DECIS // Ion Perju va face ZECE ani de PUȘCĂRIE. Tatăl lui Valeriu Boboc, SURPRINS: „Ceilalți criminali...”
5346
Fostul polițist Ion Perju, acuzat de omorul lui Valeriu Boboc în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, a fost condamnat la zece ani de închisoare. Acesta a fost găsit vinovat pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu şi cauzarea vătămării intenţionate grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii care a provocat decesul lui Valeriu Boboc.
De asemenea, la insistenţa procurorilor, inculpatul a fost privat de dreptul de a activa în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pe un termen de cinci ani. Verdictul a fost pronunțat cu puţin timp în urmă de Curtea de Apel Chişinău, care a admis apelul declarat de procurori împotriva sentinţei Judecătoriei Buiucani din 24 decembrie 2013, prin care inculpatul fusese achitat pe toate capetele de acuzare, pe motiv că faptele nu au fost săvârşite de el.
Decizia instanței i-a luat prin surprindere pe părinții lui Valeiru Boboc. „Am fost surprinși să aflăm verdicul Curții de Apel. Zece ani este o sentință dură. Sigur că a meritat acest lucru, pentru că el a fost acel care a lovit primul, fapt care a dus la decesul lui Valeriu. Regretăm că ceilalți criminali au rămas în libertate. O să ne consultăm cu avocatul și o să vedem dacă vom contesta sau nu această decizie la Curtea Supremă de Justiție”, a spus pentru Ziarul NAȚIONAL tatăl lui Valeriu Boboc, Victor Boboc.
Amintim că, pe 6 aprilie 2010, Procuratura Generală l-a reţinut pe colaboratorul Comisariatului General de Poliţie, Ion Perju, iar la 7 aprilie 2010 i-a înaintat învinuirea că i-ar fi provocat lui Valeriu Boboc traume incompatibile cu viața.
Atât în instanța de fond, cât și în apel, procurorii au prezentat probe care au indicat asupra vinovăţiei inculpatului. Anterior, Procuratura a solicitat recuzarea judecătorului care examina cauza penală, pe motivul comportamentului lipsit de imparţialitate al judecătorului Judecătoriei sectorului Buiucani, Galina Moscalciuc, procurorii dispunând de informaţii că aceasta ar fi fost influenţată de partea apărării.
Atunci, demersul de recuzare a judecătorului primei instanțe a fost respins, iar în finalul procesului, inculpatul a fost achitat. Chiar dacă a fost pronunțată o decizie de condamnare la închisoare cu executare, Perju nu a fost luat sub strajă din sala de judecată.
Hotărârea Curţii de Apel Chişinău este cu drept de atac, procurorii urmând să decidă dacă o vor contesta după ce vor primi și partea motivată a deciziei.
07.04.2017
09:59
5090
Voronin și evenimentele din 7 aprilie 2009 // La ce întrebări nu i-a putut răspunde directorul SIS Reșetnicov: „Se tot bâlbâia”
04.05.2016
10:28
2567
Florești // Un minor de 12 ani a fost împușcat mortal
07.04.2016
12:22
16313
CSM, Procuratura Generală, MAI și Parlamentul - instituțiile care ASCUND adevărul despre 7 aprilie 2009
07.04.2016
09:29
3167
O stradă din Chișinău ar putea fi redenumită în „7 aprilie 2009”
06.04.2016
15:59
4024
Soarta dosarelor legate de violențele din 7 aprilie, după șapte ani: Încă 27 de polițiști, achitați în 2015
30.03.2016
10:15
2940
Comrat // Și-a asfixiat copilul de doar nouă luni
29.03.2016
09:46
3068
Elev din Cimișlia, la ÎNCHISOARE pentru că și-a omorât un coleg de școală
15.03.2016
13:48
5335
PG face public VERDICTUL în cazul omorului fiului deputatului Nae-Simion Pleșca: „Sorinaș, puiul tatei, s-a dovedit oficial că ești nevinovat”
15.01.2016
16:23
2515
Chişinău // Şi-au omorât amicul şi l-au îngropat într-o pădure
04.01.2016
12:48
2762
Criuleni // Un tânăr și-a ABUZAT sexual verişorul de 8 ani
29.12.2015
16:48
3208
ÎNCĂ 30 de zile de arest pentru fostul preşedinte al Băncii de Economii
17.12.2015
10:35
2841
După gratii pentru că a vrut să-și omoare amicul
23
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
84
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
200
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
222
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
231
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
206
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
347
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
373
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
340
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
421
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
478
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
488
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
527
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
509
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
569
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
692
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
705
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
700
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
709
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
750
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
685
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
781
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
678
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
739
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
776
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














