Decizia care ar fi putut pune capăt celui mai devastator război, în doar trei luni. Cum a fost lăsat Hitler să facă ce vrea în Europa

Pe 1 septembrie 1939 Germania Nazistă ataca Polonia declanșând cel se-al Doilea Război Mondial, cel mai devastator conflict militar din istoria omenirii. În timp ce Hitler își făcea de cap prin Europa, marile puteri occidentale au stat cu mâinile în sân până în ultima clipă.

În anii 30, nazismul pusese stăpânire complet pe Germania, o țară care în perioada interbelică fusese măcinată de șomaj, sărăcie și instabilitate politică. Hitler și acoliții săi au profitat de vulnerabilitatea economică și socială a poporului german alimentând frustrările și dorințele revanșarde după umilința încasată la finalul Primului Război Mondial. Deși politica profund antisemită și amenințătoare a Germaniei Naziste era bine cunoscută în cercurile Marilor Puteri Occidentale, precum Franța sau Anglia, nimeni nu a luat nicio măsură. Nici măcar atunci când Hitler a militarizat societatea germană și a pus pe picioare o adevărată uzină de război, nimeni nu a ridicat un deget, informează Adevărul.

Letargia marilor puteri occidentale, inclusiv după ce Hitler făcea ravagii în Europa Centrală, a costat lumea cu un nou război devastator.

Profitând de letargia statelor din fosta Antantă a Primului Război Mondial, Hitler și-a țesut rapid pânză de păianjen. Pe 12 martie 1938, Hitler anexa Austria, fără să țină cont de dorința austriecilor. În primăvara lui 1939, trupele germane au ocupat Cehoslovacia.

Profitând de o înscenare privind anexarea unor teritorii care au făcut parte anterior, din Sfântul Imperiu German medieval, Hitler ocupă Boemia și Moravia, înființând un stat marionetă sub control total al nemților. În Italia, se instalează regimul fascist al lui Benito Mussolini, aliat preasupus al lui Hitler, iar în Ungaria, cel al lui Miklos Horthy, un alt aliat al celui de-al Treilea Reich. Mai mult decât atât, în vara lui 1939, Germania Nazistă încheie un pact de neagresiune, cunoscut drept Ribbentrop-Molotov, cu Rusia Sovietică a dictatorului Stalin.

Hitler controla Europa Centrală, aproape în totalitate, și se asigurase în Est, pentru a se putea concentra pe asaltul asupra Occidentului, fără ca cineva să-l oprească. În tot aceste timp, Franța se confrunta cu o gravă criză politică, schimbând în trei ani nu mai puțin de patru guverne, și își vedea de ale ei. Anglia, era blocată, fără parteneri de alianță, pe care să se poată baza. În acest context, pe 1 septembrie 1939, Hitler a ordonat invazia Poloniei. Având drept pretext un presupus atac al forțelor poloneze asupra unui post german de radio( n.r. de fapt o înscenare grosolană), o armată germană foarte bine echipată, dotată și antrenată invada Polonia.

Nemții aveau peste 3600 de vehicule blindate, printre care și tancuri. Deși polonezii aveau peste un milion de soldați, țara a capitulat în mai puțin de 30 de zile. Toată Europa Centrală se afla în mâinile lui Hitler. Englezii și francezii au declarat război nemților, dar fără să facă nicio mișcare. Hitler și-a continuat nestingherit periplul prin Europa. Începuse Cel De-al Doilea Război Mondial.

O gafă strategică a Marilor Puteri Occidentale

Singurele măsuri luate de Franța și Anglia împotriva Germaniei au fost doar câteva raiduri slabe în Saarland și o blocadă britanică asupra comerțului german. Răspunsul german a fost devastator, tradus prin războiul submarin din Atlantic care a scurtcircuitat o bună perioadă comerțul britanic și american. Greșeala uriașă a Aliaților a fost, de fapt, lipsa de reacție la agresiunea germană în Polonia și baricadarea în propriile state, lăsându-l pe Hitler să bântuie liber prin Europa. Generalul neamț Siegfried Westphal recunoștea la procesul de la Nuremberg, la finele războiului, că dacă francezii ar fi atacat în forţă în septembrie 1939,în loc să se baricadeze în spatele liniei Maginot, Germania Nazistă ” ar fi putut rezista doar una sau două săptămâni”.

La rândul său, Alfred Jodl mărturisea că armata germană a repurtat toate acele victorii inițiale tocmai fiindcă englezii și francezii nu au avut nicio reacție. Și asta în condițiile în care Aliații aveau o armată mult mai numeroasă decât cea germană. „Faptul că nu am pierdut războiul din 1939 se datorează doar faptului că în timpul campaniei din Polonia, cele aproximativ 110 divizii franceze şi britanice din vest erau ţinute complet inactive deşi aveau în faţa lor doar 23 de divizii germane”., a precizat acesta tot la Nuremberg. Jodl mărturisea că Germania ar fi rezistat doar câteva luni, dacă era atacată de la început de englezi și francezi.

Profitând de faptul că francezii s-au baricadat împreună cu o misiune militară britanică în spatele Liniei Maginot, adică o zonă fortificată, creată în perioada interbelică, armatele naziste au atacat Danemarga, Norvegia, Olanda și Belgia, încercuind Franța.

O nouă gafă strategică avea să ofere lui Hitler satisfacția de a controla și cea mai mare parte a Europei Vestice, ajungând stăpânul Bătrânului Continent. Totul a avut legătura cu aceea baricadare a francezilor în spatele Liniei Maginot. Acest complex de fortificații din beton, cu obstacole și zone puternic apărate, cu buncăre, era considerat inexpugnabil.

Linia Maginot se întindea de-a lungul graniței Franței, cu Italia, Germania, Elveția și Luxemburg. Nemții, după ce-au ocupat Țările de Jos, i-au găsit vulnerabilitatea printr-o tactică deosebit de inteligentă. Armata franceză nu se baza pe tancuri, fiind considerate doar unități de suport ale infanteriei, deci nu avea o mare mobilitate.

În plus, linia Maginot se oprea în zona Ardenilor, la granița cu Belgia. Acolo au reușit nemții să-i atragă pe francezi și pe englezii trimiși să ajute la apărarea Franței. Armata germană se baza pe o viteză și o mobilitate uimitoare dată de blindate și tancuri. Prin planul Manstein, nemții au simulat un atac general, în zona descoperită a Ardenilor. O puternică forță franco-britanică a plecat să apere aceea breșă. Blindatele germane au atacat în forță, străbătând Ardenii. Linia Maginot a fost efectiv ocolită, iar armata franco-britanică încercuită și cu retragerea tăiată.

După retragerea dramatică de la Dunkirk, nemții au cucerit lejer toate porturile franceze de la canalul Mânecii, ajungând să ocupe o mare parte din teritoriul Franței. De altfel, Franța a și capitulat la 22 iunie 1940.