Polițiști din Florești // Au cerut 500 de dolari pentru a nu înregistra un furt
1405
Doi angajaţi ai Inspectoratului de Poliţie din raionul Floreşti, un ofiţer de investigaţie şi un şef de post într-un sat din acelaşi raion, au ajuns după gratii și riscă până la zece ani de închisoare pentru corupere pasivă.
Potrivit ofițerilor anticorupție, polițiștii ar fi cerut de la un bărbat 500 de dolari, iar în schimbul banilor se angajaseră să nu înregistreze un furt pe care acesta l-ar fi săvârşit în luna februarie curent.
Oamenii legii ar mai fi susţinut că deţineau informaţii şi despre alte fapte ilegale săvârşite de victimă.
Cei doi au fost reținuți în flagrant delict, în timp ce primeau banii.
Pe numele acestora a fost inițiat un dosar penal pentru corupere pasivă. Dacă li se va demonstra vinovăția, aceștia riscă până la zece ani de închisoare și o amendă de până la 160 de mii de lei.
Ambii suspecţi au fost recunoscuţi în calitate de bănuiţi şi reţinuţi preventiv pentru 72 de ore.
15.03.2023
12:59
4068
Un polițist de frontieră și-a irosit CARIERA pentru o mită de 50 de euro. „Omul legii” a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu suspendare și trebuie să plătească o amendă de 300 000 de lei
29.01.2019
08:03
2961
Mărturia băiețelului care a supraviețuit în pădure. Spune că l-a protejat un urs
06.12.2018
07:30
2316
VIDEO // Cerere în căsătorie eșuată! Incredibil ce s-a întâmplat cu inelul
25.10.2018
18:02
2555
Divă cu INIȚIATIVĂ // Cum și-a salvat Laura iubitul fotbalist de polițiști
10.09.2018
17:03
2443
VIDEO // Incident bizar de securitate pe aeroportul Lyon. O mașină urmărită de poliție a intrat pe pistă
04.09.2018
12:04
3062
Actriță ÎMPUȘCATĂ mortal de polițiști în propria locuință!
13.07.2018
19:30
2367
Motiv INCREDIBIL // Polițiștii dintr-un oraș mexican au fost înzestrați cu... PRAȘTII
12.07.2018
18:05
2361
VIDEO // A născut în mijlocul străzii la Madrid, ajutată de polițiști
08.07.2018
17:04
2090
Cea mai „tare” misiune a poliţiştilor americani
13.04.2018
19:02
2383
INCREDIBIL // Au furat o jumătate de tonă de marijuana și au dat vina pe șoareci!
01.04.2018
19:04
3025
Gluma distribuită de poliţişti pe Facebook: „Cât de tare vine?“
25.12.2025
22:47
512
Rachetele britanice ale Ucrainei lovesc rafinăria strategică din Rusia: Explozii masive în regiunea Rostov
25.12.2025
20:55
635
Vremea în schimbare pentru 26.12.2025: Surprize meteo în Republica Moldova
25.12.2025
17:19
488
Atac cibernetic asupra Poștei franceze în perioada Crăciunului: hackerii proruși Noname057(16) își revendică acțiunea, DGSI investighează incidentul în contextul tensiunilor cu Rusia
25.12.2025
15:57
674
Decizie crucială pentru Franța: Kremlinul propune o soluție în cazul cercetătorului Laurent Vinatier, acuzat de spionaj în Rusia
25.12.2025
12:44
729
Volodimir Zelenski își exprimă dorința ca Putin să dispară într-un mesaj de Crăciun televizat, subliniind lupta pentru pace și unitate în Ucraina
25.12.2025
12:25
598
Ambasadorul Poloniei în Franța, suspendat din funcție în urma unei anchete privind diplome false
25.12.2025
08:19
794
Atacurile cu drone din Ucraina reduc drastic exporturile de țiței ale Kazahstanului în luna decembrie
25.12.2025
07:56
684
Horoscopul zilei 25.12.2025
24.12.2025
23:53
1293
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
24.12.2025
21:20
4613
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
24.12.2025
21:05
765
Familii ucrainene creează magie de Crăciun pentru copiii afectați de război, la Kiev
24.12.2025
20:51
804
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
923
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
24.12.2025
14:55
925
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
24.12.2025
13:38
900
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
24.12.2025
09:28
1055
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
24.12.2025
08:06
974
Horoscopul zilei 24.12.2025
24.12.2025
07:04
1000
Zelenski subliniază dorința comună a Ucrainei și SUA de a ajunge la un acord de pace final
24.12.2025
06:43
1194
Un potențial armistițiu între Rusia și Ucraina ar putea deschide calea pentru discuții sensibile asupra gazului rusesc în Europa
24.12.2025
04:11
1301
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
23.12.2025
21:20
1423
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
23.12.2025
21:09
1265
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
23.12.2025
21:01
1130
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
19:44
1253
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
1754
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
16.80
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














