Diaspora din Italia, cea mai activă la alegerile parlamentare noi: Transnistrenii par dezinteresați
3181
Cei mai activi alegători din cele patru circumscripții uninominale în care sunt aleși deputați noi s-au dovedit a fi, până la ora 13.00, cei din Nisporeni (nr. 17). Aici și-au exprimat opțiunea circa 12 mii de votanți până la mijlocul zilei.
Urmează cei din circumscripția nr. 33 din Chișinău, unde s-au prezentat la urne nouă mii de votanți.
În circumscripția nr. 50, la Vest de R. Moldova, au votat 2 300 de alegători, cei mai activi cetățeni din diasporă fiind în Italia, în mod special din Parma și Bologna, unde au votat 100 și, respectiv, 90 de persoane. Și la secția deschisă la Iași și-au exprimat votul circa 90 de cetățeni ai R. Moldova.
Comisia Electorală Centrală anunță că la secțiile de vot de peste hotare nu s-au format cozi.
În circumscripția nr. 48, destinată alegătorilor din Transnistria, s-au prezentat până acum la vot doar în jur de 600 de persoane.
Potrivit datelor prezentate de către președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, către ora 13.00 au votat în total, la alegerile locale generale și parlamentare noi, peste 20% din alegătorii așteptați la urne, cu 8% mai puțin decât la scrutinul similar de acum cinci ani. În Chișinău prezența la vot a fost de 14% către ora 13.00.
Dorin Cimil a declarat că procesul electoral decurge fără incidente semnificative de natură să influențeze rezultatele votului.
19.03.2026
14:10
349
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
349
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
18.03.2026
19:25
712
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
18.03.2026
13:42
720
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
17.03.2026
13:46
867
Maia Sandu consolidează cooperarea culturală cu Grecia printr-un nou memorandum semnat la Chișinău
17.03.2026
09:45
1081
Notă de protest cu PROBA pe masă - sticla cu OTRAVA din Nistru. Ambasadorul rus, convocat la MAE
17.03.2026
13:20
869
Guvernul de la Chișinău și ONU își coordonează eforturile pentru reintegrarea Republicii Moldova și reducerea disparităților de pe ambele maluri ale Nistrului
16.03.2026
15:41
1467
„Partenerul strategic” Rusia OTRĂVEȘTE Nistrul și poate lăsa cetățenii R. Moldova fără principala sursă de APĂ. Marta Kos: „UE este pregătită să ofere sprijin prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al UE”
15.03.2026
13:13
1592
Stare de URGENȚĂ pe Nistru. Guvernul Munteanu se reunește duminică într-o ședință extraordinară
13.03.2026
14:29
1774
R. Moldova a solicitat de URGENȚĂ activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene în contextul deversărilor de petrol pe râul Nistru
19.03.2026
15:58
72
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
159
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
233
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
265
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
271
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
224
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
280
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
305
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
328
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
337
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
356
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
404
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
376
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
19.03.2026
10:39
428
Peste 250 de joburi în energie, oferite la târgul de locuri de muncă organizat de Ministerul Energiei la MoldEnergy Expo 2026
409
Roboții triplează eficiența depozitului Decathlon, dar reaprind disputa despre viitorul locurilor de muncă în logistică
423
Cofetăreasă din Wivenhoe, lăsată fără jumătate din vânzări după ce Meta i-a blocat conturile pentru o poză cu un tort
358
Tinerii din Guernsey, îngrijorați de influența manosferei și a algoritmilor asupra rolurilor de gen
452
Amazon lansează Alexa+, upgrade AI care face boxele Echo mai vorbărețe și mai interactive în Marea Britanie
19.03.2026
07:59
398
Horoscopul zilei 19.03.2026
19.03.2026
07:33
481
Chirurgii creează „plămân artificial” și salvează un bărbat care a trăit 48 de ore fără plămâni înainte de un dublu transplant
724
Cum a fost găsită, după ani de căutări, o fată abuzată sexual online, identificată datorită emblemei de pe uniforma școlară
18.03.2026
23:51
686
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
689
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
18.03.2026
23:11
583
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
643
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
567
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.40
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














