10:19:46 29.05.2025
Stiri

DOC // Fostul președinte ucrainean, Viktor Ianukovici, CONDAMNAT la 13 ani de închisoare pentru „ÎNALTĂ TRĂDARE”: Curtea de Apel de la Kiev a respins cererea avocaților acestuia

Actualitate 02.10.2020 18:17 Vizualizări2149
DOC // Fostul președinte ucrainean, Viktor Ianukovici, CONDAMNAT la 13 ani de închisoare pentru „ÎNALTĂ TRĂDARE”: Curtea de Apel de la Kiev a respins cererea avocaților acestuia

Curtea de Apel de la Kiev a respins astăzi cererea avocaților fostului președinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, fugit în Rusia, care au contestat condamnarea ex-șefului de stat la 13 ani de închisoare pentru „înaltă trădare”.

Anunțul a fost făcut pe Facebook de către unul dintre avocații lui Ianukovici, Vitali Serdiuk, care a declarat că va ataca decizia de astăzi a Curții de Apel.

Un tribunal din Kiev l-a condamnat încă în ianuarie curent pe fostul preşedinte ucrainean la 13 ani de închisoare în cadrul unui proces desfăşurat în absenţa celui acuzat, acesta fiind în continuare în Rusia sub protecţia autorităţilor de la Moscova.





Procurorii au cerut o pedeapsă de 15 ani de închisoare pentru înaltă trădare, complicitate cu agresiunea militară împotriva Ucrainei şi atentat la adresa integrităţii teritoriale a Ucrainei. Procurorul general al Ucrainei, Iuri Luţenko, l-a acuzat pe Ianukovici că i-ar fi scris preşedintelui rus Vladimir Putin să trimită trupe în Ucraina.

Ianukovici a negat mereu acuzaţiile formulate împotriva sa, inclusiv cea că a ordonat folosirea forţei împotriva protestelor de pe „Maidan”, între noiembrie 2013 şi februarie 2014.

Rusia a respins mai multe solicitări din partea Ucrainei pentru extrădarea lui Ianukovici. Când devenise evident că acesta din urmă va pierde puterea, serviciile secrete ruse au reuşit să-l scoată din Ucraina pe 22 februarie 2014 şi ulterior el a primit azil în Rusia.

Autor:
Top stiri

Sondaj
Ce scenariu pare mai realist?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte