Doi funcționari din Chișinău, reținuți pentru ESCROCHERII în proporții deosebit de mari: Riscă până la 15 ani de închisoare
2433
Două persoane din Chișinău urmau să privatizeze terenuri pe str. Șoseaua Hâncești din capitală, plătind zeci de milioane de lei unor funcționari, dar aceștia nu s-au ținut de cuvânt și au ajuns în arest.
Şeful-adjunct al Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău nr.1 şi contabilul-şef al întreprinderii de stat Staţiunea Tehnologico-Experimentală „Codru” au fost reţinuţi de Procuratura municipiului Chişinău pentru escrocherie în proporţii deosebit de mari.
Potrivit procurorilor, în perioada anilor 2012 - 2016, bănuiţii ar fi însuşit de la două persoane din capitală, prin înşelăciune şi abuz de încredere, peste 38,7 milioane de lei, sub pretextul de a le „aranja” privatizarea unor terenuri din str. Şoseaua Hânceşti din mun. Chişinău.
După ce au înţeles că au fost înşelate, victimele s-au adresat la Procuratură, iar funcţionarii au fost reţinuţi preventiv pentru 72 de ore.
Aceştia au 35 şi, respectiv, 68 de ani, iar şeful-adjunct al OCT Chişinău nr.1 a fost deja plasat în arest preventiv pentru o lună, urmând ca mâine instanţa să se pronunţe şi în privinţa arestului contabilului-şef.
Procurorii încearcă să afle dacă mai sunt persoane implicate în această schemă ilegală pentru a le deferi justiţiei.
Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi funcționari arestați riscă să facă închisoare de la 8 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
15.12.2025
17:13
407
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
14:27
1379
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
15.12.2025
12:20
522
Condamnări severe pentru o rețea de trafic de droguri din Moldova, implicând mită de 85 000 lei pentru polițiști
15.12.2025
11:05
562
Dosarul escrocheriei cu mașini de lux: încă un inculpat trimis în judecată pentru prejudiciu de 6 milioane lei în Chișinău.
12.12.2025
15:29
1225
Republica Moldova și România își unesc forțele pentru a combate criminalitatea organizată transfrontalieră
12.12.2025
11:49
1125
Încercare de omor la Cimișlia: condamnat la 11 ani după un conflict alimentat de alcool între foști prieteni de închisoare
12.12.2025
10:58
1376
Procuratura Generală pedepsește drastic șoferii în stare de ebrietate: mașina confiscată și interdicție de conducere pentru un recidivist
11.12.2025
10:58
1326
Dispută sângeroasă lângă Stadionul Zimbru: Condamnat la 10 ani după o cerere de ajutor financiar ajunsă la un atac violent
10.12.2025
16:56
1198
Procuratura din Bălți deschide porțile pentru studenți de Ziua Drepturilor Omului: educație și prevenție în prim-plan
10.12.2025
11:47
1528
Caz cutremurător în Chișinău: cuplu condamnat la 18 ani pentru omor, despăgubiri uriașe familiei victimei
15.12.2025
20:29
349
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
437
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
414
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
454
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
416
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
434
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
393
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
449
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
433
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
592
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
14:37
435
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
14:33
640
Negocierile tensionate continuă: Ucraina sub presiune să cedeze Donbasul, dar Zelenski caută sprijin internațional împotriva cererilor americane și rusești
15.12.2025
14:27
1366
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
15.12.2025
12:20
515
Condamnări severe pentru o rețea de trafic de droguri din Moldova, implicând mită de 85 000 lei pentru polițiști
15.12.2025
11:05
552
Dosarul escrocheriei cu mașini de lux: încă un inculpat trimis în judecată pentru prejudiciu de 6 milioane lei în Chișinău.
15.12.2025
10:44
546
Ministrul Dan Perciun propune soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora în școlile moldovenești
15.12.2025
09:44
726
Avertismentul MI6: Rusia, principala amenințare revizionistă și expansionistă pentru Marea Britanie
15.12.2025
09:18
797
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
15.12.2025
08:30
635
Vinul Moldovei strălucește pe scena internațională la Vernisajul Vinului 2025
15.12.2025
08:04
623
Horoscopul zilei 15.12.2025
15.12.2025
00:49
795
Zelenski dispus să renunțe la aderarea Ucrainei la NATO în schimbul garanțiilor de securitate occidentale după discuțiile maraton de la Berlin cu emisarii SUA
14.12.2025
23:42
707
Premiul Nobel, scut pentru Ales Bialiațki în infernul detenției din Belarus
14.12.2025
19:01
931
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
14.12.2025
18:53
998
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului acuză pe Zelenski că a renunțat la promisiunile de pace pentru a promova conflictul armat
707
Maia Sandu urează poporului evreu din Moldova un Hanukkah plin de lumină și speranță
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














