Dodon este acuzat de UZURPAREA PUTERII în stat. Mai multe PARTIDE anunță PROTESTE în stradă, dacă șeful statului va continua presiunile asupra Curții Constituționale
6995
Mișcarea Politică „UNIREA” (MPU), formată din cinci partide unioniste, susține că președintele Igor Dodon și oamenii din anturajul său pun o presiune imensă pe judecătorii Curții Constituționale (CC), înainte ca aceștia să examineze în fond sesizările privind Acordul de împrumut cu Federația Rusă. În cazul în care nu vor fi încetate aceste presiuni, atunci Mișcarea „UNIREA” va chema populația la acțiuni stradale de protest.
„Mișcarea Politică „UNIREA” (MPU) constată degradarea situației politice din R. Moldova, care a ajuns, din nou, în punctul lipsirii poporului R. Moldova, de suveranitatea pe care o are, conform art. 2, alin. 1, din Constituție. Folosindu-se de pandemia de coronavirus, gestionată în cel mai prost mod posibil, și declarând starea de urgență în R. Moldova, regimul condus de Igor Dodon, a procedat la acțiuni de acaparare a puterii și exercitare a acesteia în nume propriu, precum și în numele Federației Ruse”, se arată într-o declarație MPU.
Astfel, refuzând în mod neîntemeiat sau mimând lipsa de importanță a ajutoarelor financiare din partea UE, FMI și SUA (care sunt de ordinul miliardelor de Euro și dolari în ultimii 30 de ani), regimul Dodon încearcă să lege financiar R. Moldova printr-un cordon ombilical de Rusia, prin așa-numitul credit de 200 milioane euro. „Acesta oricând se poate transforma în 2 miliarde sau 20 de miliarde, având prevederea garantare prin acest acord, a oricăror împrumuturi private dintre părți. Tot în această perioadă, Dodon și acoliții săi au declanșat un atac furibund asupra CC, unde a fost demis din funcția depreședinte Vladimir Țurcan, agent de influență al Federației Ruse, la fel ca și Dodon. Promovarea cu orice preț a creditului rusesc, șantajul cu neplata pensiilor și a salariilor, atacul asupra CC, intimidarea și filarea magistraților CC, încercarea ilegală de-al restabili pe Țurcan în funcția de președinte, prin intermediul Curții de Apel sau în orice alt mod, sunt elemente ale uzurpării puterii de stat”, se arată în declarație.
Potrivit MPU, uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului. „Considerăm că după trista experiență de mafiotizare a R. Moldova prin Plahotniuc, R. Moldova, în niciun caz, nu poate și nu trebuie să ajungă să fie capturată de Dodon, Țurcan și Rusia. MPU va chema la acțiuni stradale de protest, în cazul în care vor continua presiunile asupra CC”.
De menționat că joi, pe 7 mai, CC va examina sesizările depuse de partidele de opoziție, privind constituționalitatea unor prevederi din Acordul de împrumut cu Federația Rusă.
18.10.2025
18:55
6781
ULTIMA ORĂ // S-a ales praful din ,,patrioții" Moscovei în R. Moldova. Voronin îi aplică lovitura de grație lui Dodon, după ce în plină campanie a dezvăluit că socialistul ar fi luat 860 de mii de euro de la Plahotniuc
16.10.2025
18:31
5507
Partidul lui Ion Chicu se DEZINTEGREAZĂ? Unul dintre greii formațiunii părăsește PDCM
30.09.2025
15:38
7871
VIDEO // „Patriotul” Dodon, foc și pară după ce a PIERDUT lamentabil parlamentarele. Acesta s-a RĂSTIT la un jurnalist din România, pentru că a vrut să ia o declarație în ROMÂNĂ de la Starîș: „Continuați în RUSĂ, lasă-i să învețe, le va trebui”
29.09.2025
12:53
7008
Așa-zisul bloc patriotic se DESTRAMĂ? La mitingul de „amploare” anunțat au participat în jur de 200 de oameni și a durat ZECE minute. Socialistul, după ce PAS și-a asigurat din nou MAJORITATEA parlamentară: „Poporul se trezește”
26.09.2025
21:23
5707
Lovitură dură pentru Șor. Partidul ,,Moldova Mare" condus de Victoria Furtună a fost EXCLUS din cursa parlamentară
26.09.2025
16:35
9952
VIDEO // Cu LACRIMI în ochi, Chirtoacă îi îndeamnă pe colegii săi din PL să voteze cu PAS la alegerile de duminică: „Având în vedere circumstanțele actuale nu aș vrea să distrugem și următorii 25 de ani din istoria noastră prin alegeri greșite”
26.09.2025
15:44
4823
VIDEO // Dodon și Șor au bătut palma? Oligarhul condamnat anunță de la Moscova că va fi viitorul PREMIER al R. Moldova, după ce va înlăturat PAS de la putere
26.09.2025
13:59
4733
Așa-zisul bloc patriotic format la Moscova se DESTRAMĂ înainte de alegeri. Irina Vlah și oamenii săi, EXCLUȘI de pe LISTA parlamentară
26.09.2025
10:30
4402
VIDEO // Ilan Șor a dat COMANDA - rețeaua criminală, finanțată de la Moscova, MOBILIZATĂ să lucreze pentru așa-zisul bloc patriotic al lui Dodon, Tarlev, Vlah și Voronin. Activiștii lui Șor sunt REVOLTAȚI: „Nu voi vota pentru acești pede...”
