Ex-ministrul de Externe, Tudor Ulianovschi: „Exprim profundă GRATITUDINE României pentru deschiderea constantă față de R. Moldova, indiferent de culoarea politică de la București sau Chișinău”
2822
„Nu aș avea nimic împotrivă ca la București să existe într-o zi un ministru de Externe din Basarabia. Exprim profundă gratitudine României pentru deschiderea constantă față de R. Moldova, indiferent de culoarea politică de la București sau Chișinău”, a declarat fostul ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, actualmente prim-vicepreședinte al celei mai mari companii canadiene în domeniul energiei verzi, în cadrul unei emisiuni de la „Vocea Basarabiei”.
Potrivit lui Ulianovschi, mai devreme sau mai târziu, reunirea celor două state românești se va produce. „Eu consider că noi vorbim limba română, suntem aceeași națiune, avem aceeași istorie, aceeași cultură. Nu ar trebui să existe niciun fel de bariere între malul stâng sau malul drept al Prutului. E clar acest lucru. Prin definiție suntem români și punctum. Eu cred că toți vom fi români în UE”, a menționat fostul ministru, subliniind faptul că procesul de reîntregire a Țării are nevoie, în primul rând, de o susținere largă în rândul populației și de organizarea unui referendum la acest subiect.
Totodată, Ulianovschi, unul dintre puținii diplomați din R. Moldova care își asumă public o asemenea poziție tranșantă față de identitatea locuitorilor de pe malul stâng al Prutului, a subliniat că procesul de reunificare depinde și de alte aspecte contextuale: voința politică, opinia partenerilor externi, situația regională și altele.
În cadrul aceleași emisiuni, Tudor Ulianovschi a opinat că parcursul european al R. Moldova nu mai poate fi deturnat.
„Tentative de deturnare au fost în permanență. Sunt în sistemul de stat al R. Moldova din 2005, am lucrat pe perioada tuturor guvernelor, regimurilor politice, am văzut multe, dar consider că parcursul european nu are cum să mai fie deturnat. Dar acest deziderat nu trebuie să fie o premisă de influență sau manipulare publică pe plan intern, în baza unor criterii geopolitice”, a punctat sursa citată.
Diplomatul s-a referit și la problema transnistreană, în contextul cererii de aderare la UE: „R. Moldova trebuie să adere la UE ca un stat unitar și integru, împreună cu regiunea transnistreană”.
Fostul șef al diplomației de la Chișinău a mai menționat că acest context geopolitic este unul favorabil extinderii UE, iar decizia recentă a Comisiei Europene, prin care s-a recomandat Consiliului European începerea cu R. Moldova a negocierilor de aderare la UE, a fost una eminamente politică, având la bază o serie de condiționalități stipulate chiar în raportul și recomandările Comisiei.
Negocierile propriu-zise cu UE vor demara, cel mai probabil, după alegerile europarlamentare din 6 - 9 iunie 2024 și după desemnarea, în vara anului 2024, a unei noi componențe a Comisiei Europene.
Ulianovschi a declarat în cadrul aceleiași emisiuni că trebuie să fim realiști atunci când vorbim despre un termen concret de aderare la UE. În opinia sa, anul 2030 nu poate fi un termen real pentru R. Moldova, deoarece autoritățile de la Chișinău nu vor putea să finalizeze negocierea celor 35 de capitole în doar patru ani (2028), iar în doi ani să fie încheiate procesele juridice interne în fiecare stat membru UE.
„Croația a negociat cele 35 de capitole timp de șase ani, iar apoi, mai bine de doi ani, a durat procedura de ratificare în rândul parlamentelor naționale ale statelor UE”, a explicat Tudor Ulianovschi.
Referindu-se la capacitățile instituționale ale R. Moldova de a negocia fiecare capitol sectorial cu UE, pornind de la interesul național, fostul ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene a declarat că „nu trebuie să negociem din frică, dar să nu ne fie frică să negociem”.
Tudor Ulianovschi și-a început cariera diplomatică în anul 2005, iar în perioada 2018 - 2019 a fost ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene. Diplomatul a fost numit în funcția de ministru din poziția de Reprezentant Permanent pe lângă Oficiul ONU de la Geneva și Ambasador în Elveția și Liechtenstein. În prezent, Ulianovschi deține funcția de prim-vicepreședinte al Companiei multinaționale „Grasshopper Energy” și al fondului „Mission 2050”. Totodată, acesta este membru în Bordul de directori ai Asociației Naționale a Canadei în domeniul Energiei Regenerabile și membru al Asociației de Business pentru Europa Centrală și de Est din Statele Unite. Tudor Ulianovschi a reușit în 2018 să promoveze la ONU un document istoric pentru R. Moldova: „Rezoluția cu privire la retragerea trupelor rusești din regiunea transnistreană”.
20.03.2026
15:07
269
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
254
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
334
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
367
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
397
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
455
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
448
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
516
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
654
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
671
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
672
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
20.03.2026
15:07
205
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
206
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
289
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
299
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
351
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
430
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
418
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
497
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
636
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
655
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
662
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
663
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
699
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
643
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
729
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
637
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
690
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
730
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
646
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
687
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
731
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
719
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
727
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
825
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
647
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














