Europarlamentar: „Moldova trebuie ajutată inteligent prin asistența macrofinanciară UE”
1130
Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a afirmat, marți, că R. Moldova trebuie „ajutată inteligent, prin asistența macrofinanciară UE, fiind necesar în acest sens să avem stimuli corecți și condiții măsurabile și realizabile”. E important, în viziunea lui Negrescu, „să nu prevaleze fantezii politice care pot afecta parcursul european al R. Moldova”, interesul tuturor, și mai ales al României, fiind susținerea progreselor înregistrate.
Deputatul european, raportor al Grupului S&D în Comisia de Buget a PE, cu privire la alocarea finanțării macrofinanciare către R. Moldova, a făcut o serie de amendamente la raportul cu pricina, vizând „progresul important realizat de Moldova în consolidarea statului de drept și implementarea condițiilor din Acordul de Asociere”.
El a subliniat totodată că „o atenție specială trebuie să fie acordată în continuare pentru ajutarea întreprinderilor mici și mijlocii să primească finanțare de la băncile locale, pentru a-și moderniza afacerea”. În viziunea lui Negrescu, un semn clar de progres este și faptul că „exporturile de unele produse moldovenești către Uniune s-au mărit în lunile de la semnarea Acordului de Asociere”.
„Familia populară europeană dorește un set de condiționalități care pare îndreptat împotriva cetățenilor din R. Moldova și a integrării: Moldova poate și trebuie să se schimbe în bine, dar recomandările trebuie să fie inteligente, pentru a putea fi îndeplinite și pentru a se progresa într-o manieră măsurabilă, fără ca populația să se simtă agresată sau brutalizată. Progresul e important, nu antipatia sau simpatia politică. Sunt convins că aceste fonduri vor ajuta R. Moldova iar noi cei din Parlamentul European vom face în așa fel încât să ajungă cu adevărat la populație”, a subliniat Negrescu.
19.01.2026
05:32
49
Trump vine cu „forţe masive” la Davos 2026, iar liderii globali pregătesc contraofensiva pentru salvarea ordinii mondiale
19.01.2026
01:08
356
Două trenuri de mare viteză au deraiat în sudul Spaniei: cel puțin zece morți și zeci de răniți grav
18.01.2026
21:54
565
Maia Sandu, la concertul dedicat vizitei oficiale a președintelui Albaniei la Chișinău
18.01.2026
21:19
830
Tot mai multe state acceptă invitaţia în „Consiliul pentru Pace” al lui Trump, unde un loc permanent costă un miliard de dolari
18.01.2026
19:55
874
Cum se EXPLICĂ visul în care îți apare o persoană decedată. Există un mesaj ascuns, pe care nu mulți îl deslușesc
18.01.2026
19:45
528
Irakul încheie retragerea trupelor coaliției SUA din zonele federale, menține doar baza din Kurdistan pentru operațiunile din Siria
18.01.2026
19:41
988
Imagini APOCALIPTICE în Rusia: Zăpada a acoperit blocuri, mașini, drumuri, oameni. Este stare de urgență. Cum fac față oamenii zăpezilor
18.01.2026
18:33
608
Atac ucrainean lasă fără curent peste 200.000 de gospodării în Zaporojie ocupată și sute de localități în Herson, susțin autoritățile proruse
18.01.2026
18:18
723
Vreme rece, ninsori și episoade de lapoviță în Republica Moldova, 19–25 ianuarie 2026
18.01.2026
12:43
569
Atacuri rusești la Harkov și Sumî: o tânără ucisă și patru răniți, printre care un copil de 7 ani
19.01.2026
01:08
326
Două trenuri de mare viteză au deraiat în sudul Spaniei: cel puțin zece morți și zeci de răniți grav
18.01.2026
21:54
540
Maia Sandu, la concertul dedicat vizitei oficiale a președintelui Albaniei la Chișinău
18.01.2026
21:19
800
Tot mai multe state acceptă invitaţia în „Consiliul pentru Pace” al lui Trump, unde un loc permanent costă un miliard de dolari
18.01.2026
19:55
853
Cum se EXPLICĂ visul în care îți apare o persoană decedată. Există un mesaj ascuns, pe care nu mulți îl deslușesc
18.01.2026
19:45
512
Irakul încheie retragerea trupelor coaliției SUA din zonele federale, menține doar baza din Kurdistan pentru operațiunile din Siria
18.01.2026
19:41
969
Imagini APOCALIPTICE în Rusia: Zăpada a acoperit blocuri, mașini, drumuri, oameni. Este stare de urgență. Cum fac față oamenii zăpezilor
18.01.2026
18:33
593
Atac ucrainean lasă fără curent peste 200.000 de gospodării în Zaporojie ocupată și sute de localități în Herson, susțin autoritățile proruse
18.01.2026
18:18
708
Vreme rece, ninsori și episoade de lapoviță în Republica Moldova, 19–25 ianuarie 2026
18.01.2026
12:43
556
Atacuri rusești la Harkov și Sumî: o tânără ucisă și patru răniți, printre care un copil de 7 ani
18.01.2026
10:39
749
Peste 163.000 de militari ruşi ucişi în Ucraina, confirmaţi nominal de investigaţia Mediazona
18.01.2026
10:06
688
Siegfried Mureșan: Acordul comercial UE–SUA, amânat în Parlamentul European din cauza tensiunilor provocate de Donald Trump
18.01.2026
08:39
632
Horoscopul zilei 18.01.2026
18.01.2026
07:49
748
Zelenski avertizează: Rusia vizează sistemul nuclear de energie al Ucrainei într-o strategie periculoasă
18.01.2026
07:28
665
SUA au eliminat în Siria un lider al unei grupări afiliate al-Qaida, legat de atacul ISIS în care au murit trei americani
17.01.2026
23:53
1004
UE pregătește un răspuns ferm la noile taxe vamale ale lui Trump pentru Groenlanda: Von der Leyen, Costa și liderii europeni resping „șantajul” american
17.01.2026
20:43
917
Premierul R. Moldova, Alexandru Munteanu: personal aş vota pentru unirea cu România, dar ca prim-ministru urmez voinţa majorităţii pentru integrarea europeană
17.01.2026
20:42
880
Vreme stabilă și ger moderat în Republica Moldova, duminică 18.01.2026
17.01.2026
10:32
1124
SUA pregătesc un „Consiliu al Păcii” pentru Ucraina, după modelul structurii create de Trump pentru Gaza
17.01.2026
08:24
946
Horoscopul zilei 17.01.2026
17.01.2026
06:51
1109
Delegaţie de rang înalt de la Kiev merge la Washington pentru discuţii cu Witkoff şi Kushner despre pace şi reconstrucţia Ucrainei
16.01.2026
21:44
1301
Satul „hobbiţilor” din Rogojeni vrea să renască prin turism rural şi tradiţii moldoveneşti
16.01.2026
20:39
1244
Cer mai închis și ger persistent în Republica Moldova, sâmbătă, 17 ianuarie 2026
16.01.2026
19:27
1417
Boala lui Ramzan Kadîrov reaprinde temerile privind instabilitatea din Cecenia și vulnerabilitatea Kremlinului
16.01.2026
19:06
1203
Orban își construiește campania pe o petiție națională anti-Ucraina, mizând pe nemulțumirea tot mai mare față de finanțarea UE pentru Kiev
16.01.2026
18:53
1177
Maia Sandu îl primește la Chișinău pe președintele Albaniei pentru discuții despre cooperare și integrare europeană
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.94
1 USD
17.16
1 RON
3.92
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














