Dodon le-a promis ofițerilor săi că va ÎNCHIDE Muzeul Ocupației Sovietice de la Chișinău: „Să facem un muzeu de istorie normal, bun, frumos”; „Așa Guvern NU ne trebuie”
10493
Președintele prorus Igor Dodon intenționează să închidă Muzeul Ocupației Sovietice, inaugurat în 2015 la Chișinău în incinta Casei Armatei, iar în loc „să facem un muzeu de istorie normal, bun, frumos”, în care să se regăsească și cadoul ministrului Apărării de la Moscova, Serghei Șoigu, făcut pe 24 august curent, când a vizitat R. Moldova.
Prezent la evenimentul dedicat aniversării a 20-a a Uniunii Ofițerilor din Republica Moldova, condusă de către consilierul său Victor Gaiciuc, Dodon a împărțit promisiuni, criticând dur Guvernul Sandu cu „harvardiștii” săi și mulțumindu-le celor prezenți că s-au implicat în activitățile dedicate „aniversării a 660-a de la întemeierea statului moldovenesc și a 75-a de la eliberarea țării de sub ocupația fascistă”.
„Este aici ministrul Apărării. Trebuie de făcut un muzeu bun. Cel care a fost înainte a făcut un muzeu al nu știu cărei ocupații. El trebuie închis, dacă încă nu a fost. Deja l-au închis? Și să facem un muzeu de istorie normal, bun, frumos, în care să se regăsească și drapelul de luptă pe care ni l-a dăruit Șoigu, care s-a aflat aici pe 24 august, în ziua eliberării Moldovei”, a declarat Dodon, sfidând sutele de mii de victime ale ocupației sovietice din Basarabia.
CITIȚI și DOCUMENTAT: Ce pierderi umane a avut Basarabia pe timpul ocupației sovietice. Cifre DUREROASE
În altă ordine de idei, Dodon a promis că foștii militari nu vor fi lipsiți de facilitățile de care beneficiază, așa cum „ar vrea” Guvernul Sandu.
CITIȚI și Lecție de ISTORIE în Parlament pentru cei care o FALSIFICĂ și vor să sărbătorească „eliberarea” pe 24 august: „Documentele arată că Dodon NU are dreptate. Cum poți, la nivel de Președinție, să faci propagandă sovietică și să falsifici istoria?”
„Sau noi, majoritatea parlamentară, Parlamentul și Guvernul, facem ceea ce așteaptă oamenii, sau așa Guvern nu ne trebuie. Oamenii îmi spun: puneți-i la punct, puneți-i la lucru, ajunge atâta. Eu ce să fac? Să stau să mă uit cum ei cu harvardiștii lor umblă în dreapta și în stânga și nu fac nicio...”, a amenințat Dodon.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
27.09.2026
12:21
27.09.2026
12:15
27.09.2026
11:36
27.09.2026
11:28
27.09.2026
11:16
27.09.2026
11:15
27.09.2026
11:12
26.09.2026
19:05
26.09.2026
14:18
26.09.2026
14:16
26.09.2026
14:12
26.09.2026
14:07
26.09.2026
14:02
26.09.2026
13:58
26.09.2026
13:42
26.09.2026
13:36
26.09.2026
11:55
26.09.2026
11:30
25.09.2026
20:19
25.09.2026
20:16
25.09.2026
19:39
25.09.2026
18:54
25.09.2026
18:41
25.09.2026
18:13
25.09.2026
17:58
25.09.2026
17:45
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Partidul lui Putin, învingător în alegerile parlamentare din Rusia, potrivit unui exit poll
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu le răspunde lui Dodon și acoliților săi, care nu știu decât să o trimită la Putin după „gaze ieftine”: „Rusia a întrerupt în 2022 livrarea de gaze către țara noastră, iar acum se confruntă cu un deficit sever de carburanți”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”

















