Dialog economic și sectorial crucial între Republica Moldova și Uniunea Europeană: progrese și provocări discutate la devineoconferință anuală
1284
În cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, a avut loc a noua reuniune a Subcomitetului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, având ca temă „Politici antreprenoriale și industriale, minerit și materie primă, turism, dreptul companiilor și guvernanța corporativă, protecția consumatorilor și fiscalitate”, desfășurată sub forma unei videoconferințe.
Evenimentul a fost condus de Mihaela Gorban, secretar general adjunct al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, și Michael Rupp, coordonator al proceselor de asociere și aderare la Directoratul General pentru Vecinătate și Negocieri de Extindere al Comisiei Europene. Reuniunea a adus laolaltă reprezentanți ai instituțiilor publice din Republica Moldova și ai Comisiei Europene.
În cadrul întâlnirii, s-au discutat principalele realizări și progrese ale Republicii Moldova în implementarea angajamentelor din Acordul de Asociere și preluarea practicilor europene. S-au prezentat ultimele evoluții în: taxare, politică industrială și antreprenorială, minerit și materie primă, turism, dreptul societăților comerciale și guvernanța corporativă, protecția consumatorului. De asemenea, s-a discutat despre inițiativele UE legate de domeniile Cluster II.
Comisia Europeană a apreciat ritmul și acțiunile întreprinse de autoritățile moldovenești, remarcând evoluțiile pozitive. Părțile au stabilit un set de obiective comune, având în vedere statutul de candidat al țării și angajamentele corelate cu acesta.
Discuțiile din partea Uniunii Europene au implicat experți ai Comisiei Europene de la Directoratele: DG GROW, DG TAXUD, DG JUST, DG MOVE și DG FISMA, precum și Delegația UE în Republica Moldova.
La reuniune au participat reprezentanți din diverse ministere, inclusiv Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ministerul Finanțelor, Ministerul Mediului, Ministerul Culturii, Biroul pentru Integrare Europeană. De asemenea, au fost prezenți membri ai Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Consiliului de Supraveghere Publică a Auditului, Agenției Servicii Publice și Misiunii Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană.
Evenimentele Cluster II se organizează anual pentru a aborda cele mai importante progrese și provocări în implementarea Titlului IV privind "Cooperarea economică și alte tipuri de cooperare sectorială" al Acordului de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană.
28.10.2026
04:43
28.10.2026
04:02
28.10.2026
02:37
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
28.10.2026
04:43
28.10.2026
04:02
28.10.2026
02:37
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României



















