Dosar PENAL la Chișinău, după ce rachete rusești au survolat spațiul aerian al R. Moldova, iar una a explodat la Naslavcea
2047
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a pornit un dosar penal pe faptul survolării, pe 10 octombrie curent, a spațiului aerian al R. Moldova de către rachete, precum și urmare a detonării unui dispozitiv exploziv în apropierea localității Naslavcea, raionul Ocnița, pe 31 octombrie curent.
Potrivit PCCOCS, situația privind survolarea spațiului aerian de rachete, la 10 octombrie curent, este investigată prin prisma infracțiunii prevăzute de Codul penal privind încălcarea regulilor de zbor, care se referă la intrarea, tranzitarea aeriană a teritoriului Republicii Moldova fără autorizaţia stabilită sau la altă încălcare a regulilor referitoare la executarea zborurilor în spaţiul aerian al Republicii Moldova.
În ceea ce privește detonarea unui dispozitiv exploziv la Naslavcea, fapta este investigată prin prisma articolului din Codul penal care prevede livrarea, plasarea, punerea în funcțiune sau detonarea unui dispozitiv exploziv ori a altui dispozitiv cu efect letal.
„Cauza urmează să fie cercetată multilateral, iar în acest sens a fost și va fi solicitată informație suplimentară din partea instituțiilor naționale, precum și din partea jurisdicțiilor ale căror spații aeriene au fost survolate de rachetele în cauză”, se arată într-un mesaj al PCCOCS.
CITIȚI și Răsturnare de situație în privința RACHETEI de la Naslavcea. Aceasta a format un CRATER imens și ar fi ajuns pe teritoriul nostru fără să fi fost doborâtă: „Rușii folosesc spațiul nostru, pentru ca rachetele lor să nu fie date jos de ucraineni”
Amintim că președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, a declarat astăzi că racheta rusească căzută la Naslavcea a format un crater cu un diametru de opt metri și o adâncime de cel puțin doi metri. Potrivit lui, anchetatorii investighează și versiunea potrivit căreia racheta rusească de tip „Kalibr”, lansată de pe o navă militară din Marea Neagră, ar fi căzut pe teritoriul R. Moldova fără să fi fost doborâtă de forțele antiaeriene ucrainene.
Lilian Carp a mai spus că există informații potrivit cărora cele trei rachete rusești ar fi folosit spațiul nostru aerian, pentru ca rachetele să nu fi date jos de sistemul antiaerian ucrainean.
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















