„Dodon TREMURA ca varga”: DEZVĂLUIRI de la „istorica” ședință din 8 iunie 2019, când „ACUM” și socialiștii i-au aplicat lovitura de grație lui Plahotniuc. Confirmarea pe care Dodon o voia de la Sandu și Năstase
23528
La ședința matinală din 8 iunie 2019 dintre conducerea Blocului „ACUM”, a socialiștilor și cu participarea președintelui Igor Dodon, când se discuta despre preluarea puterii în R. Moldova și „bătălia decisivă” împotriva lui Vlad Plahotniuc, șeful statului ar fi „tremurat ca varga”.
Dezvăluirile au fost făcute astăzi, într-o conferință de presă, de către vicepreședintele Parlamentului, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Mihai Popșoi, unul dintre cei mai aprigi susținători ai coaliției dintre socialiști și Blocul „ACUM”.
„La acea ședință, domnul președinte Dodon tremura ca varga și îi tot spunea doamnei Sandu, dar și domnului Năstase care erau alături că, domnilor, voi mergeți până la capăt, că eu merg până la capăt, că nu am cale întoarsă, că Plahotniuc o să mi-o aresteze pe Galina (soția lui Dodon - n.r.) și pe fratele meu. A spus acest lucru în prezența tuturor”, a declarat Popșoi.
Deputatul PAS a făcut aceste dezvăluiri în contextul în care soția lui Dodon, Galina, l-a acționat în judecată pe Popșoi, după ce acesta a declarat, în martie anul trecut, la un eveniment public, faptul că o coaliție dintre „ACUM” și PSRM ar fi „dificilă”, pentru că „doamna Dodon are dosare penale”.
Avocatul primei doamne în acest caz este nimeni altul decât Ghenadie Țepordei, numit recent la conducerea Agenției Proprietății Publice, iar Popșoi a aflat că a fost acționat în judecată tocmai când era în coaliție cu socialiștii.
Popșoi spune că a primit asigurări de la avocații familiei Dodon că acest caz va fi rezolvat, lucru care nu s-a întâmplat, iar situația i se pare deputatului „comică”.
Reprezentantul PAS a făcut referire și la declarațiile procurorului general Alexandr Stoianoglo, potrivit căruia au fost identificate 29 de persoane pentru a fi audiate în cadrul dosarului ce vizează finanțarea ilegală a PSRM din Federația Rusă via Bahamas, iar în această listă, făcută publică anterior, se regăsește și numele Galinei Dodon, pe care șeful statului „și-a pus-o în mijlocul tuturor mașinațiilor financiare”, inclusiv prin intermediul fundației de caritate a primei doamne.
CITIȚI și Dosarul finanțării PSRM din Rusia via Bahamas: 29 de persoane, inclusiv deputați socialiști, AUDIATE
Mihai Popșoi a adăugat că felul cum va investiga Procuratura acest dosar cu privire la finanțarea PSRM va demonstra independența actualului procuror general.
