Două milioane de lei de la stat pentru procurarea mijloacelor ajutătoare necesare persoanelor cu dizabilități vizuale: Guvernul a facilitat accesul la asemenea dispozitive
1283
Persoanele cu dizabilități vizuale din R. Moldova vor avea acces mai ușor la dispozitivele procurate de stat care le sunt necesare pentru a se orienta în spațiu.
Potrivit modificărilor operate astăzi de Guvern la Regulamentul cu privire la modul de asigurare a unor categorii de cetățeni cu mijloace ajutătoare tehnice, persoanele cu dizabilități de vedere severe, accentuate și medii trebuie să se adreseze medicului oftalmolog la evidența căruia se află. În funcție de necesitățile identificate, pacienții vor fi îndreptați la prestatorii abilitați cu dreptul de prescriere a dispozitivelor respective, contractate de către Compania Națională de Asigurări în Medicină.
În cazul dispozitivelor de corecție optică și ajutor vizual, beneficiarii acestora vor fi instruiți cum să le utilizeze de către instituțiile care le-au prescris. Iar în cazul altor mijloace ajutătoare pentru slab văzători sau nevăzători, instruirea va fi efectuată de prestatorii abilitați de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale
Menționăm că în bugetul Centrului Republican Experimental, Protezare Ortopedie și Reabilitare au fost planificate 2 milioane de lei în acest an pentru achiziționarea și asigurarea persoanelor cu dizabilități slab văzătoare și nevăzătoare cu mijloace ajutătoare tehnice de vedere.
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:07
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
09.11.2026
10:22
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















