Donațiile soacrelor și socrilor să fie obligatorii!

Trustia, elegii politikoase

Ieri am avut o discuție valorică, principială, cu socrii mei. Nu vă supărați, am luat eu taurul de coarne, dar e timpul să vă mai schimbați, să vă raliați trendului modern în relațiile interumane, de rudenie, să nu cheltuiți banii la întâmplare, pentru niște necesități existențiale meschine și poate chiar hedoniste, să-i investiți strategic în viitorul vostru… Iar viitorul vostru, vă place sau nu, suntem noi, eu cu Georgeta (care era blocată în bucătărie). Văzându-i intrigați, am dat citirii expresive, artistice declarațiilor de avere ale noului procuror general interimar și noului director CNA, punând accent pe faptul că lui Dumitru Robu socrii i-au dăruit anual aproape 10 mii de euro, iar lui Ruslan Flocea – o casă de câteva milioane…

Socrii se uitau la mine ca plahotniuciștii la Maia Sandu, în momentul când ea, zâmbind femeistic, le înfigea în coaste sulița demisiei din propria inițiativă.

„Am înțeles aluzia, - sparse tăcerea de cristal soacra smochinită pe litoralul mediteranean, spălând blidele într-un restaurant, - numai că tu nu ești procuror, măi Ionică. Dacă ai fi procuror ori judecător, am da și noi, fiindcă am ști că e cu folos. Dacă ești nimic, să te ajute părinții tăi, măcar cum îl ajută pe Dodon părinții lui”.

„Fiindcă veni vorba, - interveni socrul, un gobseck ratat, cu aere de om de afaceri, - Andrei Năstase a pus pe contul mamei sale 100 de mii de euro, dar ce ai pus tu până acum?”.

Mai pe scurt, n-aveam cu cine vorbi, era clar că nu voi obține niciun euro de la ei. „Am glumit, am zis eu, chiar nu înțelegeți gluma? – am întrebat retoric, fiindcă se vedea pe fețele lor că n-au simțul umorului, se uitau la mine ca acumiștii la Dodon înainte de venirea lui Kozak la Chișinău.

Acum stau și mă gândesc oare nu ar fi cazul ca socrii să fie obligați prin lege să contribuie financiar la fericirea ginerilor și nurorilor? Când procurorii, judecătorii, polițiștii, deputații etcetera și viceversa sunt asistați financiar de socri, iar restul populației trebuie să se descurce cu forțele proprii, societatea se împarte în „mizeri și bogați” și se poate ajunge la revoluție. Donațiile selective ne dezbină. Nimic nu este mai frustrant, mai umilitor, mai nedrept pentru cetățeanul nostru, decât să aibă mai puțin decât vecinul său. Asta-i divizarea adevărată, nu speculațiile despre unirea care ne unește, cum crede Maia Sandu. Să împrumute de la Dodon, cu care s-a compatibiizat atât de plăcut, Manifestul Partidului Comunist, ca să se convingă.

Al vostru proletarghet, Ion Buraga