07:30:23 24.04.2024
Stiri

Deputații din opoziție cer DEMISIA de onoare a premierului, după decizia Curții Constituționale: „Prin această lege au fost lobate interesele valeților de curte”

Politică 09.04.2020 19:05 Vizualizări2320 Autor: Ziarul National
Deputații din opoziție cer DEMISIA de onoare a premierului, după decizia Curții Constituționale: „Prin această lege au fost lobate interesele valeților de curte”


Curtea Constituțională a suspendat astăzi legea aprobată de Guvern pe 2 aprilie curent prin asumare de răspundere în fața Parlamentului, până la examinarea în fond a cauzei în cadrul ședinței de luni, 13 aprilie curent.

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Lilian Carp, este de părere că premierul Ion Chicu ar trebui să-și dea demisia de onoare, după decizia de astăzi a Înaltei Curți.

„Curtea Constituțională condusă de socialistul Vladimir Țurcan recunoaște ca legea asumată de Guvernul Chicu a fost aprobată cu abateri de la legislația în vigoare. Nu mai vorbim despre faptul că prin această lege au fost lobate interesele valeților de curte. Într-o societate normală, logic ar fi fost o demisie de onoare. Dar unde onoare nu e, nimic nu e...”, a comentat Lilian Carp.

CITIȚI și VIDEO // Curtea Constituțională a SUSPENDAT legea prin care Guvernul și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului: Premierul Chicu dă vina pe opoziție

Și fostul spicher Andrian Candu, șeful grupului parlamentar „Pro Moldova”, a remarcat „gafa de proporții” a Guvernului Chicu.

„Cât de mari trebuie să fie încălcările, pentru ca să fie recunoscute de o Curte în care ați delegat foștii voștri fruntași de partid? Stare de urgență nu înseamnă dezlegare pentru corupție, abuzuri și încălcări. Nu vom permite să vă faceți de cap cât timp oamenii stau acasă și să profitați de situația complicată din țară. Comisia pentru Situații Excepționale putea și poate în continuare să aprobe cu efect imediat suport pentru oameni, Parlamentul ar fi putut vota în două lecturi legea, pentru ca deja în aceeași zi să fie promulgată, au fost și sunt instrumente legale eficiente pentru susținerea populației și a medicilor. Nu sunt și nu credeți că veți avea vreodată instrumente suficiente pentru abuzuri și corupție. Faceți treabă și lăsați jocurile. Felicit toți colegii din Parlament cu această mică victorie pentru statul nostru de drept. Și da, dle prim-ministru Chicu, Guvernul poate aplica toate măsurile enumerate de Dvs. printr-o simplă dispoziție a Comisiei pentru Situații Excepționale”, îi dă sfaturi Candu lui Chicu.

Menționăm că premierul a dat astăzi vina pe opoziție pentru faptul că Înalta Curte a suspendat legea prin care Guvernul și-a asumat răspunderea pe 2 aprilie.

„Acesta este rezultatul acțiunilor iresponsabile și populiste ale politicienilor”, a spus Chicu, afirmând că va convoca miniștrii sau chiar Comisia pentru Situații Excepționale pentru „a lua decizii mai radicale”.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md