24.09.2025
16:13
4933
AUDIO // Condamnatul Șor a DECIS pe cine mizează în ALEGERILE parlamentare din 28 septembrie, după ce blocul „Pobeda” a fost interzis: „Va trebui să șmecherim...”
07.11.2025
15:18
187
Republica Moldova devine membru cu drepturi depline în Consiliul Executiv UNESCO, un pas important în promovarea valorilor internaționale
07.11.2025
15:11
190
Alexandru Munteanu și Roberta Metsola: Parteneriat european pentru viitorul Republicii Moldova
07.11.2025
15:09
8
Compania „Double Case”, despre investigația inițiată de CNPF: „Suntem încrezători că acest dialog instituțional va genera claritate și va deschide calea pentru dezvoltarea unei piețe crypto responsabile și sigure în R. Moldova”
07.11.2025
14:47
231
UE limitează vizele pentru ruși din cauza tensiunilor și amenințărilor de securitate
07.11.2025
14:35
311
Scandalul diplomelor medicale: Ministrul Sănătății din Moldova cere clarificări după apariția semnăturii sale pe acte controversate
07.11.2025
14:29
234
Maia Sandu și Roberta Metsola fac apel la unitate pentru viitorul european al Moldovei
07.11.2025
13:43
305
Kremlinul dezminte zvonurile despre tensiuni între Serghei Lavrov și Vladimir Putin
267
Noul birou al Parlamentului European la Chișinău: un pas decisiv pentru susținerea aderării și combaterea propagandei antieuropene în R. Moldova
07.11.2025
13:33
262
Parlamentul din Chișinău stabilește noi alianțe: 54 de grupuri de prietenie, fără Rusia și Belarus
07.11.2025
13:16
611
Guvernul vrea să CUMPERE depozitului „LukOil” din Aeroport. Rușii trebuie să dea un răspuns RAPID - până pe 17 noiembrie curent
07.11.2025
13:05
304
Maia Sandu și Roberta Metsola: Moldova avansează rapid pe calea aderării la Uniunea Europeană
07.11.2025
12:50
251
Carolina Novac promovează eficiența energetică la reuniunea ODYSSEE-MURE 2025-2027 în Chișinău
07.11.2025
12:41
353
Nicu Popescu subliniază importanța păstrării dreptului de veto în UE pentru decizii esențiale
07.11.2025
12:33
303
Conexiunea dintre educație și inovație: Peste 1.700 de elevi din nordul Moldovei beneficiază de noile FabLab-uri pentru dezvoltarea abilităților STEAM
07.11.2025
12:28
539
Schimbări surprinzătoare în comisiile parlamentare: noi deputați numiți și alți membri excluși!
07.11.2025
12:21
313
Moldova e pregătită pentru Europa: Roberta Metsola îndeamnă UE să acționeze decisiv
07.11.2025
11:50
334
Igor Grosu reafirmă angajamentul Moldovei pentru integrarea europeană în fața Robertei Metsola, la Chișinău
07.11.2025
11:48
362
Apneea obstructivă de somn crește riscul de leziuni cerebrale: concluziile unui studiu recent din Coreea de Sud
07.11.2025
11:37
350
Roberta Metsola marchează prezența UE în Moldova cu inaugurarea Biroului Parlamentului European la Chișinău
332
Discuții prietenoase între Valeriu Chiveri și ambasadorul Ucrainei: un pas spre întărirea legăturilor bilaterale dintre Moldova și Ucraina
07.11.2025
11:05
317
Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, susține un discurs special în fața deputaților moldoveni
07.11.2025
11:05
328
Fermierul moldovean revoluționează agricultura cu irigare prin picurare, susținut de IFAD
07.11.2025
10:57
344
Rețea infracțională destructurată la Penitenciarul Brănești: Percheziții pentru destructurarea grupării conduse de "Kitaeț" în detenție
07.11.2025
10:45
373
Taximetrist drogat și șofer recidivist, condamnați la închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și drogurilor în Florești
07.11.2025
10:24
378
Roberta Metsola în vizită oficială la Chișinău: întâlniri și discursuri importante în Parlamentul Republicii Moldova
Republica Moldova devine membru cu drepturi depline în Consiliul Executiv UNESCO, un pas important în promovarea valorilor internaționale
Alexandru Munteanu și Roberta Metsola: Parteneriat european pentru viitorul Republicii Moldova
Compania „Double Case”, despre investigația inițiată de CNPF: „Suntem încrezători că acest dialog instituțional va genera claritate și va deschide calea pentru dezvoltarea unei piețe crypto responsabile și sigure în R. Moldova”
UE limitează vizele pentru ruși din cauza tensiunilor și amenințărilor de securitate
1 MDL
1 EUR
19.71
1 USD
17.11
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.41




Inapoi














