DOC // Lista drumurilor care vor fi reparate în acest an: Guvernul a redistribuit banii. „Primarul și comunitatea să decidă împreună care sunt străzile pe care vor să le repare”
11406
Guvernul a redistribuit astăzi banii din Programul privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2019 și a Programului de reparație periodică a drumurilor publice naționale, locale, comunale și străzilor pe anul 2019.
Potrivit modificărilor, până la finele anului 2019 se preconizează cheltuirea pentru lucrările de reparaţie şi întreţinere a drumurilor publice a peste 322,2 milioane de lei, în creștere cu peste 114 milioane de lei decât era prevăzut inițial.
Torodată, banii prevăzuți în Programul de reparație periodică a drumurilor publice naționale, locale, comunale și străzilor pentru anul 2019 au fost resdistribuiți, întrucât unele sate erau mai favorizate decât altele, în special pe criterii politice.
Acest program inițial a fost anunțat cu un buget de 1,7 miliarde de lei, fiind bugetate doar de 950 de milioane de lei.
„Trebuie să convenim asupra unui mecanism care să ţină cont de numărul de locuitori, de starea drumurilor în localităţi şi nu de culoarea politică. Vom aloca banii, iar primarul și comunitatea să decidă împreună care sunt străzile pe care vor să le repare. Trebuie să investigăm şi să ştim cine sunt companiile care fac reparaţie de calitate şi cine nu, de altfel este o irosire de bani publici”, a declarat premierul Maia Sandu la ședința Guvernului.
Vedeți în documentul atașat lista localităților care vor primi bani de la stat în 2019 pentru reparația drumurilor:
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
28.09.2026
11:19
28.09.2026
11:08
28.09.2026
10:52
28.09.2026
10:38
28.09.2026
10:36
28.09.2026
10:31
28.09.2026
10:15
28.09.2026
10:03
28.09.2026
10:01
28.09.2026
09:03
28.09.2026
08:54
28.09.2026
08:50
28.09.2026
08:25
28.09.2026
07:45
28.09.2026
01:17
28.09.2026
00:12
27.09.2026
23:22
27.09.2026
23:19
27.09.2026
22:45
27.09.2026
22:17
27.09.2026
22:14
27.09.2026
21:46
27.09.2026
21:11
27.09.2026
20:46
27.09.2026
20:46
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Partidul lui Putin, învingător în alegerile parlamentare din Rusia, potrivit unui exit poll
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu le răspunde lui Dodon și acoliților săi, care nu știu decât să o trimită la Putin după „gaze ieftine”: „Rusia a întrerupt în 2022 livrarea de gaze către țara noastră, iar acum se confruntă cu un deficit sever de carburanți”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”
















