Declarații nervoase ale lui Putin, după ce șeful NATO a spus că Ucraina ar trebui să folosească armele primite pentru a ataca teritoriul Rusiei
1423
Vladimir Putin a ameninţat marţi, 28 mai, Europa cu „consecinţe grave”, dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE.
„Aceşti reprezentanţi ai ţărilor NATO, în special din Europa, mai ales în ţările mici, ar trebui să fie conştienţi cu ce se joacă. Trebuie să-şi amintească faptul că sunt adesea state cu un teritoriu mic şi cu o populaţie foarte densă”, iar „acest factor este un lucru serios la care ar trebui să reflecteze înainte de a vorbi despre lansarea de atacuri în profunzimea teritoriului rus”, a atenţionat Putin, vorbind la o conferinţă de presă la finalul unei vizite în Uzbekistan.
El s-a referit astfel le apelul secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg - împărtăşit între timp şi de şeful diplomaţiei europene Josep Borrell -, care le-a cerut aliaţilor să autorizeze Ucraina să atace direct teritoriul rus cu armele pe care i le furnizează ca ajutor militar.
„(Stoltenberg) a fost prim-ministru al Norvegiei. Ne-am întâlnit şi am soluţionat chestiuni complicate privind Marea Barenţ şi altele. În general, am reuşit să ajungem la acorduri. Atunci, sunt sigur că el nu suferea de demenţă”, a comentat Putin despre secretarul general al NATO.
„Această escaladare constantă poate avea consecinţe grave, iar aceste consecinţe grave se fac simţite în Europa. Cum vor reacţiona Statele Unite?”, a spus în continuare preşedintele rus, făcând aluzie la paritatea nucleară între Rusia şi SUA.
Referindu-se tot la declaraţia lui Stoltenberg, liderul de la Kremlin a apreciat că acesta nu are cum să nu ştie că armele de precizie cu rază lungă de acţiune oferite de Occident armatei ucrainene nu pot fi lansate fără asistenţa sateliţilor spion occidentali.
În astfel de cazuri, a detaliat Putin, selectarea ţintelor poate fi efectuată numai de „specialişti înalt calificaţi”, care nu sunt ucraineni, iar rachetele franco-britanice Storm Shadow/Scalp pot primi instrucţiuni în zbor „fără vreo implicare a soldaţilor ucraineni", proceduri aplicabile de asemenea în cazul rachetelor americane ATACMS cu ajutorul datelor satelitare.
Aşadar, a concluzionat preşedintele rus, aceste misiuni contra ţintelor ruseşti „nu sunt pregătite de soldaţi ucraineni, ci de reprezentanţi ai ţărilor NATO”.
Cât despre informaţia anunţată luni de comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, conform căreia Kievul a ajuns la un acord cu Franţa pentru trimiterea unor instructori militari francezi în Ucraina, informaţie între timp nuanţată de Ministerul ucrainean al Apărării, care a transmis că un astfel de acord se află încă în negociere, Putin a spus că instructori militari occidentali se află deja în Ucraina sub acoperirea de mercenari.
În ce priveşte ofensiva lansată luna aceasta de Rusia în regiunea ucraineană nord-estică Harkov, Putin a spus că aceasta a fost provocată de aliaţii occidentali ai Ucrainei, pe care i-a acuzat că au ignorat cererile Rusiei de a determina Ucraina să nu atace regiunea rusă de graniţă Belgorod.
De asemenea, el a reafirmat că Rusia este pregătită să reia negocierile de pace cu Ucraina, desfăşurate ultima dată în martie-aprilie 2022 la Istanbul şi pe care, conform Moscovei, Kievul le-a părăsit în urma presiunilor SUA. Însă Putin a contestat din nou legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat pe 20 mai.
23.08.2026
09:29
23.08.2026
08:42
23.08.2026
08:23
23.08.2026
06:12
23.08.2026
05:27
23.08.2026
03:20
23.08.2026
01:12
22.08.2026
23:35
22.08.2026
23:14
22.08.2026
22:42
23.08.2026
08:42
23.08.2026
08:23
23.08.2026
06:12
23.08.2026
05:27
23.08.2026
03:20
23.08.2026
01:12
22.08.2026
23:35
22.08.2026
23:14
22.08.2026
22:42
22.08.2026
22:16
22.08.2026
21:18
22.08.2026
20:32
22.08.2026
19:54
22.08.2026
18:21
22.08.2026
17:00
22.08.2026
16:23
22.08.2026
15:50
22.08.2026
15:01
22.08.2026
14:05
22.08.2026
13:28
22.08.2026
11:53
22.08.2026
11:52
22.08.2026
10:28
22.08.2026
09:39
22.08.2026
09:01
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
ANALIZĂ // Avocatul Kremlinului s-a inflamat: De ce tace Țîrdea la rachetele rusești, dar sare ca ars după dezvăluirile din The New York Times: „Ordinea de zi i-a fost impusă de curatorii de la Moscova”
















