08:59:11 22.12.2025
Stiri

Ex-preşedintele Consiliului raional Sângerei, REȚINUT de CNA

Anticorupție 20.10.2015 17:15 Vizualizări2389
Ex-preşedintele Consiliului raional Sângerei, REȚINUT de CNA

Fostul preşedinte al Consiliului raional Sângerei, pe moment consilier, a fost reţinut de CNA şi procurori într-un dosar de corupţie. Acesta este bănuit de corupere pasivă şi abuz de serviciu, pentru că ar fi extorcat un laptop de la reprezentantul unei firme prestatoare de servicii IT.

Potrivit denunţătorului, în perioada în care bănuitul ocupa funcţia de preşedinte al raionului, firma sa a participat la licitaţia prin care a obţinut dreptul de a asigura servicii de deservire şi întreţinere a tehnicii de calcul a Consiliului raional. Însă, pentru a fi desemnată câştigătoare, preşedintele ar fi pretins de la administratorul firmei un laptop în calitate de recompensă şi i-ar fi promis protecţie în relaţiile cu Consiliul şi cu alte autorităţi locale.

În aceeaşi perioadă, 2014-2015, folosindu-se de situaţia de serviciu, funcţionarul ar fi dobândit bunuri ce nu i se cuvin, provenite din ajutoare medicale donate de Asociaţia Medical Creştină Lukas Spital din Sibiu, România. Ofiţerii de urmărire penală au stabilit că bunurile, în valoare de 500 de mii de lei, au fost comercializate prin intermediul unor persoane fizice şi juridice, fapt ce a cauzat un prejudiciu în proporţii deosebit de mari administraţiei publice locale.

Într-un alt episod, ex-preşedintele raionului este bănuit că, în complicitate cu şefii altor instituţii publice, între care şeful Fiscului din Sângerei, şeful OCT şi primarul Primăriei Sângereii Noi, ar fi înstrăinat 21 de terenuri, bunuri publice, unor persoane afiliate.

Pe numele acestuia, dar și a altor funcţionari, a fost deschis un dosar penal. Astăzi, fostul preşedinte al Consiliului raional Sângerei a fost reținut pentru 72 de ore.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la zece ani de închisoare și o amendă de până la 160 de mii de lei.

Autor: Galina Munteanu
Stiri relevante
Top stiri
22.12.2025 08:04 76 Horoscopul zilei 22.12.2025
21.12.2025 08:21 859 Horoscopul zilei 21.12.2025
20.12.2025 08:36 1037 Horoscopul zilei 20.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.86 1 USD 16.95 1 RON 3.90 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte