Europa își construiește propriul scut: Merz și Macron lansează ideea unui pilon european în NATO și a unei descurajări nucleare comune
122
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a surprins sentimentul de schimbare profundă din rândul liderilor europeni la Conferinţa de securitate de la München din acest weekend, când a declarat: „Au fost depăşite unele linii peste care nu se mai poate trece înapoi”. Relaţiile transatlantice au fost tensionate în ultimul an de revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, iar presiunea preşedintelui american pentru anexarea Groenlandei a amplificat serios îndoielile europenilor în privinţa angajamentului Washingtonului de a proteja continentul prin NATO.
Secretarul de stat american Marco Rubio a oferit europenilor doar o asigurare limitată în discursul său de la Conferinţa de la München. El a spus că SUA doresc să colaboreze cu Europa şi a folosit un ton mai cald decât vicepreşedintele JD Vance anul trecut, însă a criticat recentul curs politic al Europei şi nu a menţionat NATO, Rusia sau războiul Moscovei în Ucraina – teme care au deschis un decalaj vizibil între SUA şi partenerii din alianţă.
Pe măsură ce războiul din Ucraina se pregăteşte să intre în al cincilea an, iar Moscova este privită de vecinii săi europeni ca o ameninţare tot mai mare, liderii continentului afirmă tot mai deschis că vor accelera eforturile de consolidare a propriilor apărări şi vor încerca să depindă mai puţin de Statele Unite. Această strategie, cel puţin teoretic, îi apropie de poziţia lui Trump, a cărui administraţie declară că se aşteaptă ca Europa să îşi asume responsabilitatea principală pentru apărarea convenţională a continentului în anii următori, în timp ce Washingtonul va menţine umbrela nucleară şi îşi va onora angajamentele de apărare colectivă în cadrul NATO.
ESTE POSIBIL UN „PILON EUROPEAN” AL NATO?
La München, cancelarul german Friedrich Merz, preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul britanic Keir Starmer şi-au reafirmat angajamentul faţă de consolidarea unui „pilon european” mai puternic în interiorul NATO. Însă o apărare internă întărită este privită totodată ca un scut suplimentar împotriva lui Trump – sau a oricărui viitor lider american – care ar putea decide să nu mai apere Europa.
„Acest nou început este corect în toate circumstanţele. Este corect dacă Statele Unite continuă să se distanţeze. Este corect atât timp cât nu ne putem garanta singuri propria noastră securitate”, a declarat Merz vineri, în cadrul conferinţei.
Într-un alt semn al îngrijorării legate de angajamentele de securitate ale SUA, Merz a anunţat că a demarat discuţii cu Macron privind o posibilă descurajare nucleară europeană. Franţa deţine singura forţă de descurajare nucleară cu adevărat independentă de pe continent, rachetele nucleare Trident ale Marii Britanii fiind fabricate şi întreţinute de Statele Unite.
Marea provocare pentru Europa şi liderii săi rămâne dacă vor putea transforma aceste declaraţii în acţiuni concrete: să cumpere şi să dezvolte noi sisteme de armament, să acopere lacunele din arsenale, inclusiv în domeniul rachetelor cu rază lungă de acţiune, şi să-şi coordoneze într-adevăr eforturile.
Până acum, semnalele sunt mixte. Îngrijorate de Rusia şi impulsionate de presiunile lui Trump, ţările europene au majorat cheltuielile pentru apărare. Anul trecut, membrii NATO au decis să ridice ţinta cheltuielilor de apărare de bază de la 2% din PIB la 3,5% din PIB, iar încă 1,5% să fie direcţionat către alte investiţii legate de securitate.
Von der Leyen a subliniat la Conferinţa de la München că cheltuielile europene pentru apărare au crescut cu aproape 80% de la începutul războiului din Ucraina. În paralel, statele europene formează consorţii pentru dezvoltarea unor sisteme complexe de armament. Miniştrii apărării din Franţa, Germania, Italia, Polonia şi Suedia au semnat joi o scrisoare de intenţie pentru avansarea lucrărilor la European Long-range Strike Approach (ELSA), un proiect pentru rachete „deep strike”.
În marja reuniunii miniştrilor apărării NATO de joi, coaliţii de ţări europene au căzut de acord să colaboreze la patru proiecte prioritare, între care apărarea împotriva rachetelor balistice şi dezvoltarea de muniţii lansate din aer.
