07:39:41 11.04.2026
Stiri

Delapidări de MILIOANE din fonduri la BNS, sub paravanul Recensământului populaţiei, anunță Procuratura

Anticorupție 08.06.2016 11:32 Vizualizări1639
Delapidări de MILIOANE din fonduri la BNS, sub paravanul Recensământului populaţiei, anunță Procuratura

Procuratura municipiului Chişinău a iniţiat o cauză penală pe faptul delapidării mijloacelor financiare, alocate Biroului Naţional de Statistică (BNS) pentru efectuarea Recensământului populaţiei şi al locuinţelor din anul 2014.

Potrivit oamenilor legii, în perioada anilor 2013-2016, persoane publice din cadrul BNS au planificat şi realizat o schemă infracţională pentru însuşirea mijloacelor băneşti, alocate pentru efectuarea Recensământului populaţiei şi al locuinţelor. Astfel, din totalul cheltuielilor suportate de BNS pentru efectuarea Recensământului, 1,8 milioane lei au fost cheltuite în alte scopuri decât cele destinate plebiscitului (schimbarea ferestrelor, paza interdepartamentală, procurarea utilajului neutilizat şi stocat în depozit, reînnoirea bazei tehnice, genţi, scanere, condiţionere şi alte cheltuieli care nu erau necesare pentru acest proces).

De asemenea, investigaţiile procurorilor au arătat că persoane publice din cadrul BNS ar fi acţionat în complicitate cu factorii de decizie ai unei firme, au încheiat cinci contracte de achiziţii publice în valoare totală de 9,2 milioane de lei. Potrivit procurorilor, contractele au fost semnate cu grave abateri de la prevederile legale, în condiţii favorizante pentru agentul economic respectiv, asigurându-se astfel posibilitatea însuşirii ilegale a bunurilor.

În acest caz a fost inițiat un dosar penal, iar ancheta procurorilor va viza atât acţiunile persoanelor publice din cadrul BNS, cât şi ale persoanelor gestionare din cadrul firmei contractante, în administrarea cărora au fost încredinţate sumele de bani.

Pe moment, procurorii urmează să verifice și alte aspecte ale activităţii factorilor de decizie din cadrul BNS, bănuiţi de implicarea în delapidările în cauză.

Autor: Galina Munteanu
Stiri relevante
Top stiri
10.04.2026 08:16 708 Horoscopul zilei 10.04.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.24 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte