Două lingurițe pe zi din acest aliment ajută la o mai bună funcționare mentală, cu îmbunătățirea gândirii, raționamentului și memoriei. Are efecte antiinflamatorii și antioxidante
1578
Consumul zilnic de nuci și alune ar putea îmbunătăți considerabil funcția cognitivă, întrucât au efecte antiinflamatorii și antioxidante, susțin specialiștii.
În cadrul unui studiu la care au participat 4.822 de adulți chinezi cu vârsta de peste 55 de ani, cercetătorii au constatat că un consum zilnic de mai mult de 10 grame de nuci sau alune ajută la o mai bună funcționare mentală, cu îmbunătățirea gândirii, raționamentului și memoriei.
În categoria nuci și alune sunt incluse: migdale, nuci, fistic, caju, alune de pământ, alune de pădure, nuci braziliene, potrivit g4food.
Dr Ming Li de la UniSA susține că că studiul este primul care raportează o asociere între cogniție și consumul de nuci la adulții în vârstă, oferind informații importante cu privire la creșterea problemelor de sănătate mintală (inclusiv demența) cu care se confruntă o populație îmbătrânită.
„Consumând mai mult de 10 grame (sau două lingurițe) de nuci pe zi, persoanele în vârstă și-ar putea îmbunătăți funcția cognitivă cu până la 60% – comparativ cu cei care nu consumă nuci – împiedicând în mod eficient ceea ce în mod normal ar fi experimentat ca un declin cognitiv natural de doi ani”, afirmă dr. Ming Li.
Studiul a mai constatat că 17% dintre participanți consumau în mod regulat nuci (în special alune).
Dr. Li spune că alunele au efecte antiinflamatorii și antioxidante specifice, care pot atenua și reduce declinul cognitiv.
„Se știe că alunele sunt bogate în grăsimi sănătoase, proteine și fibre, cu proprietăți nutriționale care pot reduce colesterolul și îmbunătăți sănătatea cognitivă. Deși nu există un tratament pentru declinul cognitiv legat de vârstă și pentru bolile neurodegenerative, variațiile în ceea ce mănâncă oamenii aduc îmbunătățiri pentru persoanele în vârstă”, a precizat medicul.
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
12.11.2026
15:00
12.11.2026
14:37
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
12.11.2026
15:00
12.11.2026
14:50
12.11.2026
14:42
12.11.2026
14:37
12.11.2026
14:22
12.11.2026
13:49
12.11.2026
13:47
12.11.2026
13:39
12.11.2026
13:31
12.11.2026
13:19
12.11.2026
12:57
12.11.2026
12:41
12.11.2026
12:34
12.11.2026
12:32
12.11.2026
12:31
12.11.2026
12:30
12.11.2026
12:21
12.11.2026
12:06
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei















