Dorin Recean, întâlnire cu sătenii din Roșcani: Lupta împotriva pestei porcine și investiții în dezvoltarea localității
1965
3 aprilie 2025, Roșcani, Anenii Noi – Premierul Dorin Recean s-a întâlnit astăzi cu locuitorii satului Roșcani, una dintre comunitățile puternic afectate de pesta porcină africană. La discuție au participat și reprezentanți ai autorităților locale și ai Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.
Subiectul principal al întâlnirii a fost gestionarea focarului de pestă porcină africană, descoperit luna trecută în localitate. În acest moment, focarul a fost aproape complet eliminat. Sacrificarea porcilor infectați s-a încheiat, iar teritoriul fermei afectate este în curs de dezinfectare completă.
Premierul Dorin Recean a subliniat că eliminarea focarului și sacrificarea animalelor au fost realizate fără întârziere, respectându-se toate normele sanitar-veterinare. „Instituțiile statului au garantat respectarea tuturor procedurilor necesare pentru înhumare, asigurându-se că deșeurile nu contaminează apele subterane și nu afectează solul. Nu există riscuri pentru apele subterane sau pentru sănătatea cetățenilor, nici acum, nici pe viitor”, a afirmat premierul.
Calitatea aerului din împrejurimi a fost de asemenea evaluată, iar rezultatele au arătat că se mențin în limitele de siguranță admise. Premierul a dat asigurări că se depun eforturi pentru a reduce problema mirosului neplăcut de la fermă, care este o preocupare constantă a localnicilor.
„Pesta porcină este un virus care a afectat și alte țări din regiune. Este un fenomen nedorit, dar trebuie să fim pregătiți să reacționăm prompt”, a declarat Dorin Recean. Localnicii au fost sfătuiți să raporteze orice suspiciune de boală animală, având în vedere și prezența altor afecțiuni în regiune, cum ar fi febra aftoasă.
De asemenea, în cadrul întâlnirii s-a discutat despre dezvoltarea localității, fiind evidențiat faptul că Bugetul +PLUS, adoptat astăzi de Guvern, include finanțări importante pentru drumuri și infrastructura locală.
Satul Roșcani, care numără aproximativ 2500 de locuitori, a beneficiat prin proiectele Satul European 1 și Satul European Expres de reabilitarea rețelei de alimentare cu apă și extinderea iluminatului stradal. Prin Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, a fost modernizat Centrul de sănătate din sat, iar în etapa Satul European 2, va fi reconstruită Casa de cultură.
19.10.2026
08:52
19.10.2026
06:55
19.10.2026
06:02
18.10.2026
23:47
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
19.10.2026
06:55
19.10.2026
06:02
18.10.2026
23:47
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”























