Diacov e DERANJAT de atenția care i se acordă lui Drăguțanu: „Asupra mea au fost organizate două tentative de OMOR”
2103
Fostul procuror al municipiului Chișinău, Ion Diacov, este deranjat de faptul că guvernatorului demisionar al Băncii Naționale a Moldovei, Dorin Drăguțanu, i s-a acordat pază și protecție de stat, după ce la balconul casei sale a fost aruncată o grenadă în noaptea de 1 februarie curent.
„Mă întreb cine ar atenta la viața acestui Drăgălaș-Drăguțanu? Cine și pentru ce poate să-și ia păcat pe suflet. Circ în tramvai”, a scris acesta pe o rețea de socializare.
Potrivit lui Diacov, asupra sa au fost organizate două tentative de omor, dar nu i-a trecut prin cap să ceară pază și protecție de stat, așa cum a solicitat Drăguțanu.
„Am fost conducătorul unui grup specializat în descoperirea omorurilor comise în municipiul Chișinău. Ani la rând am investigat zeci de cazuri de omor comise de cei mai periculoși criminali. Se întâmpla la începutul anilor 90, atunci când era un dezmăț total al lumii criminale după prăbușirea URSS. Nici prin cap nu mi-a trecut să cer pază de corp, asta în pofida faptului că asupra mea au fost organizate două tentative reale de omor. Mai mult, nici nu a fost deschisă o anchetă în privința acelor cazuri”, povestește procurorul.
Amintim că, pe 1 februarie curent, a fost aruncată o grenadă pe balconul casei guvernatorului BNM. Procuratura Generală a deschis un dosar penal pentru act terorist. Investigațiile sunt efectuate de către un grup mixt de urmărire penală, cu participarea procurorilor Secţiei exercitare a urmăririi penale pe cauze de criminalitate organizată şi excepţionale a Procuraturii Generale, ofițeri de investigații din cadrul poliției și Serviciului de Informații și Securitate.
Drept urmare a acestui incident, lui Drăguțanu i s-a oferit protecție de stat, iar oamenii legii susțin că au probe privind autorul atacului de la casa lui Drăguțanu.
10.11.2020
10:39
4081
Diacov a PIERDUT controlul în PD. Acesta a încercat să-și convingă colegii să rămână alături de SOCIALIȘTI până în ultimul moment
05.05.2020
14:03
12878
VIDEO // Noi DEZVĂLUIRI despre întâlnirea de la hotelul „Luna”: „Nichiforciuc a VÂNDUT deputații PD lui Dodon”
28.02.2020
16:35
41413
Voronin nu-l mai IARTĂ pe Diacov și spune tot ce știe despre „organizația CRIMINALĂ” a democraților. Liderul fracțiunii PD ar fi ridicat lunar 10 000 de euro de la Plahotniuc: „Există și alte cifre mult mai SOLIDE”
28.02.2020
11:24
6852
Diacov face DEZVĂLUIRI, în premieră, despre venirea la PD a celor 14 „transfugi” din PCRM. Voronin ar fi luat BANI grei pentru plecarea a cel puțin opt deputați la PD: „De la cine? Toată lumea știe”
29.01.2020
12:23
5488
CULISE // Maia Sandu s-a întâlnit cu Stoianoglo și dânsa L-AR FI ACCEPTAT în funcția de procuror general: „Stoianoglo a fost sculat la ora 2.00 noaptea și chemat…”
17.11.2017
13:20
4031
Diacov e DERANJAT de prezența excesivă a lui Băsescu în R. Moldova: „A crezut că e MESIA pentru Moldova. Să stea ACASĂ la el, ne descurcăm și fără el aici”
24.08.2017
12:00
5719
Timofti REGRETĂ că nu l-a desemnat PREMIER pe Vlad Plahotniuc? „Cred că, dacă domnul Plahotniuc era premier, era mult mai bine”
16.02.2017
10:44
4284
Mai depune R. Moldova în 2018 cerere de ADERARE la UE, așa cum spunea Lupu? Diacov oferă RĂSPUNSUL așteptat de toată lumea
15.12.2016
12:19
3741
Parlamentul INTERZICE distrugerea stadioanelor de pe lângă școli. Voronin l-a LĂUDAT pe Diacov pentru inițiativă și l-a criticat pe Juravschi
22.10.2016
16:30
3575
Ghimpu s-a DEZLĂNȚUIT la adresa lui Diacov: „Pentru dânsul, MAFIOȚII ruşi şi ceceni sunt cetăţeni demni ai R. Moldova, dar Traian Băsescu – nu”
