Exerciții pentru vindecarea plămânilor după COVID
1089
Cercetările realizate până acum arată că majoritatea pacienților vindecați de COVID își recapată aproape în totalitate funcția pulmonară, însă există și cazuri în care această funcție este redobândită parțial.
În aproape toate cazurile, însă, este recomandat un program complet și complex de recuperare, bazat pe mișcare și practicarea de exerciții ușoare de întărire a musculaturii.
Alexandru Ilie, fondatorul unei platforme de fizioterapie online, a intervenit marți la Antena 3, unde a vorbit despre cât de importante sunt exercițiile de gimnastică respiratorie în cazul persoanelor care au fost infectate cu SARS-CoV-2.
Platforma de kinetoterapie respiratorie este gratuită, iar şedinţele ajută la îmbunătățirea capacității respiratorie, dar şi ameliorea anxietății și depresiei.
„De preferat ar bine să fie realizate tot timpul, mai ales că procesul de respirație este un proces care din păcate este perturbat din cauza poziției de lucru la birou pe care o avem, însă este recomandat în primul rând celor care au infecție bronopulmonară, cum este și acest SARS-CoV-2.
Indiferent de forma sa de manifestare, cu un semnal de alarmă mare pentru cei care au avut o formă ușoară de COVID, neapărat este recomandat să facă un set măcar de 20-30 de zile de gimnastică respiratorie, prin care să se asigure că întreaga musculatură care este implicată în procesul respirator, este recalibrată. Acesta este termenul corect, adică creierul reușește să îi recunoască întreaga plasă musculară, care este implicată în procesul respirator. Sunt peste 12 mușchi care ne ajută să creștem această expansiune a cutiei toracice și să reușim să înmagazinăm cât mai mult oxigen, atunci când plămânul nostru are parte de această creștere.
Din păcate, majoritatea oamenilor care au fost afectați de COVID-19 suferă de o dispenee, de o oboseală care apare în mod frecvent pe care o pot monitoriza în momentul în care se deplasează pe o distanță un pic mai lungă. Cel mai simplu mod este atunci când urcă etajele, sau se duc la piață și se întorc și obervă că au început să obosească, ceea ce nu se întâmpla înainte de COVID.
Acesta este un semn important de care trebuie să țină cont și care poate fi mediat cu ajutorul gimanisticii respiratorii.
Din acest motiv am și creat aceast program care l-am oferit gratuit și este în continuare disponibil gratuit tuturor celor care vor să aibă parte de un program de fizioterapie dedicat îmbunătățirii capacității respiratorii de oriunde ar fi, practic să facă aceste exerciții, tocmai pentru că sunt foarte mulți oameni care trăiesc în mediul rural și care nu vor avea niciodată șansa să ajungă într-un cabinet de fizioterapie dedicat și să poată să aibă acces la o asemenea soluție", a explicat Alexandru Ilie, fondatorul unei platforme de fizioterapie online.
11.04.2026
20:49
364
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
474
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
642
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
942
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
895
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
845
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
804
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
851
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
1039
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
841
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
744
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
11.04.2026
20:49
350
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
465
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
636
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
934
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
889
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
833
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
799
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
845
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
1033
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
834
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
740
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
961
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
786
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
714
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
1108
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
892
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
992
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
989
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
994
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
880
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
1114
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1134
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
1014
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
954
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
853
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
Horoscopul zilei 11.04.2026
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














