14:39:26 10.04.2026
Stiri

Diacov comentează deciziile procurorului general: „În loc să fie PEDEPSIT, a fost numit responsabil de toată ancheta din republică”

Anticorupție 09.03.2017 18:55 Vizualizări3500
Diacov comentează deciziile procurorului general: „În loc să fie PEDEPSIT, a fost numit responsabil de toată ancheta din republică”

Procurorul general Eduard Harunjen a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, noii săi adjuncți. Potrivit lui Harunjen, „Mircea Roșioru va fi responsabil de direcția judiciară, Igor Popa – direcția urmărire penală și criminalistică, iar Iurie Garaba va fi responsabil de direcția politici, reforme și protecția intereselor societății” în calitatea lor de adjuncți ai procurorului general.

În aceeași conferință, Eduard Harunjen a spus că un procuror a fost suspendat din funcție pentru că ar fi pus sub învinuire ilegal o persoană ce a stat peste cinci ani la închisoare pentru un omor pe care nu l-a comis, iar statul a fost obligat să-i achite 1,5 milioane de lei.

Fostul procuror al capitalei, Ion Diacov, a catalogat anunțurile lui Harunjen drept „fățărnicie fără margini”.

„Azi, procurorul general Harunjen și-a prezentat adjuncții în fața jurnaliștilor. Unul din ei este controversatul procuror Igor Popa, care, după cum a scris presa, se face responsabil de fabricarea mai multor dosare penale în perioada guvernării comuniste, dar și de mușamalizarea evenimentelor din 7 aprilie 2009. Harunjen a anuntat că un procuror din Procuratura mun. Chișinău a fost suspendat ieri din funcție la inițiativa sa, întrucât acesta se află sub anchetă din 2016, pentru că a arestat ilegal o persoană, care a ispășit 5,5 ani de închisoare pe dosarul din Durlești, căruia statul i-a plātit compensații morale de 1,5 milioane de leii. Procurorul general a refuzat să dea mai multe detalii.

O MICĀ PRECIZARE: Procurorul suspendat este Lilian Cociu (învinuit de Venera Gasparean în alte cazuri) care, la momentul reținerii ilegale a lui Crăciun, lucra în funcția de procuror pentru exercitarea urmăririi penale pe cazuri excepționale în Procuratura Generală, șeful căruia era, ATENȚIE!, IGOR POPA care, în loc să fie pedepsit pentru neglijență în serviciu, a fost azi numit în funcția de adjunct al procurorului general, responsabil de toată ancheta din republică.

Mai mult ca atât, procurorul general a tăinuit că, în același dosar, au mai fost ilegal arestați doi frați, unul din ei a fost extrădat în jur de un an din Turcia, iar al doilea a fost ținut în jur de un an în casa de nebuni. Acestor frați nu li s-a permis să-și îngroape mama, care decedase în această perioadă de timp. Interesant, acestor frați li se vor plăti compensații ori vor continua să-i considere vinovați?

Eu anterior am făcut declarații că se cunoaște persoana care a comis dublul omor de la Durlești, că eu am solicitat acel dosar, dar așa și n-am avut acces la el. Oare nu cumva conducerea Procuraturii Generale încă atunci intuia că eu voi face publice aceste crime pe care ei și azi se străduiesc să le mușamalizeze? Se fac declarații tari că vor lupta cu corupția. Cu procurori corupți, mediocri? Îmi permit să am dubii la acest capitol”, a comentat Ion Diacov pe Facebook.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
10.04.2026 08:16 436 Horoscopul zilei 10.04.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.24 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte