Stiri

Digi 24: Ambasadorul României a votat PENTRU Kovesi la cererea lui Iohannis, deși Dăncilă îi ceruse un vot împotrivă

Știri 19.09.2019 15:06 Vizualizări2176
Digi 24: Ambasadorul României a votat PENTRU Kovesi la cererea lui Iohannis, deși Dăncilă îi ceruse un vot împotrivă

Klaus Iohannis i-a cerut, joi, ambasadorului României la UE, Luminița Odobescu, să voteze pentru desemnarea Laurei Codruța Kovesi în Consiliul COREPER.

Potrivit unor surse citate de Digi24, România a votat pentru desemnarea fostei șefe a DNA în funcția de procuror-șef european.

Președintele a contactat-o telefonic pe Luminița Odobescu înaintea votului din COREPER și i-a cerut să voteze în favoarea Laurei Codruța Kovesi.

Solicitarea președintelui vine după ce cu o seară înainte, premierul Viorica Dăncilă a declarat că i-a dat acesteia un mandat să voteze împotriva fostei șefe DNA.

„Am spus și repet acest lucru. Nu susținem un mandat pentru Laura Codruța Kovesi. Nu susținem acest mandat pentru că mi se pare o abordare firească, atunci când există suspiciuni asupra unui om, indiferent de funcția pe care o ocupă, trebuie să lămurească aceste lucruri și pe urmă să ocupe această funcție. Îmi mențin poziția pe care am avut-o. Am văzut că o anumită persoană a venit în spațiul public cu această informație care nu îi face cinste”, a declarat Dăncilă, miercuri seara.

Întrebată cum va vota joi Luminița Odobescu, Ambasadorul României la UE, Viorica Dăncilă a fost categorică: „Am spus: împotrivă”.

Kovesi a obținut majoritatea voturilor ambasadorilor din Consiliul COREPER, grupul de pregătire principal al Consiliului UE, la care participă ambasadorii fiecărei țări. Fosta șefă a DNA a obținut 17 voturi din 22.

Votul urmează să fie comunicat Parlamentului European, apoi va mai fi o întâlnire a Consiliului miniştrilor care vor lua act de decizia din COREPER, unde s-a votat pentru desemnarea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 04.08.2026 04.08.2026 13:30 548 Horoscopul zilei 04.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 17.45 1 RON 3.83 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri