Dialogul de nivel înalt Moldova-UE: Educația și viitorul generațiilor, priorități esențiale!
1018
Noul cadru de cooperare în educație, ocuparea forței de muncă, dezvoltarea competențelor, politicile sociale și protecția copilului a fost temă principală în Dialogul de Nivel Înalt dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, și ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, alături de Vicepreședinta Executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, au discutat despre rezultatele parteneriatului dintre Republica Moldova și UE și despre noi perspective care pot accelera reformele în aceste domenii esențiale.
„Aceasta este o ocazie excelentă să impulsionăm inițiativele desfășurate cu sprijinul UE și să construim un dialog care să faciliteze accelerarea acestor inițiative. La Ministerul Educației, beneficiem de susținerea generoasă a UE. Din Planul de creștere economică, educația a beneficiat de circa 200 de milioane de euro. Aceste fonduri sunt destinate învățământului general și vor sprijini crearea unei rețele de școli model - 90 de instituții vor fi renovate și dotate cu sprijinul UE. Aproximativ 30 de milioane de euro se vor investi în universități, iar în școli profesionale și colegii - aproximativ 56 de milioane de euro. Totodată, vom avea inițiative separate pentru digitalizare”, a declarat ministrul Dan Perciun.
„Am consolidat astăzi o relație bazată pe încredere, respect și rezultate mutuale. Uniunea Europeană va continua să sprijine Republica Moldova în dezvoltarea unei societăți mai educate, echitabile și puternice. Educația, competențele și locurile de muncă de calitate stau la baza unei Moldove cu viziune europeană. Agenda de reforme a Republicii Moldova este un angajament clar pentru modernizarea educației și fortificarea protecției sociale. Lucrăm împreună, aproape, pentru a implementa planurile și acțiunile stabilite în dialogul de azi”, a subliniat Roxana Mînzatu.
Printre principalele realizări în educație, facilitate de Uniunea Europeană, sunt cele 15 proiecte de dezvoltare instituțională în învățământul superior., 10 proiecte în educația profesională tehnică, dezvoltarea a 10 centre de excelență, deschiderea a 25 de spații moderne pentru consiliere profesională în școli la nivel național, și deschiderea centrului regional de inovare Inotek la Cahul în iunie, anul curent. Un proiect de succes al UE este EU4Moldova – Comunități Locale care promovează antreprenoriatul în rândul tinerilor.
Fondurile europene au fost alocate formării tinerilor și profesorilor în toată țara. Prin programul eTwinning au fost instruiți peste 2000 de profesori, iar circa 4000 de elevi au dobândit competențe digitale și interculturale. În plus, peste 1200 de profesori din sudul țării au primit instruire în tehnologiile digitale, iar 28.000 de elevi au participat la cursuri STEM.
O altă activitate majoră în derulare este renovarea a 10 școli-model în cadrul proiectului „Promovarea unei educații de calitate și a oportunităților de învățare pentru toți”, susținut de UE cu 10 milioane de euro și implementat cu UNICEF și PNUD.
Oficialii au menționat inițiativele viitoare cu finanțare europeană, cum ar fi programul de masterat în Afaceri Europene în Republica Moldova, extinderea rețelei de școli model, obținerea diplomei duble pentru studenți, mobilități școlare pentru elevi și profesori prin Programul Erasmus și măsuri pentru copiii marginalizați în urma semnării Garanției Europene pentru Copii de către Republica Moldova.
Lansarea acestui dialog deschide un nou capitol strategic în relația dintre Republica Moldova și UE, oferind un cadru clar pentru implementarea reformelor în domenii-cheie cruciale pentru viitorul țării. Este o investiție în viitoarele generații – în tineri bine pregătiți, profesori susținuți și politici care transformă viziunea europeană într-o realitate trăită zilnic în școlile și comunitățile din Moldova.
54
Amazon închide primul său centru din Marea Britanie, dar deschide un hub uriaș la Northampton
293
Cum va schimba Regatul Unit accesul minorilor la rețelele sociale după verdictul istoric împotriva Google și Meta în SUA?
416
Dezvoltator Roblox avertizează: fără supraveghere 24/7 de la părinți, copiii nu ar trebui să folosească platforma
461
Războiul din Iran împinge britanicii spre energia verde: Octopus Energy anunță o creștere de 50% a vânzărilor de panouri solare
25.03.2026
21:11
577
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
4152
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
513
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
17:54
832
PERICOL // Europa ar putea rămâne fără combustibili de luna viitoare, avertizează directorul uneia dintre cele mai mari companii din lume
25.03.2026
17:43
563
MEC lansează Planul de acțiuni 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în Republica Moldova
25.03.2026
17:27
567
Guvernul pregătește legea mobilității urbane durabile: primăriile vor elabora planuri proprii pentru transport și parcări
26.03.2026
08:28
0
Horoscopul zilei 26.03.2026
238
Cum va schimba Regatul Unit accesul minorilor la rețelele sociale după verdictul istoric împotriva Google și Meta în SUA?
393
Dezvoltator Roblox avertizează: fără supraveghere 24/7 de la părinți, copiii nu ar trebui să folosească platforma
26.03.2026
03:11
434
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
443
Războiul din Iran împinge britanicii spre energia verde: Octopus Energy anunță o creștere de 50% a vânzărilor de panouri solare
26.03.2026
00:20
449
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
25.03.2026
23:56
470
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
25.03.2026
21:11
566
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
3933
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
502
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
19:55
541
Bernie Sanders și AOC vor să blocheze marile centre de date până la o reglementare strictă a inteligenței artificiale
25.03.2026
18:13
557
Meta aduce inteligența artificială în Facebook și Instagram pentru a simplifica cumpărăturile și plățile online
25.03.2026
17:54
816
PERICOL // Europa ar putea rămâne fără combustibili de luna viitoare, avertizează directorul uneia dintre cele mai mari companii din lume
25.03.2026
17:43
556
MEC lansează Planul de acțiuni 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în Republica Moldova
25.03.2026
17:27
560
Guvernul pregătește legea mobilității urbane durabile: primăriile vor elabora planuri proprii pentru transport și parcări
582
Franța sprijină modernizarea agriculturii moldovenești prin proiecte de irigare și expertiză tehnică
25.03.2026
17:21
581
Startupul Arbor Energy primește o comandă de miliarde pentru turbine de inspirație rachetă destinate centrelor de date și industriei
25.03.2026
14:29
713
Guvernul introduce integritatea academică drept criteriu obligatoriu în evaluarea tuturor instituțiilor de învățământ din Republica Moldova
25.03.2026
14:25
1000
R. Moldova REZISTĂ. Autoritățile au identificat SOLUȚII pentru ca cetățenii să nu stea pe întuneric din cauza armatei Rusiei
25.03.2026
13:36
608
Guvernul introduce noi restricții și investiții de urgență pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în timpul stării de urgență
25.03.2026
12:17
657
Maia Sandu, vizită oficială în Slovacia pentru sprijin european și noi acorduri economice
25.03.2026
11:45
1099
AUDIO, FOTO // „Munte de bani” la nordul R. Moldova: peste 120.000 de euro ridicați de procurori după destructurarea unei caracatițe a mitei în transporturi
25.03.2026
11:44
640
Campania „Fii PRO! Alege să fii profesor!” promovează cariera didactică la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, cu indemnizații de până la 200.000 de lei pentru tinerii profesori
25.03.2026
11:36
1662
VIDEO // Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
25.03.2026
10:26
706
Maia Sandu, la Ungheni: dialog național despre siguranța copiilor online, sprijin pentru afaceri locale și proiectul Podul de Flori
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.44
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














