DOC // Asistență financiară de la UE pentru pregătirea către aderare sau suspendarea negocierilor în cazul unor încălcări grave din partea Chișinăului: Principalele prevederi ale Cadrului de negociere al UE pentru R. Moldova, înmânat la Luxemburg
1889
Negocierile de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană (UE) au fost deschide oficial pe 25 iunie 2024 la Luxemburg, în cadrul primei Conferințe Interguvernamentale R. Moldova - UE, cu participarea tuturor miniștrilor de Externe ai celor 27 de state membre ale UE și a delegației R. Moldova, conduse de prim-ministrul Dorin Recean.
Uniunea Europeană a transmis, la conferința de la Luxemburg, Cadrul de negociere în baza căruia vor fi purtate discuțiile privind aderarea R. Moldova la spațiul comunitar.
Potrivit documentului, ritmul negocierilor va depinde de progresele R. Moldova în îndeplinirea cerințelor pentru aderare, negocierile pe marginea Clusterului „Valori Fundamentale” vor fi deschise primele și închise ultimele, iar aderarea la UE presupune acceptarea drepturilor și obligațiilor atașate Uniunii și a cadrului său instituțional, cunoscute sub denumirea de „acquis” al Uniunii.
CITIȚI și Premierul Dorin Recean, după deschiderea oficială a negocierilor de aderare la UE: „Am așteptat de mai bine de 30 de ani acest moment. Avem datoria, cu toții, să-l valorificăm și să lăsăm moștenire copiilor o Moldovă pașnică”
Totodată, în cazul unor încălcări grave din partea R. Moldova a valorilor pe care se întemeiază Uniunea, Comisia poate, din proprie inițiativă sau la cererea motivată a unui stat membru, să recomande suspendarea negocierilor și să propună condițiile pentru o eventuală reluare.
Vedeți mai jos principalele prevederi ale Cadrului de negociere al UE pentru Republica Moldova:
*Negocierile vor fi bazate pe meritele proprii ale Republicii Moldova, iar ritmul va depinde de progresele R. Moldova în îndeplinirea cerințelor pentru aderare. Dinamica proceselor de aderare trebuie să țină cont de capacitatea Uniunii de a absorbi noi membri, care este un factor important pentru a fi luat în considerare, în interesul general al atât al Uniunii, cât și al R. Moldova.
*Negocierile sunt deschise în baza principiului că R. Moldova respectă și se angajează să promoveze valorile pe care se întemeiază Uniunea. Respectarea acestor valori este o condiție pentru exercitarea tuturor drepturilor ce derivă din calitatea de membru al UE.
*Conferința Interguvernamentală va oferi orientare politică și un forum pentru dialogul politic privind procesul de reformă. Aceasta va evalua, de asemenea, procesul general de aderare și va stabili o direcție pentru anul următor cu privire la ce clustere/ capitole ar putea fi deschise sau închise, precum și posibile măsuri corective, în baza evoluțiilor în implementarea reformelor.
*Având în vedere importanța crucială a reformelor fundamentale pe tot parcursul procesului, negocierile pe marginea Clusterului „Valori Fundamentale” vor fi deschise primele și închise ultimele. Acest lucru va oferi suficient timp pentru a stabili legislația și instituțiile necesare, precum și pentru a demonstra rezultate solide în implementare, înainte de încheierea negocierilor. Progresele obținute în cadrul Clusterului „Valori Fundamentale” vor determina ritmul general al negocierilor și vor
fi luate în considerare în contextul deciziilor de deschidere sau închidere a noilor clustere sau capitole de negociere.
*Comisia, pe baza raportului de screening, va propune autorităților R. Moldova să pregătească o foaie de parcurs pentru capitolele privind statul de drept, precum și o foaie de parcurs pentru reforma administrației publice, care vor servi drept criterii inițiale de referință, necesare pentru deschiderea acestor capitole de negociere.
*R. Moldova va primi asistență financiară prin intermediul instrumentelor relevante ale Uniunii pentru a sprijini procesul său de aderare.
*În cazul unor încălcări grave și persistente de către R. Moldova a valorilor pe care se întemeiază Uniunea, Comisia poate, din proprie inițiativă sau la cererea motivată a unui stat membru, să recomande suspendarea negocierilor și să propună condițiile pentru o eventuală reluare.
*Amploarea și intensitatea asistenței financiare pot fi, de asemenea, ajustate în sens descendent, cu excepția sprijinului acordat societății civile.
*Aderarea la UE presupune acceptarea drepturilor și obligațiilor atașate Uniunii și a cadrului său instituțional, cunoscute sub denumirea de „acquis” al Uniunii. R. Moldova va trebui să aplice acquis-ul în forma lui existentă în momentul aderării. Pe lângă alinierea legislativă, aderarea implică, în special, implementarea eficientă și în timp util a acquis-ului. Acceptarea de către R. Moldova a drepturilor și obligațiilor ce decurg din acquis poate implica anumite necesități specifice de adaptare la legislația UE și poate, în mod excepțional, să constituie un motiv pentru solicitarea unor măsuri tranzitorii, care trebuie definite pe parcursul negocierilor de aderare.
*Uniunea poate accepta solicitările R. Moldova pentru măsuri tranzitorii, cu condiția ca acestea să fie limitate în timp și în scop, și să fie însoțite de un plan cu etape clar definite pentru aplicarea acquis-ului.
*R. Moldova va fi parte a Uniunii Economice și Monetare din momentul aderării în calitate de stat membru, însă cu o derogare pe partea ce ține de adoptarea euro ca monedă națională, pas care va urma după o decizie a Consiliului în acest sens, luată în baza unei evaluări a întrunirii condițiilor necesare.
*În ceea ce privește domeniul justiției, libertății și securității, calitatea de membru al Uniunii Europene implică acceptarea în întregime, la momentul aderării, a întregului acquis în acest domeniu, inclusiv a acquis-ului Schengen.
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
19:30
16.10.2026
19:27
16.10.2026
19:22
16.10.2026
18:58
16.10.2026
18:09
16.10.2026
18:03
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin
















