16:05:34 13.02.2026
Stiri

Iubiri celebre // Două spirite neliniştite - artiști ai pasiunii

Social 06.10.2013 16:40 Vizualizări1318
Iubiri celebre // Două spirite neliniştite - artiști ai pasiunii

Genii ale sculpturii // Iubirea lor a fost o sursă de inspiraţie

Din dragostea lor rămân câteva sculpturi care reflectă dorința pe care au simțit-o unul față de celălalt.

Auguste Rodin era considerat cel mai mare sculptor de la Michelangelo încoace. Sculpturile sale cu accente dramatice, stil inovator şi accent pus pe mişcare și expresie erau admirate şi căutate de colecţionari. Atinsese în sfârşit succesul de critică şi public pe care şi-l dorea.

Soarta a vrut ca ei să se întâlnească…

În 1883, o întâlnește pe tânăra Camille Claudel, sora celebrului scriitor Paul Claudel. Rodin avea 43 de ani, ea doar 19. Un an mai târziu, tânăra femeie intră în atelierul lui ca elevă. Supradotatăși inventivă, Camille, care avea un talent nativ în sculptură, își fascinează maestrul.

Lucrări derivate din iubirea lor

În timpul orelor lungi petrecute împreună, cei doi artişti s-au apropiat tot mai mult, ajungând la o legătură amoroasă puternică, alimentată de pasiunea comună pentru sculptură.

Lucrările realizate în această perioadă fericită reflectă inspiraţia derivată din admiraţiaşi iubirea dintre cei doi, sentimente care le vor influenţacreaţia pe tot parcursul carierei. Deşi această influenţă reciprocă a durat, relaţia furtunoasă a celor doi nu a rezistat.

Ucenicul în umbra maestrului

Dar cum a putut să se destrame o relaţie între doi artişti cu atât de multe puncte comune? Rodin se bucura de admiraţia criticilor şi a publicului din întreaga lume, cunoşteanumeroşiartiştişi era o figură extrem de influentă în lumea artistică. Criticii se obişnuiseră deja să privească lucrările realizate de Camille ca aparţinându-i unei studente a lui Rodin, comparându-i în permanenţă sculpturile cu cele ale maestrului. Mai mult, impresia generală era că artista nu face decât să-l imite pe Rodin.

Rănită de aceste afirmaţii, Camille a început să se distanţeze tot mai mult, reproşându-i că nu-i permite să se exprime ca artist. În afara comparaţiei cu Rodin, Camille se confrunta şi cu prejudecăţile epocii privind femeile care doreau să se impună în artă - în special, în privinţa celor care alegeau sculptura.

Ruptură totală

Un alt obstacol în povestea de dragoste a celor doi a fost relaţia lui Rodin cu vechea prietenă şi fost model RoseBeuret. Deşi foarte îndrăgostit de Camille, Rodin nu a părăsit-o pe Rose, alături de care trăise aproape un sfert de secol. Refuzul lui Rodin de a pune capăt acestei prietenii a stârnit furia tinerei Camille. Geloasă, frustrată şi furioasă, ea a rupt definitiv legătura cu Rodin.

Poveste adevărată, dar tragică

Camille Claudel s-a retras în singurătate. Din cauza despărţirii de maestru,își pune amărăciunea în mai multe desene sau sculpturi. Dar nebunia pune stăpânire pe ea. Extrem de afectată,va fi internată într-un sanatoriu, unde își va petrece ultimii treizeci de ani de viaţă.

Auguste Rodin moare în 1917, se odihnește lângăRoseBeuret, cu care s-a căsătorit cu două săptămâni înainte ca aceasta să se stingă din viață.

Autor: Ziarul National
Top stiri
13.02.2026 08:31 484 Horoscopul zilei 13.02.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 16.93 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte