Din cei 3 500 de moldoveni care au mers să lichideze consecințele avariei de la Cernobîl, produsă acum 35 de ani, doar jumătate mai sunt astăzi în viață
1470
Acum 35 de ani, la Cernobîl, Ucraina, a avut loc cel mai grav accident nuclear din istorie.
Deși tăinuită inițial, explozia reactorului a provocat moartea a zeci de oameni, sute de mii au fost evacuați și milioane de oameni au fost expuși radiațiilor extrem de periculoase pentru viață.
„Astăzi comemorăm victimele de la Cernobîl și tragedia prin care au trecut familii întregi. După accident, mii de oameni și-au sacrificat sănătatea în acțiunile de lichidare a consecințelor catastrofei. Peste 3 500 de concetățeni de-ai noștri s-au implicat în acea perioadă pentru a salva vieți omenești și mediul înconjurător. Doar jumătate din ei mai sunt astăzi în viață - cei care necontenit păstrează vie memoria camarazilor și susțin familiile pentru care Cernobîl înseamnă oameni dragi care nu mai sunt alături. În numele meu și al întregii țări, îmi exprim recunoștința și respectul pentru sacrificiul și eroismul din acele zile, datorită cărora au fost salvate sute de mii de vieți de pericolul contaminării radioactive”, a scris președinta Maia Sandu pe Facebook.
Potrivit șefului statului, catastrofa de la Cernobîl ne învață o lecție fundamentală - o societate poate depăși tragediile colective doar dacă lucrează solidar pentru binele comun și are instituții care pun în prim plan protejarea vieții oamenilor și a mediului înconjurător.
„Asta ne dorim să construim în Republica Moldova - un stat care se gândește la binele oamenilor și acționează responsabil și transparent pentru o viață bună a cetățenilor săi”, și-a încheiat mesajul Maia Sandu.
Amintim că, pe 26 aprilie 1986 exploda reactorul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl. Accidentul, cel mai grav din istoria nucleară civilă, venea în urma unei serii de erori umane.
Puţini au fost cei care au ştiut ce s-a întâmplat atunci. Secretomania regimului sovietic a făcut ca pericolul imediat să nu fie cunoscut de populaţie.
Abia la 36 de ore de la dezastru încep evacuările în Pripiat, o localitate cu 50 de mii de locuitori, situată la un kilometru şi jumătate de centrală.
În mai puţin de două zile, norul care purta particule radioactive, de 200 de ori mai puternice decât bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, cuprindea tot nordul Europei.
Cel mai amplu studiu despre Cernobîl, publicat de Academia de Ştiinţe din New York în 2013 şi redactat de trei prestigioşi oameni de ştiinţă, a arătat că 985 000 de oameni au murit, marea majoritate de cancer provocat în urma acestei catastrofe. Iar efectele contaminării se simt şi acum, după 35 de ani.
23.08.2026
18:23
23.08.2026
17:08
23.08.2026
16:46
23.08.2026
16:37
23.08.2026
16:00
23.08.2026
15:52
23.08.2026
15:48
23.08.2026
15:31
23.08.2026
13:52
23.08.2026
13:01
23.08.2026
13:00
23.08.2026
17:08
23.08.2026
16:46
23.08.2026
16:37
23.08.2026
16:00
23.08.2026
15:52
23.08.2026
15:48
23.08.2026
15:31
23.08.2026
13:52
23.08.2026
13:15
23.08.2026
13:01
23.08.2026
13:00
23.08.2026
12:38
23.08.2026
12:19
23.08.2026
11:29
23.08.2026
11:09
23.08.2026
09:29
23.08.2026
08:42
23.08.2026
08:23
23.08.2026
06:12
23.08.2026
05:27
23.08.2026
03:20
23.08.2026
01:12
22.08.2026
23:35
22.08.2026
23:14
22.08.2026
22:42
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
ANALIZĂ // Avocatul Kremlinului s-a inflamat: De ce tace Țîrdea la rachetele rusești, dar sare ca ars după dezvăluirile din The New York Times: „Ordinea de zi i-a fost impusă de curatorii de la Moscova”
















