Dodon anunță CAUZELE prăbușirii blocului de la Otaci: Cum s-a reușit evacurea în timp util a locatarilor, pentru evitarea unei tragedii de proporții
2136
Președintele Igor Dodon, care a mers astăzi-dimineață la Otaci, acolo unde ieri-seară s-a prăbușit o scară a unui bloc cu nouă etaje, susține că oamenii au fost evacuați din timp, pentru că pe pereții clădirii au apărut crăpături vizibile, care i-au pus în gardă.
„Conform estimărilor prealabile, au fost câteva cauze, inclusiv darea în exploatare a blocului cu diverse încălcări, acumularea permanentă a apei în subsol și modificările neautorizate în construcția blocului - demolarea parțială a pereților de bază de către unii locatari. Potrivit afirmațiilor reprezentanților Direcției Situații de Urgență, cel mai probabil blocul va fi demolat”, a anunțat Dodon.
În total, în bloc sunt 36 de apartamente, fiind evacuate 18 familii - 51 de persoane, inclusiv 11 copii.

Dodon promite că statul îi va asigura pe toți sinistrații cu locuințe permanente: „Examinăm diferite variante, inclusiv compensarea locuințelor distruse, la prețuri de piață, pentru procurarea noilor apartamente”.
După acest caz, șeful statului crede că este necesară efectuarea unei inspecții „de urgență” a blocurilor cu multe etaje, de aceeași serie, în toate localitățile Republicii Moldova.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU


















