contractul semnat de Chișinău cu Tiraspolul privind procurarea energiei electrice: „E foarte GRAV”


Contractul semnat de SA „Energocom” cu „MoldGRES” din stânga Nistrului pentru procurarea a 70 la sută din necesarul de energie electrică pentru R. Moldova, începând cu 5 iunie cerent, este un lucru „foarte grav”, susține expertul în energetică, Sergiu Tofilat.

În primul rând, potrivit lui Tofilat, va creşte datoria R. Moldova la gazele naturale, iar în al doilea rând Ministerul Economiei impune consumatorii din Moldova să finanţeze regimul separatist: „Noi achităm şi costul gazului din care este produsă energia, iar aceşti bani ajung direct în aşa-numitul buget transnistrean”.

Totodată, acest contract ar încălca recomandările Secretariatului Comunităţii Energetice din UE, care prevăd excluderea furnizorilor de energie care nu plătesc materia primă, dar „MoldGRES” nu plăteşte gazul.

Expertul calculează că, pentru fiecare kWh de energie procurat de la „MoldGRES”, datoria la gaz a R. Moldova va creşte cu 1,20 lei, adică 228 de milioane de lei lunar.

„În prezent, importăm energie doar din Ucraina, de la „DTEK Trading”, şi nu există confirmare oficială că ei vor înceta livrările. Mai mult ca atât, dacă vom procura mai puţină energie de la ei, există riscul să fim acţionaţi în judecată pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale. Semnarea contractului de procurare a energiei de la „MoldGRES” este clar în favoarea Federaţiei Ruse, care are interesul să menţină conflictul transnistrean şi să păstreze astfel Republica Moldova în sfera de influienţă a Federaţiei Ruse”, susține Sergiu Tofilat care a promis să ofere mai multe detalii la acest subiect mâine, într-o conferință de presă.

Menționăm că, astăzi, SA „Energocom” a anunțat că, începând din 5 iunie curent, compania ucraineană „DTEK Trading” care a încheiat un contract de livrare a energiei electrice R. Moldova până în aprilie 2018, va asigura doar 30 la sută din consumul necesar de energie electrică, iar celelalte 70% vor fi livrate de către ЗАО „Молдавская ГРЭС” din Transnistria.

„Energocom” argumentează revenirea la sursa transnistreană de aprovizionare cu energie electrică prin faptul că, după semnarea contractului cu ucrainenii, „Молдавская ГРЭС” a prezentat „o nouă ofertă la un preț mai avantajos față de oferta inițială, respectiv cu cca 10 la sută mai mic decât prețul achitat de S.A. „ENERGOCOM” în prezent”.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md