ALEGERI LOCALE 2015 // Ersilia Qatrawi, primar de Ștefănești!
11115
Localitatea Ștefănești din Ștefan Vodă va fi condusă în următorii patru ani de Ersilia Qatrawi, o tânără care a câștigat alegerile locale din primul tur.
Candidatul Partidului Liberal Democrat din Moldova a primit voturile a 326 de locuitori din cei 538 care au participat la scrutin, adică 60,59%, devansându-l cu mult pe candidatul democraților Serghei Gandacov.
Chiar dacă are un nume deosebit, Ersilia Qatrawi a precizat pentru Ziarul NAȚIONAL că s-a născut în Ștefănești, iar prenumele i l-a ales tatăl său. „El a lucrat toată viața la Casa de Cultură și, probabil, a fost influențat de filmele care rulau pe atunci la cinematograf”, spune zâmbind primărița. Numele exotic l-a luat de la soțul său care este de origine arabă.
Ersilia Qatrawi a fost anterior secretara Primăriei din Ștefănești, iar în anul 2009 a obținut interimatul funcției de primar, după ce conducătorul satului fusese condamnat. Ea a gestionat lucrurile în localitate timp de un an și nouă luni, iar la alegerile locale din 2011 a pierdut în fața contracandidatului său, la o diferență de 34 de voturi.
„Acum am fost încurajată de cetățeni să candidez. În perioada scurtă în care am fost la conducerea Primăriei am reușit să construim apeductul în sat. De atunci nu s-a făcut practic nimic în localitate, dar este mult de lucru. Trebuie să reparăm drumurile, să renovăm Casa de Cultură, să curățim râulețul Băișor care trece prin sat. Sunt probleme similare cu cele din majoritatea satelor moldovenești”, enumeră primarul ce-și propune să facă în următorii patru ani de mandat.
15.06.2015
13:31
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
03.09.2026
03:30
03.09.2026
02:04
03.09.2026
01:59
03.09.2026
01:49
03.09.2026
01:47
03.09.2026
01:42
03.09.2026
00:43
03.09.2026
00:32
03.09.2026
00:03
02.09.2026
23:59
02.09.2026
23:56
02.09.2026
22:37
02.09.2026
22:34
02.09.2026
22:17
02.09.2026
21:50
02.09.2026
21:42
02.09.2026
21:35
02.09.2026
20:43
02.09.2026
20:07
02.09.2026
18:59
02.09.2026
18:48
02.09.2026
18:45
02.09.2026
18:25
02.09.2026
18:12
02.09.2026
18:11
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
Copil de 6 ani din Botoșani, în comă după plasturi cu fentanil puși pe o rană. Avertismentul medicului Radu Țincu: risc major de stop respirator la supradoză
Corina Călugăru și reprezentanta UNFPA la Chișinău stabilesc noile priorități ale parteneriatului pentru reziliență demografică și egalitate de gen în Moldova
Studiu amplu: țigările electronice cu nicotină cresc semnificativ șansele de a renunța la fumat
Guvernul pornește reforma prin care medicina din penitenciare va fi integrată în sistemul public de sănătate


