DIFICULTĂŢI DIN CAUZA DISPUTELOR
Totuşi, unele proiecte paneuropene majore întâmpină dificultăţi serioase în faza de lansare. Viitorul programului comun franco-germano-spaniol de avioane de vânătoare FCAS se află de luni bune în suspensie, întrucât partenerii nu au ajuns la un consens privind repartizarea sarcinilor între companiile implicate.
Discuţiile privind proiectele de apărare ale Uniunii Europene sunt marcate de dispute legate de criteriile de participare: să fie rezervate strict companiilor din UE sau să fie deschise şi altor actori? Franţa rămâne cel mai vehement susţinător al principiului „cumpăraţi produse europene”, în timp ce Germania şi Ţările de Jos promovează o abordare mai deschisă.
În mijlocul acestor dezbateri din luxosul hotel Bayerischer Hof, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a readus în prim-plan realitatea brutală a războiului modern. El a fost înconjurat de ecrane uriaşe care afişau imagini şi statistici ale atacurilor ruseşti: doar luna trecută, Ucraina a fost lovită de peste 6.000 de drone şi 150 de rachete.
„În timpul acestui război, armele evoluează mai repede decât deciziile politice menite să le oprească”, şi-a avertizat el audienţa.
O FORŢĂ NUCLEARĂ EUROPEANĂ DE DESCURAJARE?
Cancelarul german Friedrich Merz a anunţat vineri că Berlinul a început discuţii cu Franţa despre crearea unei forţe nucleare europene de descurajare, în timp ce preşedintele Emmanuel Macron a insistat că Europa trebuie să devină o veritabilă putere geopolitică, dat fiind că ameninţarea rusă nu va dispărea.
Merz, care a susţinut că regiunea trebuie să devină mai puternică pentru a-şi reseta relaţia cu Statele Unite, a cerut în discursul său de deschidere a Conferinţei de securitate de la München ca Washingtonul să „repare şi să reînvie încrederea”, într-o nouă eră periculoasă a rivalităţii marilor puteri, avertizând că SUA nu pot acţiona singure în timp ce vechea ordine globală se prăbuşeşte.
Ulterior, Macron a luat cuvântul, a respins criticile la adresa continentului, dar a insistat că a sosit momentul ca Europa să devină mai asertivă şi să se pregătească printr-o arhitectură de securitate mai solidă. Discursurile celor doi au ilustrat modul în care liderii europeni caută tot mai mult să-şi traseze o cale proprie, după un an de turbulenţe fără precedent în relaţiile transatlantice, încercând în acelaşi timp să păstreze alianţa cu Washingtonul.
Europa se confruntă acum cu o gamă largă de ameninţări, de la războiul Rusiei în Ucraina până la perturbările masive din comerţul mondial. „Am început discuţii confidenţiale cu preşedintele francez despre descurajarea nucleară europeană”, a subliniat Merz. „Noi, germanii, ne respectăm obligaţiile legale. Considerăm că acest lucru este strict integrat în cadrul partajării nucleare din cadrul NATO. Şi nu vom permite apariţia unor zone de securitate diferite în Europa”, a precizat cancelarul german.
FRANŢA ESTE SINGURA PUTERE NUCLEARĂ A UE
Macron urmează să susţină la sfârşitul acestei luni un discurs dedicat descurajării nucleare. Consultările cu Germania şi cu alţi lideri europeni se înscriu într-un cadru mai amplu de discuţii, care vizează şi capacităţile convenţionale de lovituri în adâncime, pe care Europa nu le are, spre deosebire de Rusia, precum şi rolul forţei nucleare franceze în ansamblul descurajării europene.
„Este momentul potrivit pentru îndrăzneală. Este momentul potrivit pentru o Europă puternică”, a afirmat Macron. „Europa trebuie să înveţe să devină o putere geopolitică. Acest lucru nu făcea parte din ADN-ul nostru”, a explicat preşedintele francez. El a adăugat: „Trebuie să reorganizăm şi să restructurăm arhitectura noastră de securitate în Europa. Pentru că arhitectura de securitate din trecut a fost concepută şi structurată în totalitate în perioada Războiului Rece. Aşadar, nu mai este adaptată”.
Statele europene s-au bazat decenii la rând pe Statele Unite – inclusiv pe arsenalul lor nuclear – pentru apărare, însă în ultimii ani au mărit bugetele militare, parţial ca reacţie la criticile dure venite din administraţia Trump. Germania are interdicţie, prin acorduri internaţionale, de a dezvolta arme nucleare, în timp ce Franţa a rămas singura putere nucleară a Uniunii Europene după ieşirea Marii Britanii din bloc şi deţine al patrulea cel mai mare stoc nuclear din lume.
Invocând avertismentele conform cărora ordinea internaţională bazată pe norme este pe cale să se destrame, Merz a spus: „Mă tem că trebuie să o spunem şi mai direct: această ordine, oricât de imperfectă ar fi fost chiar şi în cea mai bună formă a sa, nu mai există în această formă”. Trecând de la germană la limba engleză spre finalul discursului, el a adăugat: „În era rivalităţii marilor puteri, nici măcar Statele Unite nu vor fi suficient de puternice pentru a acţiona singure. Dragi prieteni, apartenenţa la NATO nu este doar un avantaj competitiv al Europei. Este şi un avantaj competitiv al Statelor Unite”.
„Aşadar, haideţi să reparăm şi să reînviem împreună încrederea transatlantică”, a îndemnat cancelarul.
VANCE VS RUBIO
Secretarul de stat american Marco Rubio a subliniat, la rândul său, că relaţiile transatlantice se află într-un „moment decisiv” într-o lume aflată într-o rapidă schimbare, dar a adoptat un ton sensibil mai conciliant, în contrast cu intervenţia vicepreşedintelui JD Vance din 2025.
La aceeaşi reuniune a înalţilor oficiali de securitate de anul trecut, Vance a atacat dur aliaţii europeni într-un discurs ce a marcat începutul unei serii de confruntări. „Cred că este un moment decisiv... lumea se schimbă foarte repede chiar sub ochii noştri”, a spus Rubio înainte de a pleca spre München. „(SUA sunt) profund legate de Europa, iar viitorul nostru a fost întotdeauna legat şi va continua să fie”, a adăugat el, amintind că este un potenţial rival al lui Vance în cursa prezidenţială americană din 2028. „Aşadar, trebuie să discutăm despre cum va arăta acel viitor”, a conchis Rubio.
Relaţiile transatlantice au reprezentat mult timp un element central al Conferinţei de securitate de la München, născută ca forum al Războiului Rece pentru dezbateri privind apărarea occidentală. Însă presupunerea tacită a cooperării neclintite care stătea la baza sa a fost, între timp, răsturnată.
Ilustrând degradarea imaginii Washingtonului, un sondaj YouGov realizat vineri în cele mai mari şase ţări europene arată că favorabilitatea faţă de SUA pe continent a coborât la cel mai scăzut nivel de la începutul monitorizării, în 2016. Cele mai noi cifre îl plasează pe aliatul american la niveluri comparabile sau chiar, în unele cazuri, mai nefavorabile decât ameninţările percepute venite din partea Chinei, Iranului sau Coreei de Nord, deşi rămâne totuşi în urma Rusiei ca sursă majoră de îngrijorare.
Preşedintele SUA, Donald Trump, l-a răsturnat de la putere pe liderul Venezuelei, a ameninţat alte state din America Latină cu acţiuni militare similare, a impus tarife şi prietenilor, şi adversarilor, şi a discutat deschis despre anexarea Groenlandei de la Danemarca, stat membru NATO – un gest care, în ochii multora, ar putea pune efectiv capăt alianţei.
În discursul său de anul trecut, Vance a acuzat liderii europeni că limitează libertatea de exprimare şi că eşuează în controlul imigraţiei, afirmaţii pe care Merz le-a respins explicit. „S-a creat o ruptură între Europa şi Statele Unite. Vicepreşedintele JD Vance a spus acest lucru foarte deschis aici, la München, acum un an”, a amintit Merz. „Avea dreptate. Războiul cultural al mişcării MAGA nu este al nostru. Libertatea de exprimare se opreşte aici, la noi, atunci când discursul respectiv contravine demnităţii umane şi constituţiei. Noi nu credem în tarife şi protecţionism, ci în comerţul liber”, a declarat el, stârnind aplauze în sală.
15.02.2026
20:32
556
Român fără adăpost, arestat la Bergamo după ce a încercat să răpească o fetiţă de un an şi jumătate şi i-a fracturat femurul într-un supermarket
15.02.2026
19:59
502
Marco Rubio la Bratislava: SUA nu vor o Europă „vasală”, ci un partener european puternic
15.02.2026
18:55
505
România, Ucraina și Republica Moldova lansează „Tripla Alianță Cibernetică” și întăresc cooperarea energetică și de infrastructură în formatul „Triunghiul Odesa” la München
15.02.2026
18:32
834
Vremea în Republica Moldova între 16–22 februarie 2026: săptămână de iarnă autentică, cu ninsori și ger
15.02.2026
18:11
1370
IMPORTANT // Se sistează plata alocațiilor pentru copiii moldoveni care dețin cetățenie română? Răspunsul Ministerului Muncii din România
15.02.2026
17:40
487
Elevii talentați ai Moldovei, premiați la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF 2026”
15.02.2026
17:37
516
Fico acuză Kievul de „șantaj politic” în reluarea livrărilor de petrol prin conducta Drujba către Ungaria și Slovacia
15.02.2026
16:46
1133
Ora de vară 2026 // Anul acesta se schimbă ceasurile mai devreme. Pe ce dată dăm ora înainte anul acesta
15.02.2026
16:02
513
Kaja Kallas: Ucraina nu va primi o dată clară pentru aderarea la UE în 2027
15.02.2026
15:38
564
Fostul ministru ucrainean al energiei Gherman Galuşcenko, reţinut la frontieră în dosarul de corupţie „Midas” după ce ar fi încercat să părăsească ţara
15.02.2026
23:49
89
Europa își construiește propriul scut: Merz și Macron lansează ideea unui pilon european în NATO și a unei descurajări nucleare comune
15.02.2026
20:32
553
Român fără adăpost, arestat la Bergamo după ce a încercat să răpească o fetiţă de un an şi jumătate şi i-a fracturat femurul într-un supermarket
15.02.2026
19:59
500
Marco Rubio la Bratislava: SUA nu vor o Europă „vasală”, ci un partener european puternic
15.02.2026
18:55
503
România, Ucraina și Republica Moldova lansează „Tripla Alianță Cibernetică” și întăresc cooperarea energetică și de infrastructură în formatul „Triunghiul Odesa” la München
15.02.2026
18:32
832
Vremea în Republica Moldova între 16–22 februarie 2026: săptămână de iarnă autentică, cu ninsori și ger
15.02.2026
18:11
1368
IMPORTANT // Se sistează plata alocațiilor pentru copiii moldoveni care dețin cetățenie română? Răspunsul Ministerului Muncii din România
15.02.2026
17:40
485
Elevii talentați ai Moldovei, premiați la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF 2026”
15.02.2026
17:37
514
Fico acuză Kievul de „șantaj politic” în reluarea livrărilor de petrol prin conducta Drujba către Ungaria și Slovacia
15.02.2026
16:46
1131
Ora de vară 2026 // Anul acesta se schimbă ceasurile mai devreme. Pe ce dată dăm ora înainte anul acesta
15.02.2026
16:02
513
Kaja Kallas: Ucraina nu va primi o dată clară pentru aderarea la UE în 2027
15.02.2026
15:38
564
Fostul ministru ucrainean al energiei Gherman Galuşcenko, reţinut la frontieră în dosarul de corupţie „Midas” după ce ar fi încercat să părăsească ţara
15.02.2026
14:39
579
Nicușor Dan, la Washington pentru prima reuniune a Consiliului Păcii convocată de Donald Trump, cu România în rol de observator
15.02.2026
12:12
568
Uber își extinde serviciile de livrare de mâncare în șapte țări europene, inclusiv în România
15.02.2026
08:16
588
Horoscopul zilei 15.02.2026
15.02.2026
07:55
1059
Viktor Orban îl desființează pe Zelenski după atacul de la München: Ucraina nu are loc în Uniunea Europeană
15.02.2026
07:52
664
Maria Zaharova neagă acuzațiile privind otrăvirea lui Navalnîi și acuză propaganda occidentală
15.02.2026
04:22
839
Trump vrea să oprească definitiv războiul din Ucraina, afirmă Rubio după discuțiile cu Zelenski
15.02.2026
00:26
910
Zelenski cere garanţii de securitate pe 20 de ani de la SUA pentru a semna acordul de pace şi pregăteşte negocierile de la Geneva cu Rubio, Witkoff şi Kushner
14.02.2026
22:06
847
Discursul „liniștitor” al lui Marco Rubio către Europa, văzut ca un „cadou otrăvit” care împinge continentul spre agenda MAGA
14.02.2026
20:56
707
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
20:13
859
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
904
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
957
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
14.02.2026
16:23
1019
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
969
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
16.98
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














