Eforturile lui Chetraru și Gurin NU sunt apreciate. Cum percep cetățenii arestările din ultimele luni
2440
În pofida eforturilor conducerii Centrului Național Anticorupție și ale procurorului general Corneliu Gurin de a demonstra că în R. Moldova a fost lansată o luptă aprigă împotriva corupției, aproape jumătate din cetățeni (44 %) consideră că arestarea unor persoane publice și businessmani, demiterea unor conducători de instituții reprezintă de fapt o reglare de conturi dintre grupurile oligarhice.
Potrivit ultimului Barometru al Opiniei Publice, alți 30 la sută dintre respondenți cred că acțiunile de luptă cu fenomenul corupției, inițiate în ultima perioadă, sunt de fapt un început al reformelor reale în R. Moldova, iar încă 22 la sută dintre participanții la sondaj consideră că aceste acțiuni reprezintă o imitare a reformelor și vor agrava și mai mult situația din țară.
Cât privește furtul din sistemul bancar, cetățenii îi consideră vinovați de cele întâmplate pe Vlad Filat – 46 %, Vladimir Plahotniuc – 37 % și Ilan Șor – 14 %.
Printre cei vinovați, oamenii i-au mai identificat pe guvernatorul Băncii Naționale, Dorin Drăguțanu (7 %), Vladimir Voronin (4 %), dar și pe Nicolae Timofti, Mihai Ghimpu, Marian Lupu (câte 3 %).
Pe de altă parte, 69 % dintre participanții la sondaj consideră că se impune demiterea procurorului general, 65 % susțin demiterea directorului Centrului Național Anticorupție, 78 % cred că ar trebui anulată imunitatea deputaților și judecătorilor, iar alte 53 % susțin numirea unui procuror european în fruntea Procuraturii Generale.
Precizăm că sondajul a fost realizat în perioada 8 noiembrie – 1 decembrie 2015, pe un eșantion de 1 160 de persoane din 164 de localități ale republicii.
19.12.2025
11:42
829
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
853
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
17.12.2025
15:24
1338
Moldova ia atitudine împotriva corupției la Conferința ONU din Qatar: Dialoguri cheie și cooperare internațională în prim-plan
17.12.2025
14:21
1249
Fosta președintă a unei filiale a partidului „Șor” condamnată la închisoare pentru finanțare ilegală de către un grup criminal organizat
17.12.2025
13:03
1338
Foști judecători implicați în megadosarul „Laundromat” condamnați, dar scăpați de pedeapsă din cauza expirării termenului legal
17.12.2025
10:22
1109
Condamnare la închisoare pentru un bărbat care a atacat un polițist în timpul unei intervenții în Chișinău
1203
Condamnări de închisoare pentru doi inculpați implicați în spălarea a 4,4 milioane de lei de la Banca de Economii
16.12.2025
14:28
1178
Avocat din Chișinău, acuzat de escrocherie pentru înșelarea clienților cu expertize false și însușirea a 29 000 de lei.
16.12.2025
11:41
894
Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare pentru abuz asupra familiei și fiicei sale minore
16.12.2025
10:25
1217
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
20.12.2025
21:06
416
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
624
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
469
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
565
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
560
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
671
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
553
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
713
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
625
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
778
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
758
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1029
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
801
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
828
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
734
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
842
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1191
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
877
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
689
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
769
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
961
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
877
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
807
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
850
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
821
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














