Stiri

Deputații se adună joi în ședință: Subiectele de pe ordinea de zi vizează HoReCa, transportul feroviar, dar și o anumită categorie de bugetari

Actualitate 22.09.2021 17:38 Vizualizări2032
Deputații se adună joi în ședință: Subiectele de pe ordinea de zi vizează HoReCa, transportul feroviar, dar și o anumită categorie de bugetari

Deputații se vor întruni, joi, 23 septembrie, în ședință plenară pentru a dezbate inclusiv proiectul Codului transportului feroviar, precum și inițiativa legislativă privind crearea Autorității Feroviare.

Potrivit proiectului ordinii de zi a ședinței, aprobat astăzi de Biroul permanent al Parlamentului, legislatorii urmează să examineze, de asemenea, proiectul de modificare a unor acte legislative, potrivit căruia la 1 octombrie urmează să intre în vigoare reducerea cotei TVA pentru HoReCa de la 12% la 6%.

La fel, în prima lectură va fi examinat proiectul Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, potrivit căruia angajaților transferați în alte funcții în urma reorganizării unor ministere li se va achita diferența de salarii.

Pe ordinea de zi mai regăsim proiectele de lege pentru modificarea Codului de executare al Republicii Moldova și pentru modificarea articolului 2 din Legea cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație, iar în lectura a doua va fi dezbătut proiectul de lege pentru modificarea Legii privind Comisia Națională a Pieței Financiare și Legii concurenței, prin care se instituie noi mecanisme de control și de sancționare a conducătorilor unor autorități publice aflate sub control parlamentar.

Autor: Ziarul National
Top stiri
Horoscopul zilei 27.10.2026 27.10.2026 12:23 609 Horoscopul zilei 27.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.22 1 USD 18.06 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 27.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri