Eurodeputat: „Decizia României de a furniza în premieră energie electrică R. Moldova merită apreciată”
1762
„Decizia României de a furniza în premieră energie electrică R. Moldova merită apreciată”, susține europarlamentarul român Eugen Tomac.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, europarlamentarul punctează că această criză energetică „ne aruncă în față” în fiecare zi noi și noi provocări și înțelege nemulțumirile românilor vizavi de prețul mare la energie, chiar dacă în România este plafonat, „pentru că oricum este scump”.
„Dar avem suficientă energie. În schimb, românii din R. Moldova depind în fiecare zi exclusiv de contractele de furnizare a energiei electrice și a gazului a unor companii controlate în totalitate de Rusia. Șantajul și amenințările Moscovei au depășit orice limită, prin urmare R. Moldova se află în situația de a nu mai avea suficientă energie electrică. Furnizarea de gaz a fost și ea semnificativ redusă începând cu 1 octombrie”, explică Eugen Tomac.
Europarlamentarul a adăugat că tariful mai mic la energie oferit pentru stânga Prutului a fost agreat de cele două guverne, astfel încât consumatorul final din R. Moldova să poată avea curent electric la un preț mult mai mic decât cel de pe piață la ora actuală.
„În această perioadă, oricât de greu ne-ar fi, este esențial să găsim cele mai inteligente soluții pentru a reduce prețurile la energie pentru toți cetățenii noștri și, bineînțeles, să-i sprijinim pe românii din Basarabia. Sângele apă nu se face. Astăzi suntem chemați să ne ridicăm deasupra vremurilor și să nu lăsam aceste lovituri pline de ură să ne strivească speranțele de unitate și credință într-un viitor comun”, și-a încheiat mesajul europarlamentarul Eugen Tomac.
Menționăm că primele livrări de energie electrică din România în R. Moldova au demarat în această noapte, după ce companiile „Hidroelectrica” și „Energocom” au semnat joi, 13 octombrie, un contract de furnizare a 100 MW pe malul stâng al Prutului pentru a acoperi consumul necesar de energie electrică al cetățenilor moldoveni, după sistarea exporturilor de către Ucraina.
R. Moldova cumpără energie electrică din România la un preț de aproximativ 90 EUR/MWh. Aproape 70% din consum este acoperit MGRES din Transnistria, la prețul de 62,5 USD/MWh, potrivit înțelegerii pentru luna octombrie.
18.02.2026
05:04
103
Zelenski denunță presiunile lui Trump și promite că Ucraina nu va ceda teritorii Rusiei
18.02.2026
02:05
378
Negocieri foarte tensionate la Geneva între Rusia și Ucraina, sub mediere americană, pe fondul bombardamentelor masive asupra infrastructurii ucrainene
17.02.2026
22:53
437
Moldova și Coreea de Sud își întăresc parteneriatul economic printr-un nou acord bilateral
17.02.2026
20:31
494
Miercuri, 18 februarie 2026: ninsoare și răcire ușoară în toată Republica Moldova
17.02.2026
19:46
487
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău vor învăța ONLINE mâine din cauza ninsorilor abundente prognozate
17.02.2026
18:56
572
Bătălia pentru şefia Parlamentului European agită scena de la Bruxelles cu un an înainte de remanierea de la jumătatea mandatului
17.02.2026
18:00
672
Maia Sandu discută la Chișinău cu senatori americani despre securitate, sprijin pentru Moldova și sancțiuni împotriva Rusiei
17.02.2026
17:52
608
Negocieri la Geneva între Rusia, Ucraina și SUA pentru un acord de pace, pe fondul intensificării atacurilor asupra infrastructurii ucrainene
17.02.2026
17:31
538
Ministerul Educației lansează înscrierile la cursurile gratuite de limbă română pentru perioada 2026-2028
17.02.2026
17:20
657
DOC // Guvernul R. Moldova, decizii de ULTIMĂ ORĂ în contextul ninsorilor abundente care sunt așteptate în următoarele 24 de ore. Instituțiile de învățământ ar putea să treacă pe ONLINE, în funcție situației din teren
18.02.2026
02:05
303
