Dosarul directorul Gimnaziului-internat nr. 3 din Chișinău, acuzat că ar fi TRAFICAT copii în scopuri sexuale, a ajuns în INSTANȚĂ. Riscă detenție pe viață
1993
Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a expediat în instanţa de judecată cauza penală de învinuire a directorului Gimnaziului-Internat nr. 3 din mun. Chişinău şi a unui om de afaceri din capitală, care sunt învinuiți de trafic de copii în scopuri de exploatare sexuală.
Procurorii au stabilit că directorul gimnaziului „a transmis omului de afaceri copilul plasat în instituţia de învăţământ, pentru exploatare sexuală necomercială”.
„Cu acordul directorului, copilul, care provine dintr-o familie social-vulnerabilă, a locuit în perioada lunilor mai - septembrie 2017 într-un apartament din Chişinău, care a fost închiriat de către sponsor. Acolo a fost exploatat sexual de către acesta. În luna septembrie 2017, copilul a fost salvat şi plasat în custodia organelor publice abilitate, acestuia fiind acordată asistenţa socială şi psihologică necesară”, se arată în comunicatul PCCOCS.
Sursa citată subliniază că, în prezent, inculpaţii se află în arest și riscă între 15 și 20 ani de închisoare sau chiar detenţie pe viață.
De menționat că, pe moment, în baza mai multor plângeri, sunt în desfăşurare investigaţii privind pretinsele acţiuni de tortură, tratamente inumane şi degradante, comise în privinţa elevilor din cadrul aceluiaşi gimnaziu din Chişinău.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor

