17.12.2025
19:02
253
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
221
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
17.12.2025
18:11
255
Elevii se pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2026 până în februarie
17.12.2025
17:53
309
Bombardamentele rusești lasă mii de locuințe din Odesa în beznă: stare de urgență declarată în regiune
17.12.2025
17:37
271
Nou parteneriat între MAIA și CAPA pentru politici agricole mai eficiente la Chișinău
17.12.2025
16:58
300
VIDEO // „Satul German” oferă condiții SPECIALE de plată pentru locuințele cumpărate în perioada sărbătorilor
17.12.2025
16:48
334
Guvernul sprijină IMM-urile moldovenești să adopte energie verde pentru a reduce costurile și a crește competitivitatea
17.12.2025
16:33
406
Putin își menține planul de extindere a „zonei-tampon” în Ucraina și acuză liderii europeni de răspândirea unei amenințări imaginare rusești
17.12.2025
15:54
491
Fondurile obținute de Abramovici din vânzarea Chelsea, alocate Ucrainei: presiuni asupra oligarhului rus pentru deblocare
17.12.2025
15:30
324
Atac aerian rusesc în Zaporojie provoacă rănirea a 26 de persoane, inclusiv un copil
17.12.2025
15:24
329
Moldova ia atitudine împotriva corupției la Conferința ONU din Qatar: Dialoguri cheie și cooperare internațională în prim-plan
17.12.2025
15:00
637
Lukașenko îndeamnă Ucraina să evite provocarea Rusiei, în timp ce Zaharova întreabă cum s-a ajuns lângă „ursul adormit”
17.12.2025
14:21
411
Fosta președintă a unei filiale a partidului „Șor” condamnată la închisoare pentru finanțare ilegală de către un grup criminal organizat
17.12.2025
13:57
503
Guvernul propune modificări esențiale în Codul urbanismului pentru a facilita înregistrarea construcțiilor și eliminarea restricțiilor temporale
17.12.2025
13:52
410
„Stipendium Hungaricum” deschide noi orizonturi pentru tinerii din Moldova: burse pentru specialiștii de mâine
17.12.2025
13:46
433
Banca Europeană sprijină extinderea și modernizarea drumurilor-cheie din Moldova cu 300 milioane de euro
17.12.2025
13:38
391
Guvernul optimizează distribuirea fondurilor pentru întreținerea drumurilor naționale în 2025
17.12.2025
13:24
371
Moldova și Suedia fac pași pentru un nou acord în transportul rutier de călători și mărfuri
17.12.2025
13:03
540
Foști judecători implicați în megadosarul „Laundromat” condamnați, dar scăpați de pedeapsă din cauza expirării termenului legal
17.12.2025
12:37
435
Carolina Novac prezintă la Cipru viziunea Moldovei pentru tranziția către energie cu emisii reduse până în 2030
17.12.2025
11:46
467
Guvernul finanțează dezvoltarea creșelor pentru părinți activi în muncă în cadrul noii ediții a programului național
17.12.2025
11:46
454
Moldova sprijină IMM-urile: 12 comunități de energie verde în patru țări pentru facturi mai mici și afaceri sustenabile
17.12.2025
11:38
504
Rămășițele unor drone ucrainene au provocat un incendiu la o rafinărie și au avariat rețele electrice în regiunea Krasnodar, Rusia
17.12.2025
10:22
448
Condamnare la închisoare pentru un bărbat care a atacat un polițist în timpul unei intervenții în Chișinău
17.12.2025
08:31
460
Horoscopul zilei 17.12.2025
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
Elevii se pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2026 până în februarie
Bombardamentele rusești lasă mii de locuințe din Odesa în beznă: stare de urgență declarată în regiune
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.84
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