Negocieri foarte tensionate la Geneva între Rusia și Ucraina, sub mediere americană, pe fondul bombardamentelor masive asupra infrastructurii ucrainene
17.02.2026
22:53
420
Moldova și Coreea de Sud își întăresc parteneriatul economic printr-un nou acord bilateral
17.02.2026
20:31
481
Miercuri, 18 februarie 2026: ninsoare și răcire ușoară în toată Republica Moldova
17.02.2026
19:46
473
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău vor învăța ONLINE mâine din cauza ninsorilor abundente prognozate
17.02.2026
18:56
558
Bătălia pentru şefia Parlamentului European agită scena de la Bruxelles cu un an înainte de remanierea de la jumătatea mandatului
17.02.2026
18:00
658
Maia Sandu discută la Chișinău cu senatori americani despre securitate, sprijin pentru Moldova și sancțiuni împotriva Rusiei
17.02.2026
17:52
593
Negocieri la Geneva între Rusia, Ucraina și SUA pentru un acord de pace, pe fondul intensificării atacurilor asupra infrastructurii ucrainene
17.02.2026
17:31
522
Ministerul Educației lansează înscrierile la cursurile gratuite de limbă română pentru perioada 2026-2028
17.02.2026
17:20
630
DOC // Guvernul R. Moldova, decizii de ULTIMĂ ORĂ în contextul ninsorilor abundente care sunt așteptate în următoarele 24 de ore. Instituțiile de învățământ ar putea să treacă pe ONLINE, în funcție situației din teren
17.02.2026
17:17
482
ODA schimbă paradigma finanțării IMM-urilor în 2026: mai puține granturi, peste 1 miliard lei pentru instrumente moderne de creditare și investiții
17.02.2026
16:53
538
Republica Moldova și Egipt își consolidează parteneriatul: întrevedere Munteanu–Orfy și planuri de deschidere a ambasadelor la Chișinău și Cairo
17.02.2026
15:54
516
MEC cheamă societatea la dezbatere asupra noilor concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
17.02.2026
14:24
1119
R. Moldova, „CONDAMNATĂ” să adere cât mai rapid la o alință de SECURITATE, pentru ca moldovenii să nu ajungă „carne de tun” pentru armata Rusiei. „Integrarea într-o alianță sau unirea cu România sunt opțiuni care oferă protecție reală”
17.02.2026
14:07
822
Ninsori ABUNDENTE timp de 24 de pre. Deciziile luate de Primăria Chișinău
589
Democrație locală cu cetățeni implicați: autoritățile din Republica Moldova și Consiliul Europei discută la Sireți consolidarea participării la procesul decizional
17.02.2026
11:45
717
Barometrul Școlar 2026: Încredere ridicată în școli, dar manualele și disciplinele STEM cer reforme urgente în învățământul din Republica Moldova
17.02.2026
10:44
640
Rusia susține că a doborât peste 150 de drone ucrainene deasupra Mării Negre, Crimeei și Mării Azov în ajunul negocierilor de la Geneva
17.02.2026
09:57
615
Plan național pentru revitalizarea și promovarea limbii găgăuze în UTA Găgăuzia în perioada 2026-2027
17.02.2026
09:49
801
Angajată a unui centru de plasament din Bălți, condamnată pentru cumpărături pe „TEMU” din banii unei minore vulnerabile
17.02.2026
09:48
549
Ministerul Educației testează materialele de examen pentru peste 11 mii de elevi înaintea sesiunii naționale 2026
17.02.2026
08:15
647
Horoscopul zilei 17.02.2026
17.02.2026
07:00
738
Negocieri Rusia–Ucraina la Geneva sub mediere americană, cu aşteptări reduse, în timp ce Trump presează Kievul să accepte rapid dialogul
17.02.2026
06:36
941
Senatorul american Mark Kelly ia în calcul o candidatură la președinție în 2028 după disputa cu administrația Trump
17.02.2026
01:25
1556
Starlink, arma invizibilă a Kievului: Ucraina recucerește cel mai mare teritoriu de la începutul contraofensivei din 2023
16.02.2026
23:41
1066
Generalii din Marea Britanie și Germania cer europenilor să accepte „decizii dificile” și creșterea masivă a cheltuielilor pentru apărare în fața amenințării Rusiei
16.02.2026
20:51
826
Ninsori și cer acoperit în Republica Moldova marți, 17 februarie 2026
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.03
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39

Inapoi














