Elevii a 14 instituții de învățământ din Chișinău primesc hrana la PACHET: Blocurile alimentare ale școlilor - încă în reparații
964
Elevii din 14 instituții de învățământ primar și secundar din municipiul Chișinău primesc hrana la pachet, iar acest lucru ar putea dura pe tot parcursul lunii septembrie.
Andrei Pavaloi, șeful adjunct al Direcției generale, educație, tineret și sport (DGETS), a declarat astăzi, în cadrul ședinței operative săptămânale de luni a Primăriei capitalei, că în blocurile alimentare ale acestor instituții sunt desfășurate lucrări de reparație.
Potrivit lui Pavaloi, lucrările enunțate vor fi finalizate „în maximum două-trei săptămâni”.
Procesul de alimentație a elevilor în celelalte 114 instituții de învățământ primar și secundar din municipiu a fost organizat începând cu data de 5 septembrie curent.
Menționăm că în instituțiile de învățământ preșcolar din municipiu este implementat Meniul-Model, sezonul vară-toamnă, conform contractelor pentru livrarea produselor alimentare încheiate cu agenții economici.
Procesul de învățământ în noul an de studii 2022-2023 este organizat în municipiul Chișinău în 150 de instituții de învățământ public și privat, fiind școlarizați 99 220 de elevi, inclusiv 40 936 în clasele primare (I-IV); 43 651 de elevi în ciclul gimnazial (clasele V-IX) și 14 633 de elevi în clasele gimnaziale (X-XII).
29.12.2025
20:19
197
Vreme instabilă în Republica Moldova pe 30.12.2025
29.12.2025
19:19
318
Ucraina neagă atacul asupra reședinței lui Putin, acuzând Rusia de pregătirea unor atacuri la Kiev
29.12.2025
18:23
277
Putin își menține planurile expansioniste: Ordine pentru continuarea campaniei în sudul Ucrainei și eliberarea „Novorossiei”
29.12.2025
17:54
316
Inițiativele de integrare a copiilor refugiați ucraineni în școlile din Moldova, sub lupă la Ministerul Educației și Cercetării
29.12.2025
16:55
378
John Simpson: Un an îngrijorător precum 2025 nu am mai văzut - Predicțiile sumbre ale unui al treilea război mondial în Europa și nu numai
29.12.2025
16:33
363
Anul 2025 vine cu transformări majore: investiții masive în educație, creșteri salariale și susținerea tinerilor specialiști în Republica Moldova
29.12.2025
15:55
382
Jubileu aniversar la Școala de Box din Grimăncăuți: 25 de ani de succese și performanțe remarcabile
29.12.2025
14:32
365
Guvernul aprobă un an de protecție pentru fermierii afectați de calamități naturale
29.12.2025
13:55
406
MIDR își consolidează capacitatea administrativă pentru o mai bună gestionare a infrastructurii și dezvoltării regionale
29.12.2025
13:40
383
Guvernul aprobă strategii esențiale pentru securitatea cibernetică națională și protecția infrastructurilor critice în Moldova
29.12.2025
20:19
173
Vreme instabilă în Republica Moldova pe 30.12.2025
29.12.2025
19:19
308
Ucraina neagă atacul asupra reședinței lui Putin, acuzând Rusia de pregătirea unor atacuri la Kiev
29.12.2025
18:23
268
Putin își menține planurile expansioniste: Ordine pentru continuarea campaniei în sudul Ucrainei și eliberarea „Novorossiei”
29.12.2025
17:54
309
Inițiativele de integrare a copiilor refugiați ucraineni în școlile din Moldova, sub lupă la Ministerul Educației și Cercetării
29.12.2025
16:55
372
John Simpson: Un an îngrijorător precum 2025 nu am mai văzut - Predicțiile sumbre ale unui al treilea război mondial în Europa și nu numai
29.12.2025
16:33
355
Anul 2025 vine cu transformări majore: investiții masive în educație, creșteri salariale și susținerea tinerilor specialiști în Republica Moldova
29.12.2025
15:55
377
Jubileu aniversar la Școala de Box din Grimăncăuți: 25 de ani de succese și performanțe remarcabile
29.12.2025
14:32
359
Guvernul aprobă un an de protecție pentru fermierii afectați de calamități naturale
29.12.2025
13:55
400
MIDR își consolidează capacitatea administrativă pentru o mai bună gestionare a infrastructurii și dezvoltării regionale
29.12.2025
13:40
374
Guvernul aprobă strategii esențiale pentru securitatea cibernetică națională și protecția infrastructurilor critice în Moldova
29.12.2025
13:06
441
Concurs controversat cu premiu auto duce la acuzații de finanțare ilegală pentru un susținător al partidului „Șansa”
29.12.2025
12:51
884
Zelenski pierde calmul în fața afirmațiilor surprinzătoare ale lui Trump despre Rusia și Ucraina la conferința de la Mar-a-Lago
29.12.2025
12:44
419
Guvernul susține IMM-urile printr-un nou acord pentru eficiență energetică și competitivitate sporită
29.12.2025
12:32
597
SUA oferă Ucrainei garanții de securitate pentru 15 ani, Zelenski cere prelungirea și referendum pentru planul de pace. Legea marțială va fi ridicată după război.
29.12.2025
12:12
453
Curriculumul pentru „Istoria, tradițiile și cultura poporului găgăuz” primit cu entuziasm și provocări în UTA Găgăuzia
29.12.2025
11:39
469
Parisul găzduiește în ianuarie o întâlnire crucială a aliaților Kievului pentru garanțiile de securitate ale Ucrainei
29.12.2025
11:38
376
Ajutor financiar de 38,1 milioane lei pentru agricultori și industria prelucrătoare în 2025
29.12.2025
11:38
463
Guvernul dă startul unui proiect de pionierat în energia bidirecțională cu vehicule electrice în Republica Moldova
29.12.2025
10:54
622
Condamnare cu suspendare pentru tânărul care a furat aproape 500 000 de lei destinați Partidului „Șor” în scopul finanțării protestelor
29.12.2025
10:49
516
Bărbat condamnat la închisoare după un conflict violent pentru un loc de parcare în Chișinău
29.12.2025
10:30
494
Întâlnirea Trump-Zelenski la Mar-a-Lago: Pacea în Ucraina, încă un vis îndepărtat din cauza problemelor „spinoase” teritoriale
29.12.2025
10:06
547
Întâlnirea Trump-Zelenski nu clarifică drumul spre pace, dar prețul petrolului urcă alarmant din cauza tensiunilor globale.
29.12.2025
09:42
458
Condamnare în Sîngerei: Două femei găsite vinovate de corupere electorală la referendumul din 2024
29.12.2025
08:45
501
Horoscopul zilei 29.12.2025
29.12.2025
08:09
525
Von der Leyen salută progresele în discuțiile de pace pentru Ucraina și subliniază importanța garanțiilor de securitate
Vreme instabilă în Republica Moldova pe 30.12.2025
Ucraina neagă atacul asupra reședinței lui Putin, acuzând Rusia de pregătirea unor atacuri la Kiev
Putin își menține planurile expansioniste: Ordine pentru continuarea campaniei în sudul Ucrainei și eliberarea „Novorossiei”
Inițiativele de integrare a copiilor refugiați ucraineni în școlile din Moldova, sub lupă la Ministerul Educației și Cercetării
1 MDL
1 EUR
19.77
1 USD
16.78
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














