05:33:22 12.04.2026
Stiri

Dezvăluiri despre „fabrica de troli” a lui Putin. Cum răspândește online minciuni pro-război și pe cine vizează în mod deosebit

Actualitate 01.05.2022 12:29 Vizualizări1956
Dezvăluiri despre „fabrica de troli” a lui Putin. Cum răspândește online minciuni pro-război și pe cine vizează în mod deosebit Profimedia

Fabrica de troli a lui Vladimir Putin, cu sediul în Sankt Petersburg, a declanșat o campanie online de manipulare în favoarea războiului din Ucraina, avertizează guvernul britanic citând un studiu în acest sens. Trolii ruși încearcă să-i atace pe liderii occidentali, printre care Boris Johnson și Olaf Scholz, și răspândesc dezinformări, promovând propaganda Kremlinului în privința războiului din Ucraina, scrie The Guardian.

Studiul finanțat de guvernul britanic detaliază modul în care regimul lui Vladimir Putin încearcă să manipuleze opinia publică pe rețelele sociale, precum și în secțiunile de comentarii ale principalelor instituții media. Țința lor o reprezintă astfel politicienii occidentali și presa, se arată în document.

Printre cei vizați se află premierul Marii Britanii Boris Johnsons, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, dar și șeful diplomației UE, Josep Borrell.

Fabrica de troli este suspectată a avea legături cu Yevgeny Prigozhin, fondatorul Internet Research Agency acuzat de implicare în alegerile prezidențiale din SUA, din 2016, în favoarea lui Donald Trump.

În document se arată că influencerii de pe platforma TikTok au fost plătiți pentru a distribui mesajele propagandei Kremlinului. Totodată, au fost descoperite și activități pe Facebook și Twitter, dar nu atât de numeroase ca pe Instagram, YouTube și TikTok, unde se concentrează mare parte din campania de dezinformare și manipulare. Un rol cheie în activitatea rețelei îl joacă platforma Telegram, în special canalul "Cyber Front Z".

Studiul arată că operațiunea derulată de armata de trolli a lui Putin a vizat și conturile de social media ale trupelor sau artiștilor Daft Punk, David Guetta, Tiesto și Rammstein.

Trolii ruși par să fi învățat și preluat tactici folosite de grupul conspiraționist QAnon sau grupul terorist Statul Islamic, se arată în studiu.

Se pare că ei activează într-un spațiu închiriat în vechea fabrică de arme din Sankt Petersburg, o companie care produce echipamente și tehnologie militară.

„Nu putem permite Kremlinului și trolilor săi să invadeze mediile online cu minciunile lor despre războiul ilegal al lui Putin. Guvernul Regatului Unit a alertat partenerii internaționali și va continua să lucreze îndeaproape cu aliații și platformele media pentru a submina operațiunile de dezinformare ale Rusiei", a declarat ministrul de Externe britanic, Liz Truss, citat de digi24.ro.

La rândul său, Nadine Dorries, secretarul de stat pentru cultură din Marea Britanie a declarat că aceste acțiuni sunt „încercări ale lui Putin și ale mașinii sale de propagandă de a înșela lumea cu privire la brutalitatea pe care o provoacă asupra poporului Ucrainei" și a spus că aceste dovezi din studiu ajută la identificarea și înlăturarea eficientă a campaniei de dezinformare rusă.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
11.04.2026 08:05 690 Horoscopul zilei 11.04.2026
Top stiri
11.04.2026 08:05 688 Horoscopul zilei 11.04.2026
10.04.2026 08:16 913 Horoscopul zilei 10.04.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.24 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte