Efectele ADVERSE ale ghimbirului! Află cine NU ar trebui să-l consume!
2756
sursa: one.ro Ghimbirul este un condiment puternic cu multiple proprietăţi benefice asupra organismului. Virtuţiile terapeutice ale „plantei minune” sunt nenumărate, începând cu răceli până la reumatism, frigiditate, cataractă.
Aplicaţiile acestuia nu se rezumă doar la domeniul culinar şi cel medical. Gimbirul este prezent şi în industria parfumurilor (graţie uleiului esenţial pe care îl conţine), în industria cosmeticelor (există loţiuni cu ghimbir pentru tonifierea şi revitalizarea părului, chiar şi loţiuni de corp pe bază de ghimbir cu efect de întinerire) şi în medicina alternativă (relaxează şi detensionează musculatura).
Cu toate că are atât de multe utilizări, consumul ghimbirului în cantităţi nepotrivite sau de anumite persoane care prezintă diferite afecţiuni, poate să aibă efecte negative destul de grave.
Fitoterapeuţii ne sfătuiesc să nu depăşim mai mult de 4 grame de ghimbir într-o singură zi. Dacă este consumat în cantităţi mai mari, ghimbirul poate provoca arsuri la stomac, gaze, balonare, greaţă, probleme ale intestinelor, poate chiar să crească riscul de sângerare, informează site-ul curejoy.com.
Află cine NU ar trebui să consume ghimbir:
- Cei care au ulcer/boli inflamatorii intestinale – ghimbirul proaspăt poate provoca blocaj intestinal dacă este consumat în cantităţi mai mari.
- Persoanele care au calculi biliari – consumul de ghimbir este contraindicat deoarece stimulează producţia de bilă.
- Persoanele cu tulburări hemoragice nu trebuie să folosească ghimbirul. Planta stimulează circulaţia şi creşte fluxul, prevenind coagularea sângelui.
- Femeile însărcinate trebuie să fie atente la consumul de ghimbir, deoarece acesta poate provoca contracţii uterine. Ghimbirul interferază şi cu absorbţia fierului şi a vitaminelor liposolubile.
- Înainte de intervenţii chirurgicale - consumul de ghimbir înaintea unei operaţii creşte riscul de sângerare. E bine de ştiut că nu trebuie să consumi această plantă cu cel puţin 2 săptămâni înainte de intervenţie.
- Persoanele care suferă de diabet - în probleme diabetice trebuie evitat consumul de ghimbir deoarece scade glicemia, tensiunea arterială şi interacţioneză cu medicaţia prescrisă în cazul acestei afecţiuni.
Sursa: one.ro
05.12.2018
17:40
2376
Amestecul IDEAL pentru pierdere în greutate – 7 kg în 21 de zile!
01.12.2018
18:01
2852
BENEFICII pentru frumusețe ale ghimbirului
21.11.2018
13:38
2469
REȚETĂ // Alimentaţia în timpul iernii: ce să mănânci când e frig afară
25.10.2018
09:19
3062
Transformările INCREDIBILE care au loc în organism odată ce începi să consumi ghimbir
30.07.2018
18:20
13225
REȚETE vindecătoare cu apă pe care trebuie să le cunoști!
25.03.2017
10:30
1830
Beneficii UIMITOARE ale ghimbirului pentru frumuseţe şi vitalitate
08.02.2017
18:40
2834
Ghimbirul: beneficii și CONTRAINDICAȚII pentru sănătate
13.01.2017
07:31
4355
Vrei să elimini PARAZIȚII din intestine? Prepară așa ghimbirul!
25.10.2016
07:06
2500
STUDIU // Ce se întâmplă în corp dacă mănânci zilnic GHIMBIR. Efecte spectaculoase!
07.10.2016
08:01
9299
REŢETĂ // Sirop NATURAL pentru îmbunătăţirea imunităţii la COPII
01.09.2016
14:30
2765
Nu vei mai intra niciodată într-o farmacie: LEACUL pentru sănătate este lângă tine şi este 100% natural!
22.07.2016
10:03
1600
Efecte spectaculoase ale ghimbirului. Cum să-l incluzi în alimentaţia ta
24.11.2025
01:12
219
Harkov sub focul dronelor: trei vieți pierdute în urma unui atac rusesc masiv
23.11.2025
23:00
361
Progrese importante în discuțiile dintre SUA și Ucraina pentru planul de pace propus de Trump
23.11.2025
21:24
432
Arme ascunse în metal și textile, descoperite la frontiera Leușeni-Albița: Audieri importante în Parlamentul de la Chișinău și arestări în Republica Moldova
23.11.2025
20:37
546
Zelenski reacționează la criticile lui Trump: Ucraina își exprimă recunoștința pentru sprijinul vital al SUA și al președintelui Trump
23.11.2025
19:22
712
Europenii aduc modificări semnificative la planul de pace al SUA pentru Ucraina, propunând o armată mai mare și un pact de securitate robust
23.11.2025
19:03
547
Prognoza meteo săptămâna 24-30 noiembrie 2025
23.11.2025
18:32
518
Trump acuză Kievul de lipsă totală de recunoștință în fața eforturilor SUA pentru Ucraina
23.11.2025
16:01
526
Ursula von der Leyen cere recunoașterea completă a rolului UE în planurile de pace pentru Ucraina
23.11.2025
14:54
617
Întâlnire crucială la Geneva: delegația ucraineană discuta cu occidentalii planul de pace al lui Trump pentru Ucraina
23.11.2025
14:44
557
Premierul norvegian critică planul american pentru Ucraina, evidențiind deficiențe semnificative și necesitatea implicării europene
23.11.2025
13:55
600
Armata rusă raportează cucerirea a trei localități din estul Ucrainei, în timp ce Ucraina întâmpină dificultăți pe front
23.11.2025
13:05
520
Zelenski cere intensificarea eforturilor pentru apărarea Ucrainei împotriva atacurilor rusești
23.11.2025
12:55
692
Marco Rubio la Geneva: Discuții cruciale pe tema planului controversat de pace pentru Ucraina propus de Trump
23.11.2025
11:29
805
Atac cu drone asupra unei centrale electrice la est de Moscova: incendiul a fost localizat după explozii impresionante
23.11.2025
08:13
549
Horoscopul zilei 23.11.2025
23.11.2025
07:52
741
Trump: Planul SUA pentru Ucraina nu este oferta finală în războiul cu Rusia
22.11.2025
20:45
835
Vreme noroasă și temperaturi scăzute în Moldova pentru 23 noiembrie 2025
22.11.2025
17:51
827
Liderii europeni cer îmbunătățiri pentru planul de pace al SUA privind Ucraina la summitul din Africa de Sud
22.11.2025
16:28
887
Liderii europeni discută planul controversat al SUA pentru Ucraina la summitul G20 din Johannesburg
22.11.2025
15:58
789
Belarusul eliberează 31 de cetățeni ucraineni conform unui acord Trump-Lukașenko
22.11.2025
15:35
855
Întâlniri la nivel înalt între Ucraina și SUA în Elveția pentru un posibil acord de pace cu Rusia
22.11.2025
12:33
887
Ucraina și aliații săi europeni caută soluții în fața planului controversat propus de Trump pentru încetarea conflictului cu Rusia
22.11.2025
09:53
1077
Întâlnire controversată la Miami între oficialii Trump și emisari ruși pentru un plan de pace în Ucraina, criticat intens de Ucraina și aliații săi
22.11.2025
08:04
849
Horoscopul zilei 22.11.2025
22.11.2025
07:52
1209
Punct de vedere, despre planul lui Trump pentru Ucraina: „Cuvântul PACE n-a mai avut un sens atât de hidos de la Acordul de la Munchen. Trocul sângeros de atunci se repetă acum - Putin recompensat pentru calitatea de UCIGAȘ internațional”
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
19.83
1 USD
17.23
1 RON
3.90
1 RUB
0.22
1 UAH
0.41


Inapoi