705
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
13.02.2026
20:30
876
ULTIMA ORA // Putin a cheltuit 2% din PIB-ul Moldovei pentru a influența alegerile ðin țara noastră. Noi dezvăluiri făcute de Maia Sandu la Conferința de securitate de la München
882
Maia Sandu caută la München sprijin pentru securitatea și aderarea europeană a Republicii Moldova
12.02.2026
09:39
1328
Maia Sandu merge la Conferința de Securitate de la München pentru discuții despre aderarea la UE și combaterea amenințărilor hibride
11.02.2026
16:53
1372
Maia Sandu cere la Universitatea din Comrat protejarea limbii și culturii găgăuze și implicare mai mare a tinerilor în societate
11.02.2026
16:33
1203
Maia Sandu cere la Comrat salvarea limbii găgăuze și consolidarea rolului Universității în dezvoltarea autonomiei
10.02.2026
14:38
1724
Ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei, noi FALSURI în raport cu R. Moldova: „Comportamentul lui Oleg Ozerov este al unui provocator, iar prezența sa pe teritoriul R. Moldova contravine interesului NAȚIONAL”
10.02.2026
09:09
1241
Maia Sandu lansează dialog național pentru protejarea copiilor în mediul online, de Ziua Siguranței pe Internet
10.02.2026
07:24
1537
Maia Sandu anunță un dialog național pentru protejarea copiilor în mediul online
05.02.2026
09:31
2698
R. Moldova poate profita de o „SCURTĂTURĂ” în drumul către UE. Mihai Popșoi: „Suntem deschiși la idei creative. Scopul final este, desigur, să fim membri cu drepturi depline, cu drepturi egale cu toți ceilalți membri UE”
15.02.2026
08:16
66
Horoscopul zilei 15.02.2026
15.02.2026
07:55
139
Viktor Orban îl desființează pe Zelenski după atacul de la München: Ucraina nu are loc în Uniunea Europeană
15.02.2026
07:52
89
Maria Zaharova neagă acuzațiile privind otrăvirea lui Navalnîi și acuză propaganda occidentală
15.02.2026
04:22
440
Trump vrea să oprească definitiv războiul din Ucraina, afirmă Rubio după discuțiile cu Zelenski
15.02.2026
00:26
561
Zelenski cere garanţii de securitate pe 20 de ani de la SUA pentru a semna acordul de pace şi pregăteşte negocierile de la Geneva cu Rubio, Witkoff şi Kushner
14.02.2026
22:06
528
Discursul „liniștitor” al lui Marco Rubio către Europa, văzut ca un „cadou otrăvit” care împinge continentul spre agenda MAGA
14.02.2026
20:56
477
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
20:13
618
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
653
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
705
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
14.02.2026
16:23
804
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
749
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
14.02.2026
14:33
915
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
663
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
14:04
814
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
14.02.2026
13:45
860
Ursula von der Leyen cere renunţarea la unanimitate în UE şi activarea clauzei de apărare mutuală 42.7 pentru o Europă mai rapidă şi fermă în faţa ameninţărilor
14.02.2026
12:50
705
Rubio: Washingtonul caută pacea în Ucraina, dar nu ştie dacă Rusia chiar vrea să oprească războiul
14.02.2026
11:40
804
Marco Rubio întinde ramura de măslin Europei la München: susţine o alianţă occidentală reînnoită, cu o Europă mai puternică şi cu o ONU profund reformată
14.02.2026
11:19
630
143 de elevi dau startul olimpiadelor naționale la Concursul de Științe și Inginerie „Mold SEF”
14.02.2026
11:06
733
Rubio evită întâlnirea cu liderii europeni la München pe tema Ucrainei, nou semnal de distanțare a administraţiei Trump de Europa
14.02.2026
10:05
699
Securitatea internă a SUA, blocată de un nou „shutdown” prelungit pe fondul disputei politice privind poliţia de imigrare
14.02.2026
09:04
780
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: lumea a intrat într-o nouă eră în 2014, odată cu „lovitura de stat din Ucraina”
14.02.2026
08:21
756
Peste 177.000 de militari ruși uciși în Ucraina, confirmați nominal de presa independentă rusă
14.02.2026
07:55
675
Horoscopul zilei 14.02.2026
14.02.2026
07:38
785
Zelenski, discuții la München cu Reza Pahlavi despre sprijin pentru poporul iranian și sancțiuni împotriva regimului de la Teheran
Trump vrea să oprească definitiv războiul din Ucraina, afirmă Rubio după discuțiile cu Zelenski
Zelenski cere garanţii de securitate pe 20 de ani de la SUA pentru a semna acordul de pace şi pregăteşte negocierile de la Geneva cu Rubio, Witkoff şi Kushner
Discursul „liniștitor” al lui Marco Rubio către Europa, văzut ca un „cadou otrăvit” care împinge continentul spre agenda MAGA
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














