DOC // Cine sunt NOII membri ai Consiliului Național pentru Participare
1167
Douăzeci și șase de membri, reprezentanţi ai grupurilor organizate ale societăţii civile, vor face parte, pentru următorii doi ani, din componența Consiliului Naţional pentru Participare (CNP), care este o platformă a Guvernului de dialog cu societatea civilă. Aceștia au fost selectați în cadrul unui concurs, organizat în perioada 20 ianuarie - 20 februarie 2017, de Cancelaria de Stat.
CNP va avea rolul de a consolida platforma de comunicare cu societatea civilă în procesul de elaborare, implementare, monitorizare, evaluare şi actualizare a documentelor de planificare strategică.
Totodată, scopul instituţionalizării raporturilor dintre autorităţile publice centrale şi societatea civilă este de a dezvolta la nivel naţional un mecanism de promovare a participării organizaţiilor societăţii civile la procesul decizional - angajamente prevăzute în Planul Naţional de Acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană.
Lista membrilor Consiliului Naţional pentru Participare
1. Botnaru Petru - AO locală „Terra-1530”;
2. Frecăuţanu Rodica – AO „Caroma-Nord”;
3. Cosovan Ghenadii - AO „Credinţă Patriei”;
4. Guţu Rodica - AO „Adăpost şi Alinare”;
5. Cincilei Cornelia - AO „Programul Educațional Pas cu Pas”;
6. Lazăr Valeriu - AO „Institutul de Monitorizare și Evaluare a Politicilor, Programelor și Proiectelor de Interes Public „IMPACT”;
7. Ostaf Serghei - AO „Centrul de Resurse al Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Drepturile Omului din Republica Moldova”;
8. Reniţă Alecu - AO „Mişcarea Ecologistă din Moldova”;
9. Stânga Ruslan - AO „Ograda - noastră”;
10. Ungurean Ivan - AO „Institutul pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”;
11. Furtuna Oxana - Asociaţia „Federaţia de Gimnastică Estetică în Grup din RM”;
12. Zama Vitalie - AO „Juriştii pentru Drepturile Omului”;
13. Neicovcen Serghei - „Centrul Naţional de Asistentă şi Informare a ONG-urilor din Modova CONTACT”;
14. Meşter Vitalie - AO „Centrul de Asistenţă Juridică pentru Persoane cu Disabilităţi”;
15. Mamaliga Daniela - AO „Parteneriate pentru fiecare copil”;
16. Nebunu Artur - AO „Centrul de consultanţă ecologică Cahul”;
17. Hasan Natalia - Fundaţia „Ecoul Cernobîlului”;
18. Ciurea Igori - AO „Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova”, AO „Alianţa Studenţilor din Moldova”;
19. Bodrug-Lungu Valentina - AO „GENDER-CENTRU”;
20. Sârbu Ludmila - AO „Centrul de Instruire în Domeniul Sănătății Reproductive din Republica Moldova”;
21. Fodor Ala - AO „Centrul de Reabilitare şi Integrare Socială a Copiilor cu Dizabilităţi de Intelect CULTUM”;
22. Fonari Antonina - AO „Platforma pentru Cetăţenie Activă şi Parteneriat pentru Drepturile Omului”;
23. Buzdugan Carolina - AO „Alianţa ONG-urilor Active în Domeniul Protecţiei Sociale a Copilului şi Familiei”;
24. Sâmboteanu Daniela - AO „Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (Moldova)”;
25. Buzu Alexei - Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”;
26. Teleucă Veronica - AO „Centrul de Drept al Femeilor”.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
06.09.2026
04:44
06.09.2026
00:08
06.09.2026
00:05
05.09.2026
23:40
05.09.2026
23:23
05.09.2026
23:05
05.09.2026
23:03
05.09.2026
22:24
05.09.2026
22:15
05.09.2026
21:25
05.09.2026
20:57
05.09.2026
19:56
05.09.2026
19:46
05.09.2026
19:45
05.09.2026
19:41
05.09.2026
19:27
05.09.2026
19:21
05.09.2026
19:01
05.09.2026
16:54
05.09.2026
16:43
05.09.2026
16:24
05.09.2026
16:12
05.09.2026
16:10
05.09.2026
15:49
05.09.2026
14:35
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global
Horoscopul zilei 30.08.2026
Creștinismul, religia majoritară în 123 de țări: Moldova, printre statele cu cea mai mare pondere de credincioși la nivel mondial
Kremlinul pune condiții drastice pentru summitul Trump - Putin - Zelenski, după vizita secretă a șefului CIA la Moscova


















