04:45:13 12.04.2026
Stiri

Directorul şi instructorul unei şcoli auto, ÎNVINUIȚI de fals în acte şi trafic de influenţă

Anticorupție 13.11.2015 10:47 Vizualizări1404
Directorul şi instructorul unei şcoli auto, ÎNVINUIȚI de fals în acte şi trafic de influenţă

Directorul şi instructorul unei şcoli auto din orașul Sângerei au ajuns în vizorul oamenilor legii și sunt cercetaţi penal pentru fals în acte şi trafic de influenţă.

Potrivit procurorilor, în martie curent, directorul şi instructorul auto au întocmit fişe de evidenţă a orelor de instruire pe numele a doi bărbaţi, în care au inclus date false precum că ultimii au petrecut ore de instruire auto, aceştia achitând în casieria şcolii câte 750 de lei fiecare, deşi în realitate persoanele nu au fost instruite.

După care, inculpaţii au întocmit un proces-verbal în care au inclus date false cu privire la faptul că bărbaţii au fost examinaţi de către comisia din cadrul şcolii, pentru care au primit de la aceştia 600 de lei, deşi în realitate nu au fost examinaţi.

Într-un alt episod, instructorul mai este învinuit că, în aceeaşi perioadă, susţinând că are influenţă asupra medicilor care sunt membri al comisiilor medicale pentru examinarea medicală a conducătorilor auto, a pretins de la unul dintre bărbaţi 600 de lei. Pentru această sumă, instructorul se angaja să influenţeze medicii să emită niște concluzii favorabile privind aptitudinea medicală a solicitantului pentru a fi admis la conducerea mijloacelor de transport. Câteva zile mai târziu, instructorul a mai pretins de la aceeaşi persoană încă 300 de euro pentru a-i determina pe membrii comisiei de examinare din cadrul Secţiei de Evidenţă şi Examinare a Transportului şi Calificare a Conducătorilor Auto din orașul Edineţ ca bărbatul să susțină cu succes examenul.

Cauza penală a fost finalizată și remisă instanței de judecată.

Pe moment, inculpaţii au interdicţia de a părăsi hotarele ţării.

Dacă vor fi găsiţi vinovați, cei doi bărbați, unul în vârstă de 76 şi altul de 61 de ani, riscă să ajungă după gratii.

Autor: Galina Munteanu
Stiri relevante
Top stiri
11.04.2026 08:05 675 Horoscopul zilei 11.04.2026
10.04.2026 08:16 904 Horoscopul zilei 10.04.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.24 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte